Postări

Se afișează postări din 2007

Ave Maria

Lumina in suflet!

Craciun fericit! Voua, cei care mi-ati oferit idei si inspiratie, prin scrisul vostru, un an intreg, cei care mi-ati transmis emotiile voastre, prin ai caror ochi am vazut o realitate transfigurata, cei care v-ati manifestat indignarile si bucuriile zilnice, VOUA va doresc o sarbatoare cum n-a fost alta, cu lumina si pace in gind, alaturi de familie si de toti cei care va sunt dragi! As fi facut urarea asta in Ajun insa, ca in fiecare an, pe 24 Decembrie nu-mi gasesc linistea, de parca tot zbuciumul “umbla-n sus si umbla-n jos/ca sa-l nasca pe Hristos” mi s-ar plimba prin vene...Si-abia tirziu in noapte, de obicei pe la ore tirzii, simt lumina Craciunului si pacea blinda a noptii binecuvintate. Am primit atitea urari si atitea prezentari PP minunate incit este greu sa scornesti formulari care sa le intreaca. Probabil ca , in ceea ce ma priveste, divinul Ave Maria al lui Shubert este cel care ma face sa simt esenta Craciunului cu aceeasi forta, de fiecare data, iar- pentru ca este atit

A venit Mos Neculai!

Imagine
...anul acesta am fost cuminti...:-)

Homo videns c'est moi...e!

Am primit ieri, prin posta, carticica lui Giovanni Sartori “Homo videns – Imbecilizarea prin televiziune si post-gindirea” si nu m-am putut abtine sa nu citesc macar introducerea. Iata ce scrie autorul : “ Ne aflam in plina si extreme de rapida revolutie multimedia.Un proces cu multe tentacule (Internet, calculatoare personale, ciberspatiu) care se caracterizeaza insa printr-un numitor comun: tele-vederea, si prin aceasta o tele-traire a noastra.Asadar, in aceasta carte focul se concentreaza asupra televiziunii iar teza de baza este ca fenomenul video il tranforma pe homo sapiens produs de cultura scrisa intr-un homo videns , in care cuvintul e detronat de imagine. Totul devine vizualizat.Dar in cazul acesta ce se intimpla cu non-vizuabilul (care e mai raspindit)? Astfel, in timp ce ne preocupa cine controleaza media, nu ne dam seama ca de fapt instrumentul in sine si pentru sine este cel care ne scapa de sub control.” Asa mi-am dat seama ce voiam sa spun, de fapt, in urmatoarele rind

Codul lui Da Vinci

Am vazut ieri filmul “Codul lui Da Vinci” si, pentru prima oara, mi-a placut mai mult un film decit cartea. In primul rind, pentru ca surprinde, cu precizie, esenta ideilor lui Dan Brown si, pe cit mi-am dat seama, include si o parte din contestatiile ulterioare. Nu am vazut documentarele “Codul spart al lui Da Vinci” ori “Adevaratul cod al lui Da Vinci” si nici alte carti care au “curs” dupa nebunia declansata de Brown, insa am urmarit o parte din discutiile de pe net asupra acestui subiect si, vorba unui amic, sunt oameni gata sa ucida pentru a convinge ca tot ceea ce este scris acolo este gresit. In fond cu ce idei tulburatoare vine Dan Brown? Ca Iisus a avut un urmas si ca Maria Magdalena a fost cea care l-a adus pe lume. Ca “descendenta” Lui s-a pastrat pe linie feminina (de ce nu si masculina, nu se explica), ca a existat o “fratie” care a ocrotit aceasta descendenta (aici se insinueaza ca Biserica a platit un pret greu pentru mentinerea secretului descoperit de catre templieri,

Viata de dupa munca

Constat, cu uimire, că-mi prieşte statul acasă. Ma întreb dacă nu cumva mi-am greşit vocaţia şi dacă, nu cumva, ar fi trebuit să fiu casnică. Aşadar, graţie virozei mele am reuşit să : 1. termin “Lolita”: O zi întreagă m-am gândit care ar fi o traducere mai bună a versului “ The moral sense in mortals is the duty/We have to pay on mortal sense of beauty”. Mi-a căşunat că întregul roman s-ar învârti in jurul acestor cuvinte,aşa că adaptarea mea ar fi: " Datoria morală a umanităţii/ (pentru a da un sens virtuţii)/ Este de-a pătimi în faţa/ Nimicitoarei forţe-a frumuseţii" . Traducătorul a optat, fireşte, pentru o transpunere “curată”, respectiv: “Simţul moral al muritorilor este datoria/ Ce trebuie plătită faţă de sentimentul muritor al frumosului”. Aş reţine si cuvintele lui Nobokov, legat de această carte memorabilă : " Într-o ţară liberă nu este de presupus că un scriitor o să-şi bată capul cu democraţia exactă dintre senzualitate şi senzitivitate; n-ar avea nici un

army dreamers

Pe Kate Bush am descoperit-o, in muzica, cu ani in urma insa abia zilele trecute am avut curiozitatea sa caut pe net textul acestui cintec si "Army dreamers" m-a incintat o data in plus. Iar, in tristetea de a fi trebuit sa fac o serie de compromisuri la serviciu, doar acest refren mi-a oferit putina consolare...de aceea: Kate Bush - Army Dreamers http://www.youtube.com/watch?v=tWdHOm256N4 "b.f.p.o.*" Army dreamers. "mammy's hero." "b.f.p.o." "mammy's hero." Our little army boy Is coming home from b.f.p.o. I've a bunch of purple flowers To decorate a mammy's hero. Morning in the aerodrome, The weather warmer, he is colder. Four men in uniform To carry home my little soldier. "what could he do? Should have been a rock star." But he didn't have the money for a guitar. "what could he do? Should have been a politician." But he never had a proper education. "what could he do? Should have been a fa

Tulcea de alta data...

Imagine
Intrucit astazi am descoperit citeva fotografii inedite cu Tulcea din perioada interbelica ; le public aici, in speranta ca vor fi cuiva de folos. As vrea sa le multumesc Mihaelei G. - care le-a descoperit- si lui Sorin B., care mi le-a pus la dispozitie.

Copiii...blocurilor!

Am primit si eu “leapsa” sa vorbesc despre copilaria mea desi, la noi, in Dobrogea, jocul asta se numea , prin cine stie ce «alunecare » fonetica, lena. Asadar, fara a avea poduri magice, ori paduri in care sa te pierzi, copilaria in orasul meu, Tulcea, in plina constructie a socialismului se desfasura…in fata blocului. In cartierul ridicat dupa anii ’60 locuiau tinerii profesori ori invatatori, tinerii militieni, tinerii activisti de partid si, desigur, noi, copiii. Am ales, de vreo doi ani, sa ma intorc aici, asa ca am privilegiul sa fac diferenta intre cum era si ce a ramas din curatzelul(pe-atunci) cartier "23 August"... Uneori, in dimineti magice, am norocul sa-mi intre pe fereastra aceleasi sunete. Ieri, de exemplu, am auzit tiuitul lung, subtire, care anunta trecerea unui vapor pe Dunare. Alta data am simtit acelasi aer cald al toameni, cu miros de frunze arse si de iarba uscata. Astazi sunt mai multe garduri in cartier. De fapt, numai garduri. Gradinitele din vale si-

Profesionistii

Putine emisiuni tv reusesc sa ma impresioneze insa, de fiecare data, ramin placut surprinsa si entuziasmata de emisiunea Eugeniei Voda- Profesionistii. Din nefericire pentru mine, mereu prind sfirsituri si ramin mereu cu un gust amar cum sunt "aruncate" la ore tirzii astfel de emisiuni, atit de bine facute. Simbata a fost un interviu oferit de procurorul Voinea, cel care a instrumentat procesul lui Ceausescu. Remarcabila Eugenia Voda si uimitor procurorul... iar interviul, extrem de onest. Sper sa apara inregistrarea aici http://www.tvr.ro/emisiune.php?id=644&ed=16372 , unde deocamdata se afla numai inregistrarile interviurilor Ambasadorului Spaniei in Romaniei si dr. farmacistului Lucian Bojor (pe care nu le-am vazut, avcourse :-) Dupa nitica gugaleala astazi , am gasit si un interviu oferit, de data asta, de Eugenia Voda http://www.cariereonline.ro/index.php/articles/Eugenia_Voda:__Nu_îmi_plac_salturile_cu_parasuta_închisa P.S. Pina la urma am aflat orele de difuzare

Evrrrru!

O stire aparuta astazi pe Hotnews http://www.revistapresei.ro/articol_86650-Bulgaria-cere-ca-euro-sa-se-numeasca-evro.htm ("Bulgaria cere ca euro sa se numeasca evro") mi-a amintit un incident petrecut asta vara, la Balcic. Indragostiti cum eram noi de Castelul Reginei Maria, il vizitam cu nesat si, intr-una din seri, ne-am oprit mai mult linga bazinul cu nuferi.Nu stiu eu ce faceam (poze, desigur!), prietena mea vorbea la telefon, insa atmosfera relaxata a disparut intr-o clipa, odata cu aparitia unui grup de copii surescitati care m-au anuntat ca "fata ta a fost arestata!" In primul rind ca nu intelegeam cuvintul "arestata", nici de ce erau asa de agitati, asa ca m-au luat pe sus, pina la "locul faptei", unde un politist bulgar, rosu si transpirat, se rastea la fiica-mea, care parea pierduta in spatiu. Din multele lui vorbe, una se repeta obsesiv, o miriitura: EVRRRRU! O dau eu pe engleza, el, nimic. Mai urlator: EVRRRRU! Fiica-mea, cu corpul

Fragmente

Chat,chat, chat...insa in avalansa de vorbe cu care ne inconjuram zilnic, astazi am primit o foarte amuzanta descriere a bloggerilor...zice-asa amicul meu care, apropo, uraste yms-ul: El: daca ar fi sa impart azi blogosfera in categorii, asa avea asa: El (10/10/2007 11:33:59 AM): - attention whores. pesoane care "au penel" (cum am vazut ca se spune, evident gresit semantic) si care aspira sa devina jurnalisti, sau chiar sunt. exemplul perfect: bucurenci El (10/10/2007 11:35:45 AM): defecte: incredere prea mare in propriile pareri, nedeschidere spre dialog. ei polemizeaza cu bata. maximul de argument e argumentul autoritatii: "pai, daca-ti spun EU?" El (10/10/2007 11:35:46 AM): categoria 2: El (10/10/2007 11:35:46 AM): - pustanii. aia de au vrut sa *** cu ajutorul forumului vor acum sa *** cu blogul. (pardon) El (10/10/2007 11:35:48 AM): - gagicile despletite. "doar eu sufar, nimeni n-a mai suferit pana acum. sun ofelia, penelopa si julieta la un loc. omoara-ma,

Comunicam sau nu comunicam?

De cind tot astept un rezultat de la SNSPA, in ideea inceperii masteratului meu in domeniul comunicarii, mi-a crescut barba...albastra. Totusi, astazi am descoperit un blog interesant, al lectorului Dan Petre, asa ca-l voi adauga in blogroll. Conex, a rasarit si Ramona Patrascanu din blogosfera, asa ca -hop!- mi-am gasit de studiu zilele viitoare. Macar de amuzament. Curios este altceva. In cautarile mele frenetice de a descoperi care anume masterat mi s-ar potrivi mai bine (in coafura, desigur :-), la Facultatea de drept si administratie a aceleiasi SNSPA am penetrat cu mare aplomb pina in strafundurile grupului de discutii respectiv pina la obtinerea suporturilor de curs. Uite-asa! Numai la Facultatea de comunicare nu si nu. Inca astept o parola, semn ca misterele comunicarii :p nu se obtin cu una cu doua. In orice caz, pina cind se vor deschide larg portile cunoasterii, trebuie sa colorez acest spatiu si parca, parca m-ar tenta wordpress-ul. Liviuuuuuuu, I need u so much :-)

Bulgaroi cu ceafa groasa

Imagine
Reiau aici povestea cu "Umul alb lung", pentru ca mi s-a parut partea cea mai haioasa a brosurii lui Alexandar Lambov, dedicata "matusei sale - pictoarea din Balcic, Maria Lambova- cu plecaciune! " :-p Intrucit mi-e foarte lene s-o iau de la capat cu scanarile (altele, decit cele 6 pe care le avem aici), iata cum isi incepe povestirea maestrul: "Scopul prezentei inscris (nota- voi pastra aici redactarea originala, cu tot cu dezacorduri :-) este a lumina istoria adevarata a Castelului "Tenha yuva" (Cuibul linistit) linga Balcic, utilizind fapte adevarate si amintirele contemporanilor. A curata de greselele ingramadite pe anurile trecute, naive si pina la prostute, prezentari nihiliste, care citeodata cu usurinta si fara simt de raspundere se servesc publicului turist curios, care viziteaza acest colt adorabil al pamintului bulgaresc. Cred ca examinind, desi superficial , resedinta reginei romana Maria la Balcic, va aduce un aport sensibil la istoriogr

5 octombrie

Orânduire Dac-am trăi-n aceeaşi casă, în chilii vecine, şi n-ai mai trece pe la mine, nu aş putea să fac vreodată saltul în consolare. Şi aş crede că trăim departe, foarte departe unul de altul. Dac-am trăi-n aceeaşi urbe, despărţiţi prin câteva grădini şi printr-un murmur De vale, şi n-ai mai trece pe la mine cu râsul tău şi cu luminile tale, aş fi încredinţat că depărtare nu-i alta mai cumplită şi mai mare. Astăzi văd că de pe fluturi a căzut tot smalţul de când tu pe la mine - anume n-ai mai trecut. O, ce orând! Mă mângâie un singur gând: trăim în una şi aceeaşi lume. Trăim în una şi aceeaşi lume. Prin urmare nu suntem chiar aşa departe unul de altul! Ce gând cu adieri amare când anul şi-a pierdut tot smalţul. Lucian Blaga

Umul lung alb

Am inceput ieri volumul "Capitole tirzii din viata mea", al Reginei Maria a Romaniei si mi-a placut inca de la primele pagini. Practic, dupa lunga introducere, am atipit si m-am visat, din nou , la Balcic, intr-un albastru fluid, amestec de cer si mare, in care inotam si ma inecam, insa fara durere. Era o pierdere a fiintei, dulce si implacabila, iar, undeva de sus, vedeam ramasitele digului de acostare a velierelor, din fata Castelului Reginei... Este uimitor cita fascinatie exercita asupra mea acest Balcic. Am o suma de fotografii din vara trecuta, insa trebuie sa ajung acasa ca sa le inserez aici. In scriitura sa, Regina Maria se arata o femeie inteligenta, extrem de atenta la detalii, nefericita insa plina de abnegatie. Intr-un cuvint, delicioasa...Imi crestea inima in piept ca o piine la ideea ca Romania a avut o astfel de regina. De altfel, castelul ei din Balcic exprima foarte bine spiritul acesteia: misterios, romantic si foarte dedicat. La Balcic, vara trecuta, am de

Liberte,egalite,fraternite

Simbata s-a consumat evenimetul numit "15 ani de cooperare Tulcea-Aveyron" si, desi se anunta o intilnire oficioasa, s-a lasat cu emotie si lacrimi. Dincolo de discursurile oficiale, de departe pitoreasca si, as spune eu, plina de simtire a fost luarea de cuvint a initiatorului acestei cooperari, din partea franceza, mr. Eric Forget, un mosulica de vreo 70 de ani, cu o inima calda si priviri entuziaste. A povestit cum a venit el in Tulcea, in 1992, cu un autocar in pragul dezmembrarii si care, in plina iarna, folosea o torta pentru a incalzi motorina. Drumurile erau proaste si, inevitabil, in plin cimp, a avut pana. S-ar fi speriat el de pustietatea locului, insa luna era imensa si peisajul de vis, asa ca a putut trece peste episod, a studiat cum se incalzeste motorul cu somoiogul si, catinel-catinel a ajuns la Tulcea. Si-asa a inceput cooperarea...:-) A mai povestit despre impacientele sefilor administratiei locale, care doreau rezultate "rapide si spectaculoase",

message archive

Mi-a trimis ieri un prieten un link http://www.supliment.polirom.ro/article.aspx?article=2331 , in ideea ca vreau sa citesc ce au scris si altii despre filmul lui Mungiu. Temperamentul meu vulcanic nu m-a lasat sa parcurg mai mult de trei articole, indignindu-ma cit derizoriu contin acele scrieri. Basca faptul ca patriotismul local m-a inghiontit ca Tulcea nu era mentionata in succesiunea oraselor importante unde avusese loc premiera filmului, intiia-si data. :-) Atunci am avut si revelatia asupra originalitatii regizorului care a gasit aceasta forma, de "caravana cinematografica", pentru a anima salile "de cultura" care au prins mucegai si pinze de paianjeni in anii de dupa 1989. La Tulcea, casa de cultura a sindicatelor este o casoaie urita si greu de incalzit, unde se aduna copilasii de Craciun si 8 Martie pentru a anima o scena batrina si trista. Iata ca lunea trecuta, premiera filmului "234" (sa-i zic si eu asa, pentru ca-i la moda) a adunat la creme

Cararea pierduta

21 oct 2003 Noua mea activitate (scrierea unui scenariu sau, macar, participarea la acest proces - cita vreme nu stiu de unde incepe , cind se termina , ori cum :) m-a aruncat, fara veste, direct in prima copilarie. Joaca favorita la gradinita era "sa facem roluri". Aveam si-un partener : Eugen. Impreuna imaginam tot felul de povesti si repartizam roluri celor din jur. Imi amintesc , foarte clar, doua lucruri : faptul ca timpul trecea nespus de repede si 2. gestul nostru de a-i tot aseza pe actorii ad-hoc. Unul trebuia sa stea acolo, celalalt dincolo (dar nici un pas mai departe!) si niciodata, bietii de ei, nu reuseau sa faca fata exigentelor noastre, mereu in schimbare. Insa eu si Eugen ne intelegeam perfect. Multa vrede dupa aceea Eugen a ramas un nume magic. De aceea m-am imprietenit, in scoala primara cu Eugen Cuta, cel cu care nu voia sa stea nimeni in banca. Avea o inima mare insa nici un strop de imaginatie.In plus, nu a stat niciodata in cartierul meu. O alta prie

Reciclari

...intrucit inca ma urmareste filmul lui Cristian Mungiu mi-a venit ideea, zile trecute, sa recuperez citeva dintre contributiile mele la activitatea unui forum care a debutat, prin 2003 - Konceptions . Ne adunasem noi, citiva "creatori", si am incercat un fel de schimb cultural, cea mai interesanta parte fiind conceperea unui scenariu de film. Nu stiu care a fost motivul pentru care am incetat sa scriem, poate eram cu totii destul de ocupati, sau destul de putini motivati, insa -dupa patru ani- am recitit ce era pe-acolo si tot mi-a placut. Reiau aici fragmente din jurnalul pe care mi-l numisem atunci "Cararea pierduta", cu scuzele de rigoare pentru eventualii prieteni care vor trece pe-aici si vor constata ca ma repet. :-) 20 sept 2003 Nu cred in literatura de sertar. Cuvintul, bun (sau prost), scris,solicita cu insistenta lumina tiparului. Am ciudatul sentiment ca, mai cu seama, acela din urma...Cine spunea ca o carte satisface cel putin o nevoie...macar pe a aut

4 luni, 3 saptamini si 2 zile

Am vazut ieri filmul lui Cristian Mungiu. Atit de bine a reusit sa redea atmosfera anului 1987, an in care aveam cam virsta Otiliei si a Gabitzei din film, incit a fost o incredibila intoarcere in timp. Atent la detalii, Mungiu a reusit sa adune in recuzita si batrinul jegos aparat telefonic, si Daciile stravechi, si atitudinea receptionerelor hotelurilor din capitala , ca sa nu mai vorbim despre "peisajul" sordid al camerelor de student. Daca mai adaugam si intunecimea orasului, discutiile ipocrite din jurul meselor festive, tabloul este complet. Nu, eu nu am trecut printr-o experienta atit de traumatizanta insa, la sfirsitul filmului, am vazut o prietena cum plingea de i se scutura hainuta pe ea. Nu m-am putut abtine sa nu o intreb din ochi si, da, ea trecuse prin ceva asemanator. Cumplit. Demersul lui Mungiu mi se pare remarcabil prin incercarea sa reusita de a recupera istoria. Au trecut (numai) 20 de ani de atunci si, dupa cit s-au distrat niste mai-tineri :-) linga mine

Am vazut...

Am vazut Iubirea . Era in metrou. Se alinta. Tuguia buzele, spunea cuvinte dulci si privea cu ochii inmuiati obiectul adoratiei sale. Era pierduta. Plutea. Visa. Atita emotie aducea in jurul ei incit atragea privirile si le rusina, apoi, atit era de dezarmanta. Iar obiectul adoratiei privea furis la cei din jur- daca observa. De parca ar fi putut sa nu… Cind a coborit, parea ca nu atinge pamintul… Zbura. Am vazut Copilaria . ...pe plaja la Constanta. A venit impreuna cu doi baietei de vreo 10 ani,cu prosoapele mici sub brat. Negri si sanatosi, doar in chiloti, si-au descaltat sandalele, si au acoperit o sacosa, grijulii, cu prosoapele din dotare. Apoi au zbughit-o in apa. Cind au iesit, veseli si ciufuliti, au scos din sacosa o franzela pe care au rupt-o in lung, au pus in ea salamul rupt cu dintii, vreo doua rosii si-apoi au impartit megasandvisul in doua. Aveau atita ris in parul lor, atita incredere si bucurie in priviri… Copilaria era, sunt sigura. Am vazut Fericirea . ...in vie,

remember

Am descoperit-o astazi pe Lucia Terzea Ofrim si cred ca eseul ei din Dilema Veche http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=173&cmd=articol&id=5808 caracterizeaza foarte bine ceea ce mi se intimpla in tot ceea ce inseamna comunicare. Postez si articolul, pentru a-mi aminti, cind si cind, ca nu "sunt gresita"...:-) Astăzi, în mediile ce se vor „cultivate“, imperativul lecturii exercită o adevărată tiranie. Presiunea este uriaşă. Ai prefera să se deschidă pămîntul şi să te înghită, decît să vezi ochii mari cu care eşti întrebat de un amic, de un coleg ori de vreo profesoară: „Cum, n-ai citit cartea asta?“. În pupilele dilatate vezi cum te faci parcă tot mai mic, pînă dispari, aneantizat cu totul. Sau cel puţin vezi cum dintr-odată eşti privit ca şi cum te-ai fi transformat în altceva, într-o altă specie. N-ai citit cartea asta, gata, nu mai eşti om! Dacă apuci să recunoşti că n-ai terminat-o, eşti catalogat drept neserios ori incapabil, iar dacă spui că doar ai frunz

Cariere cirpite?

Rusine sa-mi fie, de-atita vreme si nimic scris... adevarul este ca am oroare de confesiunile in public si aceste bloguri nu sunt altceva...insa imi place sa arunc cu privirea in blogurile altora...urit obicei, nu-i asa? Ieri am avut revelatia ca "povestile de succes" si sintagma "urmeaza-ti visul"sunt gogorite create intru manipularea celor mai slabi de inger. Asadar, subnutritii Africii isi "urmeaza visul" oare? Si, daca da, care este acel vis?! De unde mi-a venit ideea? Pai, am citit un articol numit "cariere cirpite" in care un nenea headhunter isi invinovatea cititorii cum ca nu-si urmaresc pasii in cariera, cu alte cuvinte ca-si "cirpesc" traseele in viata, acceptind joburi bine platite in detrimentul investitiilor in cariera ... ei bine, intrucit scria atit de bine (nu gasesc acum articolul cu pricina sa dau un copy paste, ca mi-ar fi mai usor) m-am regasit in situatie si, desigur, m-am inciudat...Fireste s-au declansat mecanisme

Final de poveste cu Paul Goma

Intrucit am tot incercat, la finele anului trecut, sa adaug noi povesti si neputind am cazut aproape in paranoia de a fi fost exclusa (din lipsa de trafic) in acest club :-) sa vin in aceeasi zi cu doua interventii este un record, pina acum . Asadar, trebuie sa adaug sfirsitul "topicului Goma", respectiv scrisoarea adresata autorului de catre un user de pe ag, care scrisoare suna cam asa: Domnule Paul Goma, Sint un roman, ca multi altii, care considera ca statul roman va face o imensa nedreptate. Desi nu pot sa spun ca inteleg pe deplin privatiunile si teroarea pe care le-ati trait in temnitele comuniste sau anii de pribegie, frustrare, umilinta si suferinta pe care i-ati petrecut departe de tara, pot insa afirma ca ma inspaiminta modul in care statul roman isi trateaza valorile care ar putea face, pur si simplu, diferenta. Lacheii sistemului ticalosit sint inca la putere, e de netagaduit asta. Voluntar, am ales o cale, indraznesc sa spun, putin asemanatoare cu cea impusa dum