marți, noiembrie 27, 2007

Homo videns c'est moi...e!

Am primit ieri, prin posta, carticica lui Giovanni Sartori “Homo videns – Imbecilizarea prin televiziune si post-gindirea” si nu m-am putut abtine sa nu citesc macar introducerea. Iata ce scrie autorul : “ Ne aflam in plina si extreme de rapida revolutie multimedia.Un proces cu multe tentacule (Internet, calculatoare personale, ciberspatiu) care se caracterizeaza insa printr-un numitor comun: tele-vederea, si prin aceasta o tele-traire a noastra.Asadar, in aceasta carte focul se concentreaza asupra televiziunii iar teza de baza este ca fenomenul video il tranforma pe homo sapiens produs de cultura scrisa intr-un homo videns, in care cuvintul e detronat de imagine. Totul devine vizualizat.Dar in cazul acesta ce se intimpla cu non-vizuabilul (care e mai raspindit)? Astfel, in timp ce ne preocupa cine controleaza media, nu ne dam seama ca de fapt instrumentul in sine si pentru sine este cel care ne scapa de sub control.”

Asa mi-am dat seama ce voiam sa spun, de fapt, in urmatoarele rinduri, publicate aici acum vreo luna si sterse, tot de mine, pentru ca pareau a nu avea substanta :

Sunt prinsa intre oglinzi.
Eu, ca parte a lumii, ma vad uneori in ecranul televizorului si tot despre mine vorbesc persoane "autorizate".
Din ecranul calculatorului luminile mele se rasfring in mii de pareri despre lumea din ecranul televizorului.
Acolo sunt eu.
Iar luminile stralucesc si se rotesc in jurul meu asa de repede incit eu nu ma mai regasesc.
Unde sunt?
Si-atunci, ma agat de conversatii fugare si incerc sa opresc clipa...

Urma un interviu experiment (despre limba romana folosita de informaticieni) la care am renuntat si-acum, desigur, imi pare rau.

Oricum, imi propun sa nu incep sa citesc si “Homo videns...” chiar acum pentru ca am inceput , deja, “O biografie“ a lui Andrei Serban (la care gifii de vreo luna, neinteresata fiind prea tare de fenomenul teatral ori de experimentele lui din perioada americana), “Viata mea cu Beatles” a lui Tony Bramwell (care este incredibil de prost scrisa insa care reflecta, totusi, nebunia anilor ’60 si conservatorismul societatii engleze rascolit de “nebunia Beatles” ; am ajuns la momentul Yoko Ono si la ura neimpacata pe care i-au purtat-o restul beatlesilor, pe nedrept, as zice) si “Invitatie la esafod” a lui Nabokov pe care vreau sa o savurez, si tot n-am vreme...:-)

Am fost la ultimele cursuri recapitulative sustinute de profesorii de la Comunicare, am participat la organizarea alegerilor europarlamentare asa ca am ce povesti , nu gluma. Timp sa fie si lecitinaaaa, multa lecitinaaaaa...:-)

Am primit astazi si rezultatul testelor psihologice (au fost trei la numar) care au sustinut (prin participare, nu altfel :-) o interesanta lucrare –profilul psihologic al bloggerului , care poate fi vazut aici
si aici, pe larg.
In ceea ce ma priveste, ma incadrez :p

duminică, noiembrie 18, 2007

Codul lui Da Vinci

Am vazut ieri filmul “Codul lui Da Vinci” si, pentru prima oara, mi-a placut mai mult un film decit cartea. In primul rind, pentru ca surprinde, cu precizie, esenta ideilor lui Dan Brown si, pe cit mi-am dat seama, include si o parte din contestatiile ulterioare. Nu am vazut documentarele “Codul spart al lui Da Vinci” ori “Adevaratul cod al lui Da Vinci” si nici alte carti care au “curs” dupa nebunia declansata de Brown, insa am urmarit o parte din discutiile de pe net asupra acestui subiect si, vorba unui amic, sunt oameni gata sa ucida pentru a convinge ca tot ceea ce este scris acolo este gresit.

In fond cu ce idei tulburatoare vine Dan Brown? Ca Iisus a avut un urmas si ca Maria Magdalena a fost cea care l-a adus pe lume. Ca “descendenta” Lui s-a pastrat pe linie feminina (de ce nu si masculina, nu se explica), ca a existat o “fratie” care a ocrotit aceasta descendenta (aici se insinueaza ca Biserica a platit un pret greu pentru mentinerea secretului descoperit de catre templieri, “bratul armat” al Staretiei din Sion) si, nu in ultimul rind, ca femeile au fost sistematic persecutate de Biserica. Se vorbeste chiar de cifra de 50000 de femei arse de vii, in 3 secole de vinatoare de vrajitoare - de fapt, liber-cugetatoarele vremii. Desigur, o cifra impresionanta, dar greu de dovedit. Probabil ceea ce a iritat dreptcredinciosii a fost degetul intins inspre Biserica, desi se stie deja ce crime s-au infaptuit in numele credintei (inchizitia va spune ceva ?).
Desigur, Brown foloseste copios simbolistica rozacruceana asa cum a facut-o si Umberto Eco pentru a lansa o cu totul alta ipoteza iar, ca tot nu mi-am propus aici sa disec “Codul...” , am convingerea ca astazi voi citi cu alti ochi « Pendului lui Foucault » mai ales ca, spre deosebire de policierul lui Brown, “Pendulul...” este literatura.

Revenind la film, dincolo de povestea lui Brown, am descoperit Europa nocturna, cu muzeele si castelele pe care ni le prezinta, de altfel, si ghizii excursiilor noastre de vacanta in varianta “oficiala”. Codul...lasa loc insa visarii si creeaza acea magie care explica frenezia turistilor japonezi (un exemplu, la intimplare) de a-si pune banii la bataie pentru a reface traseul domnisoarei Neveu si a profesorului Langdon. Probabil ca hotelierii francezi si englezi ar trebui sa-i ridice o statuie scriitorului american si sa-i omagieze creativitatea…
Tot filmul m-a facut sa-mi amintesc de o noapte teribila, acum citiva ani, cind ne-am ratacit, cu autocarul, pe la orele 4, pe niste drumuri destul de pustii, in Franta. Ne-am oprit la portile unui castel, asemeni resedintei lui Teabing. O alee lunga, cu pietris atent pieptanat, ne-a condus pina la zidurile masive si, in intunericul spaimos, o singura fereastra luminata ne-a aruncat o umbra de speranta. Acolo, un fel de Remy mai tinar, statea in fata unui monitor. Am batut in geam si a iesit pentru a ne explica intr-o franceza cu un puternic accent german pe unde sa o luam. Usor nervos s-a aratat doar cind i-a vazut pe baietii grupului cum misunau pe linga cele patru superbe Porche, fotografiindu-se linga ele in toate pozitiile :-)

Mai demult am citit un interviul acordat de Tom Hanks pe marginea acestui subiect si stiu ca m-a nedumerit atunci detasarea pe care o manifesta actorul fata de ecranizare. El insista pe ideea ca este o fictiune si, abia dupa ce i-am vazut evolutia, am inteles cita dreptate avea. Faptul ca un film prezinta o gorila uriasa care ia in stapinire New Yorkul sau ca extraterestii invadeaza lumea nu inseamna ca acesta si este adevarul. Nu este adevarul nici daca vezi scris, negru pe alb, acele lucruri. Si-atunci, de unde atita pasiune in combaterea cartii?! Filmul, din cite stiu, nu a fost contestat... Dar nici nu a primit Oscarul. :-)

Ca o concluzie, caci astazi am avut "de invatat" la istorie, impreuna cu fiica-mea, lectia « Catolicism si ortodoxie in Evul mediu » si am avut unele explicatii de dat, cred ca a venit timpul la Biserica sa-si schimbe "partitura" . Copiii vad filme si citesc carti ca « The Da Vinci Code » iar noi, parintii lor, venim dintr-o societate care, timp de 40 de ani a respins credinta. Chiar daca nu ar fi fost asa, ar fi fost greu de explicat fetelor de ce nu au voie in altar ori de ce nu pot sluji in Biserica .
Parerea mea este ca aceasta carte deschide un drum al tolerantei. “Ce va face descendentul in viata al lui Iisus, va distruge credinta sau o va innoi?” – este intrebarea filmului iar Biserica (si includ aici si Sinagoga ori Moschea) trebuie sa gaseasca un raspuns.
Acel raspuns care sa faca imposibila repetarea unui 11 Septembrie, cu toate repercusiunile sale.

**************

P.S. Dind eu o cautare pe google la “Ordinul templier” iata ca gasesc ca ideile lui Brown au fost preluate de Wikipedia, enciclopedia moderna si-atit de la-ndemina in comparatie cu bibliotecile Vaticanului...Grea sarcina are noul Papa! :-)

joi, noiembrie 08, 2007

Viata de dupa munca

Constat, cu uimire, că-mi prieşte statul acasă. Ma întreb dacă nu cumva mi-am greşit vocaţia şi dacă, nu cumva, ar fi trebuit să fiu casnică.
Aşadar, graţie virozei mele am reuşit să:

1. termin “Lolita”: O zi întreagă m-am gândit care ar fi o traducere mai bună a versului “ The moral sense in mortals is the duty/We have to pay on mortal sense of beauty”. Mi-a căşunat că întregul roman s-ar învârti in jurul acestor cuvinte,aşa că adaptarea mea ar fi: "Datoria morală a umanităţii/ (pentru a da un sens virtuţii)/ Este de-a pătimi în faţa/ Nimicitoarei forţe-a frumuseţii" . Traducătorul a optat, fireşte, pentru o transpunere “curată”, respectiv: “Simţul moral al muritorilor este datoria/ Ce trebuie plătită faţă de sentimentul muritor al frumosului”.

Aş reţine si cuvintele lui Nobokov, legat de această carte memorabilă : " Într-o ţară liberă nu este de presupus că un scriitor o să-şi bată capul cu democraţia exactă dintre senzualitate şi senzitivitate; n-ar avea nici un rost; pot să admir, dar nu sunt capabil să rivalizez cu cei ce expun tinere şi frumoase mamifere fotografiate în reviste unde decolteul general este coborât atât cât trebuie pentru a provoca chicotitul unui fost director de şcoală, dar destul de ridicat pentru a nu atrage încruntarea directorului de poştă. (...) Pentru mine, opera de ficţiune există în măsura în care îmi produce ceea ce aş numi grosso modo bucurie estetică, adică sentimentul de a fi oarecum conectat undeva cu alte stări existenţiale unde norma este arta (curiozitate, tandreţe, bunăvoinţă, extaz) (...) Un critic american a emis părerea că Lolita ar reprezenta monumentul pasiunii mele pentru romanul romantic. Dacă am înlocui “romanul romantic” cu “limba engleză”, formula aceasta elegantă ar fi mai corectă.”
Jos pălăria, câtă vreme pasiunea aceasta s-a exprimat în altă limbă decât limba maternă.
O recenzie gasim aici http://www.bookblog.ro/x-ana-maria-petritan/lolita/#comments

2. particip la două dintre cursurile organizate de SNSPA, în vederea luminării masteranzilor dornici de învăţătură. Dincolo de faptul că, în Constanţa, condiţiile oferite studenţilor sunt mai bune decât cele din Bucureşti, la secretariat m-am lovit de aceeaşi lipsă de comunicare de care suferă întreaga organizare a Facultăţii de comunicare. Uite-asa! Incercarile mele de a afla care este telefonul unde pot apela să aflu când şi unde se ţin cursurile viitoare s-au izbit frontal de tirada secretarei care mi-a COMUNICAT:
a. că nu este pusă la secretariat să răspundă întrebărilor studenţilor ;
b. informaţiile se pot afla de la avizier şi, dacă eşti din alt oraş, nu este problema ei;
c. că studenţii sunt foarte obraznici, insistenţi şi pretenţioşi iar, dacă pică examene, i-a vazut ea cum fac şi leşină pe-acolo;
d.bla-bla-bla , dar mi-a dat totuşi numărul de telefon, doar dacă îi promit că nu o să o deranjez şi s-o sun;
e. este ultima oară când mă lasă să-i folosesc computerul ( să salvez pe un stick informaţiile date pe CD de profesor), întrucât poate lua viruşi, iar calculatorul este vechi.
2*. WTF ???

3. apreciez cursurile drept bunişoare, Comunicarea audio-vizuală mi-a oferit o serie de cunoştinţe noi şi o importantă deschidere de căutări pe acest subiect iar la Teoria comunicării , alături de nişte noţiuni fooaaaarte generale, am aflat opinia profesorului că (a) şcolile din ziua de astăzi nu sunt ce-au fost şi că (b) diplomele nu certifică (sic!) cunoştinţele reale ale studenţilor. Grosso modo: vom cumpăra, practic, nişte diplome, câtă vreme “clopotul lui Gauss nu poate fi spart” (pentru cine pricepe: în lume cantitatea de prostie ca şi cea de inteligenţă rămân constante )

Repet: WTF??

4. văzut filmul “Inscenarea” (“Wag the dog”, în original), cu de Niro şi Hoffman în interpretări de zile mari, iar asta graţie torentz-ului la care m-am dedat, cu neruşinare aş spune, în ultima vreme. Film de văzut neapărat pentru cei interesaţi de manipulare, în general, şi cu mijloce audio-vizuale, în special.

5. particip la adunarea părinţilor pe şcoală şi să preiau conducerea asociaţiei respective, dar nu pen"că aş fi merituoasă ci pen”că am un spirit de sacrificiu (al timpului, doar) mai mare ca alţii.... Sau , dacă mă gândesc mai bine, că în bunătatea mea totdeauna rămân grea - conform zicalei. :-)

6. fiu acceptată într-un grup de studiu al bloggerilor, aşa că am completat nişte chestionare psihologice iar, dacă voi afla rezulatele, le voi publica şi aici. Nu de alta, dar poate mă luminez şi eu ce ce caut in blogosfera (incă nu sunt sigură :-)

7. să comand două cărţi pe care nu le găseam în oraş : « Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli» a lui Cărtărescu, pe care am dăruit-o acum doi ani, fără să fi reuşit să o citesc, şi « Homo videns.Imbecilizarea prin televiziune şi postgândirea » - Sartori, de care am aflat tot la cursuri. Recenzia aici http://www.bookblog.ro/sociologie-antropologie/homo-videns-imbecilizarea-prin-televiziune-si-post-gandirea/#comments

8.socializez mai mult pe net şi-aşa a, aflat de trupa Evo. Un cântec aici http://www.youtube.com/watch?v=CiOEAgF9gGs Vocea fetei, remarcabilă.

9. nu fumez vreo cinci zile. Din nefericire nu mi-am depăşit recordul personal de 6 luni, însă m-a incurajat faptul, pe sloganul : “dacă vrei, poţi!”

10.să mă enervez aşa de tare (până la finalul acestui post) încât să vreau să învăţ dactilografia oarbă, după cum ne sugereaza gramo, aici http://gramos.wordpress.com/learn/dactilo/

Şi-acestea fiind decantate oare nu-i mai bine să devin casnică?