duminică, martie 15, 2015

Lucia Terzea Ofrim - Arta de a nu citi

"Astăzi, în mediile ce se vor „cultivate“, imperativul lecturii exercită o adevărată tiranie. Presiunea este uriaşă. Ai prefera să se deschidă pămîntul şi să te înghită, decît să vezi ochii mari cu care eşti întrebat de un amic, de un coleg ori de vreo profesoară: „Cum, n-ai citit cartea asta?“. În pupilele dilatate vezi cum te faci parcă tot mai mic, pînă dispari, aneantizat cu totul. Sau cel puţin vezi cum dintr-odată eşti privit ca şi cum te-ai fi transformat în altceva, într-o altă specie. N-ai citit cartea asta, gata, nu mai eşti om! Dacă apuci să recunoşti că n-ai terminat-o, eşti catalogat drept neserios ori incapabil, iar dacă spui că doar ai frunzărit-o, eşti trecut în categoria superficialilor irecuperabili.


Să măsurăm distanţa între această stare de lucruri şi cuvintele lui Oscar Wilde: „Nu citesc niciodată o carte despre care trebuie să scriu. M-aş lăsa prea mult influenţat…“ Este motoul care deschide ultimul eseu critic dedicat non-lecturii, semnat de Pierre Bayard, profesor de literatură la o universitate pariziană. Cartea se bucură de un mare succes, a trecut deja de 13.000 de exemplare vîndute. Se pare că atinge un punct nevralgic al relaţiei pe care o avem cu mareea cărţilor ce nu încetează să ne inunde copleşitor şi care, după ce că sînt atît de multe, mai sînt şi – vorba lui Flaubert – „întotdeauna prea groase“.

Nu sîntem în faţa unui spumos elogiu al imposturii şi nici al unui manual destinat ignoranţilor care ar vrea să pară dacă nu erudiţi, măcar bine informaţi. În ciuda titlului provocator, acest eseu vorbeşte în primul rînd despre cititorul profesionist, despre secretele meseriilor dezvoltate în jurul lecturii. Este aşadar o carte adresată oamenilor de litere: profesori de literatură, cronicari, critici şi istorici literari, universitari de tot soiul, adică acelor oameni asupra cărora cade imposibila povară a lecturii totale, care să epuizeze domeniul în care trec drept specialişti. Li se cere să fie adevărate enciclopedii ambulante, mereu la curent cu ultima noutate, dar şi deţinători infailibili ai unui volum neverosimil de cunoştinţe acumulat timp de secole. Pierre Bayard sfîşie cu dezinvoltură vălul ipocriziei generale şi nu ezită să arate goliciunea acestor împăraţi ai literelor. Despre nimeni nu se poate spune că ar fi citit totul. Şi în orice caz, nu toate lucrurile asupra cărora se pronunţă cu dezinvoltură, cu meşteşug şi nu rareori cu precizie. În general, se citeşte mai puţin decît se dă de înţeles, însă lacunele unora, odată dezvăluite, ar fi de-a dreptul spectaculoase. Apoi, multora le-ar fi greu să spună repede care este ultima carte citită din scoarţă în scoarţă. De multă vreme a fost abandonată lectura pioasă, politeţea de a intra într-o carte doar pe poarta primei pagini. Uitată este şi răbdarea de a parcurge traseul liniar, monoton, paragraf, după paragraf şi de a ieşi cuminte, umil şi cu un aer edificat doar după ultima frază a volumului. La cantitatea de informaţie care trebuie controlată, ar fi nevoie de cel puţin zece vieţi în plus. Fiecare are tactica lui de a păstra o „viziune de ansamblu“, asemeni bibliotecarului din "Omul fără calităţi" al lui Musil (hait, mi-a scăpat cartea asta...).


Cum se face atunci că cei care ştiu cel mai mult par să citească cel mai puţin? De fapt, este vorba de alte practici de lectură. Dincolo de tehnicile lecturii rapide, sînt puse în joc adevărate strategii ale informării eficiente. Cititorul de cursă lungă a învăţat să îşi menajeze forţele. Devine expert în a evita redundanţa. Ştie ce nu trebuie să citească. Omul cultivat se orientează în hăţişul spaţiului livresc, poate să situeze informaţia în reţeaua ei de relaţii semnificative. Nu numărul cărţilor citite te plasează în categoria specialiştilor, ci dobîndirea capacităţii de a sesiza legăturile dintre lucruri, fapte, idei, autori, teme etc. Între a citi integral o carte şi doar a auzi de ea există neînchipuit de multe figuri intermediare, care uneori se suprapun. O precizare valabilă în cazul marilor cititori: doar pentru ei graniţa între a citi şi a nu citi este mai subţire decît o pagină tipărită pe foiţă de ţigară. Non-lectura poate fi una din cheile lecturii, pentru că a citi performant presupune şi a şti cum să citeşti... fără să citeşti. Am vorbit mai mult despre profesioniştii cititului, dar, schimbînd ceea ce este de schimbat, apar aceleaşi situaţii şi în cazul uzajului social al lecturii. Acest eseu pledează pentru schimbarea atitudinii, să-i spunem şcolăreşti, faţă de cărţi şi lectură. Nimeni nu poate fi la zi cu „lecturile obligatorii“. Plus renghiurile memoriei. Dacă pînă şi autorii mai uită ce-au scris, de ce s-ar ruşina cititorii de mulţimea lucrurilor care le scapă din cele buchisite. Am putea medita şi la observaţia lui Michel De Certeau, care spune că, de la un punct încolo, lectura este un fel de braconaj. Apoi, ar fi mai cinstit să ne asumăm cu sinceritate limitele, dar în acelaşi timp refuzînd corsetul lecturii convenţionale, recomandate de pedanţii şcolii, fie că citim ca să ne cîştigăm pîinea, fie doar ca să pierdem timpul."


Urmărind această pledoarie pentru deculpabilizarea cititorului, mi-am amintit de cartea lui Daniel Pennac "Comme un roman", pe care aş recomanda-o tuturor celor care vor să îşi cunoască mai bine drepturile şi libertăţile de cititori. De exemplu, ar sesiza mai multe nuanţe în răspunsul mucalit dat de moderatorul unei emisiuni literare care, la întrebarea dacă a citit nu mai ştiu ce carte, a răspuns: „Da, însă nu personal…“


Eseul Luciei Terzea Ofrim se regaseste in arhiva Dilemei Veche (2 iunie 2007) aici* http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=173&cmd=articol&id=5808

Traim intr-un ev mediu intirziat

 "Ceausismul a fost o „dictatura de dezvoltare", cum spun politologii. A fost o tentativa de modernizare esuata. Ea a esuat intr-un „fascism al neputintei", cum numea Ingmar Gransted, pe la mijlocul anilor 80, astfel de dictaturi. Dar a esuat tocmai fiindca a fost conceputa in termeni premoderni. In termenii unei societati simple, de tip taranesc, opaca la valorile modernitatii occidentale si cu o anumita aversiune tacuta fata de schimbare, de comunicare si de rationalizare."
(Dumitru Bortun, prof. SNSPA, interviu publicat acum 6 ani in Ziarul Finanicar. De gasit aici : "Traim intr-un ev mediu intirziat" )

Noam Chomsky si strategiile de manipulare

Intrucit tot mai multa lume se simte manipulata, interesul pentru domeniu a crescut simtitor. Tehnicile de manipulare studiate la Comunicare si utilizate apoi de jurnalistii fara etica profesionala atrag atentia publicului larg.
Sa pastrez si eu acest articol, pentru consideratii viitoare.
http://activenews.ro/ca-sa-intelegem-ce-ni-se-intampla-cele-10-strategii-de-manipulare-folosite-de-putere_1890709.html

sâmbătă, martie 14, 2015

MIii de cursuri gratuite online

Am gasit zilele acestea un link care face trimitere la zeci de mii de cursuri online si, pina descopar si eu despre ce este vorba, ce cursuri m-ar interesa, m-am gindit sa-l gazduiesc permanent.