Albastru

Am inceput ieri volumul "Capitole tirzii din viata mea", al Reginei Maria a Romaniei si mi-a placut inca de la primele pagini. Practic, dupa lunga introducere, am atipit si m-am visat, din nou , la Balcic, intr-un albastru fluid, amestec de cer si mare, in care inotam si ma inecam, insa fara durere. Era o pierdere a fiintei, dulce si implacabila, iar, undeva de sus, vedeam ramasitele digului de acostare a velierelor, din fata Castelului Reginei... Este uimitor cita fascinatie exercita asupra mea acest Balcic. Am o suma de fotografii din vara trecuta, insa trebuie sa ajung acasa ca sa le inserez aici. In scriitura sa, Regina Maria se arata o femeie inteligenta, extrem de atenta la detalii, nefericita insa plina de abnegatie. Intr-un cuvint, delicioasa...Imi crestea inima in piept ca o piine la ideea ca Romania a avut o astfel de regina. De altfel, castelul ei din Balcic exprima foarte bine spiritul acesteia: misterios, romantic si foarte dedicat. La Balcic, vara trecuta, am de...

Simbata s-a consumat evenimetul numit "15 ani de cooperare Tulcea-Aveyron" si, desi se anunta o intilnire oficioasa, s-a lasat cu emotie si lacrimi. Dincolo de discursurile oficiale, de departe pitoreasca si, as spune eu, plina de simtire a fost luarea de cuvint a initiatorului acestei cooperari, din partea franceza, mr. Eric Forget, un mosulica de vreo 70 de ani, cu o inima calda si priviri entuziaste. A povestit cum a venit el in Tulcea, in 1992, cu un autocar in pragul dezmembrarii si care, in plina iarna, folosea o torta pentru a incalzi motorina. Drumurile erau proaste si, inevitabil, in plin cimp, a avut pana. S-ar fi speriat el de pustietatea locului, insa luna era imensa si peisajul de vis, asa ca a putut trece peste episod, a studiat cum se incalzeste motorul cu somoiogul si, catinel-catinel a ajuns la Tulcea. Si-asa a inceput cooperarea...:-) A mai povestit despre impacientele sefilor administratiei locale, care doreau rezultate "rapide si spectaculoase", ...

Mi-a trimis ieri un prieten un link http://www.supliment.polirom.ro/article.aspx?article=2331 , in ideea ca vreau sa citesc ce au scris si altii despre filmul lui Mungiu. Temperamentul meu vulcanic nu m-a lasat sa parcurg mai mult de trei articole, indignindu-ma cit derizoriu contin acele scrieri. Basca faptul ca patriotismul local m-a inghiontit ca Tulcea nu era mentionata in succesiunea oraselor importante unde avusese loc premiera filmului, intiia-si data. :-) Atunci am avut si revelatia asupra originalitatii regizorului care a gasit aceasta forma, de "caravana cinematografica", pentru a anima salile "de cultura" care au prins mucegai si pinze de paianjeni in anii de dupa 1989. La Tulcea, casa de cultura a sindicatelor este o casoaie urita si greu de incalzit, unde se aduna copilasii de Craciun si 8 Martie pentru a anima o scena batrina si trista. Iata ca lunea trecuta, premiera filmului "234" (sa-i zic si eu asa, pentru ca-i la moda) a adunat la creme...

21 oct 2003 Noua mea activitate (scrierea unui scenariu sau, macar, participarea la acest proces - cita vreme nu stiu de unde incepe , cind se termina , ori cum :) m-a aruncat, fara veste, direct in prima copilarie. Joaca favorita la gradinita era "sa facem roluri". Aveam si-un partener : Eugen. Impreuna imaginam tot felul de povesti si repartizam roluri celor din jur. Imi amintesc , foarte clar, doua lucruri : faptul ca timpul trecea nespus de repede si 2. gestul nostru de a-i tot aseza pe actorii ad-hoc. Unul trebuia sa stea acolo, celalalt dincolo (dar nici un pas mai departe!) si niciodata, bietii de ei, nu reuseau sa faca fata exigentelor noastre, mereu in schimbare. Insa eu si Eugen ne intelegeam perfect. Multa vrede dupa aceea Eugen a ramas un nume magic. De aceea m-am imprietenit, in scoala primara cu Eugen Cuta, cel cu care nu voia sa stea nimeni in banca. Avea o inima mare insa nici un strop de imaginatie.In plus, nu a stat niciodata in cartierul meu. O alta prie...

...intrucit inca ma urmareste filmul lui Cristian Mungiu mi-a venit ideea, zile trecute, sa recuperez citeva dintre contributiile mele la activitatea unui forum care a debutat, prin 2003 - Konceptions . Ne adunasem noi, citiva "creatori", si am incercat un fel de schimb cultural, cea mai interesanta parte fiind conceperea unui scenariu de film. Nu stiu care a fost motivul pentru care am incetat sa scriem, poate eram cu totii destul de ocupati, sau destul de putini motivati, insa -dupa patru ani- am recitit ce era pe-acolo si tot mi-a placut. Reiau aici fragmente din jurnalul pe care mi-l numisem atunci "Cararea pierduta", cu scuzele de rigoare pentru eventualii prieteni care vor trece pe-aici si vor constata ca ma repet. :-) 20 sept 2003 Nu cred in literatura de sertar. Cuvintul, bun (sau prost), scris,solicita cu insistenta lumina tiparului. Am ciudatul sentiment ca, mai cu seama, acela din urma...Cine spunea ca o carte satisface cel putin o nevoie...macar pe a aut...

Am vazut ieri filmul lui Cristian Mungiu. Atit de bine a reusit sa redea atmosfera anului 1987, an in care aveam cam virsta Otiliei si a Gabitzei din film, incit a fost o incredibila intoarcere in timp. Atent la detalii, Mungiu a reusit sa adune in recuzita si batrinul jegos aparat telefonic, si Daciile stravechi, si atitudinea receptionerelor hotelurilor din capitala , ca sa nu mai vorbim despre "peisajul" sordid al camerelor de student. Daca mai adaugam si intunecimea orasului, discutiile ipocrite din jurul meselor festive, tabloul este complet. Nu, eu nu am trecut printr-o experienta atit de traumatizanta insa, la sfirsitul filmului, am vazut o prietena cum plingea de i se scutura hainuta pe ea. Nu m-am putut abtine sa nu o intreb din ochi si, da, ea trecuse prin ceva asemanator. Cumplit. Demersul lui Mungiu mi se pare remarcabil prin incercarea sa reusita de a recupera istoria. Au trecut (numai) 20 de ani de atunci si, dupa cit s-au distrat niste mai-tineri :-) linga mine...

Am vazut Iubirea . Era in metrou. Se alinta. Tuguia buzele, spunea cuvinte dulci si privea cu ochii inmuiati obiectul adoratiei sale. Era pierduta. Plutea. Visa. Atita emotie aducea in jurul ei incit atragea privirile si le rusina, apoi, atit era de dezarmanta. Iar obiectul adoratiei privea furis la cei din jur- daca observa. De parca ar fi putut sa nu… Cind a coborit, parea ca nu atinge pamintul… Zbura. Am vazut Copilaria . ...pe plaja la Constanta. A venit impreuna cu doi baietei de vreo 10 ani,cu prosoapele mici sub brat. Negri si sanatosi, doar in chiloti, si-au descaltat sandalele, si au acoperit o sacosa, grijulii, cu prosoapele din dotare. Apoi au zbughit-o in apa. Cind au iesit, veseli si ciufuliti, au scos din sacosa o franzela pe care au rupt-o in lung, au pus in ea salamul rupt cu dintii, vreo doua rosii si-apoi au impartit megasandvisul in doua. Aveau atita ris in parul lor, atita incredere si bucurie in priviri… Copilaria era, sunt sigura. Am vazut Fericirea . ...in vie, ...