Albastru

Am primit si eu “leapsa” sa vorbesc despre copilaria mea desi, la noi, in Dobrogea, jocul asta se numea , prin cine stie ce «alunecare » fonetica, lena. Asadar, fara a avea poduri magice, ori paduri in care sa te pierzi, copilaria in orasul meu, Tulcea, in plina constructie a socialismului se desfasura…in fata blocului. In cartierul ridicat dupa anii ’60 locuiau tinerii profesori ori invatatori, tinerii militieni, tinerii activisti de partid si, desigur, noi, copiii. Am ales, de vreo doi ani, sa ma intorc aici, asa ca am privilegiul sa fac diferenta intre cum era si ce a ramas din curatzelul(pe-atunci) cartier "23 August"... Uneori, in dimineti magice, am norocul sa-mi intre pe fereastra aceleasi sunete. Ieri, de exemplu, am auzit tiuitul lung, subtire, care anunta trecerea unui vapor pe Dunare. Alta data am simtit acelasi aer cald al toameni, cu miros de frunze arse si de iarba uscata. Astazi sunt mai multe garduri in cartier. De fapt, numai garduri. Gradinitele din vale si-...

21 oct 2003 Noua mea activitate (scrierea unui scenariu sau, macar, participarea la acest proces - cita vreme nu stiu de unde incepe , cind se termina , ori cum :) m-a aruncat, fara veste, direct in prima copilarie. Joaca favorita la gradinita era "sa facem roluri". Aveam si-un partener : Eugen. Impreuna imaginam tot felul de povesti si repartizam roluri celor din jur. Imi amintesc , foarte clar, doua lucruri : faptul ca timpul trecea nespus de repede si 2. gestul nostru de a-i tot aseza pe actorii ad-hoc. Unul trebuia sa stea acolo, celalalt dincolo (dar nici un pas mai departe!) si niciodata, bietii de ei, nu reuseau sa faca fata exigentelor noastre, mereu in schimbare. Insa eu si Eugen ne intelegeam perfect. Multa vrede dupa aceea Eugen a ramas un nume magic. De aceea m-am imprietenit, in scoala primara cu Eugen Cuta, cel cu care nu voia sa stea nimeni in banca. Avea o inima mare insa nici un strop de imaginatie.In plus, nu a stat niciodata in cartierul meu. O alta prie...