Albastru

Intrucit am tot incercat, la finele anului trecut, sa adaug noi povesti si neputind am cazut aproape in paranoia de a fi fost exclusa (din lipsa de trafic) in acest club :-) sa vin in aceeasi zi cu doua interventii este un record, pina acum . Asadar, trebuie sa adaug sfirsitul "topicului Goma", respectiv scrisoarea adresata autorului de catre un user de pe ag, care scrisoare suna cam asa: Domnule Paul Goma, Sint un roman, ca multi altii, care considera ca statul roman va face o imensa nedreptate. Desi nu pot sa spun ca inteleg pe deplin privatiunile si teroarea pe care le-ati trait in temnitele comuniste sau anii de pribegie, frustrare, umilinta si suferinta pe care i-ati petrecut departe de tara, pot insa afirma ca ma inspaiminta modul in care statul roman isi trateaza valorile care ar putea face, pur si simplu, diferenta. Lacheii sistemului ticalosit sint inca la putere, e de netagaduit asta. Voluntar, am ales o cale, indraznesc sa spun, putin asemanatoare cu cea impusa dum...

Cred ca acest topic este cea mai mare nedreptate care i se poate face lui Paul Goma. Sa judeci un om dupa spusele unora si altora – fie acestea chiar VIP-uri culturale- fara a-i citi marturia este mai dureros inca decit torturile la care a fost supus pe vremea comunistilor, pe care le-a si i-a “spus” in cartile sale. O biografie exhaustive poate fi gasita aici (se afla chiar pe prima pagina din cele 10 pe care le ofera google la subiectul Paul Goma) In ceea ce ma priveste, am facut “cunostinta” cu Paul Goma imediat dupa 1989,cind au fost publicate cartile lui si cind lumea era avida sa citeasca toate cartile la care nu avusese acces inainte de revolutie. Era un fel de a ne recupera istoria. Stiu ca am citit pe nerasuflate Arta refugii, Soldatul ciinelui, Ostinato, Usa noastra (…) si Din Calidor . O scriitura alerta, proaspata, interesanta. Prin Goma am putut sa-mi fac o idee cit rau poate face “sistemul” unui individ de care se impiedica. Tot acolo am aflat despre puterea cuvintului...

Cind au inceput sa circule vestile cu viteza luminii? 5-10 ani nu inseamna mult, nu-i asa? Si, totusi, ce salt in comunicare... Inca imi amintesc alunecarea penitzei pe hirtia de corespondentza, alba si lucioasa, grija cu care alegeam frazele, incercarea de a reda atmosfera, mirosul de cerneala, gestul de a lipi plicul, si-apoi adresa, scrisa cu grija: expeditor, destinatar...Imi amintesc si timbrele colorate... Si-apoi drumul pina la posta, depunerea (grijulie!) in cutia de scrisori aflata la vedere... Raspunsul, dupa o vreme, scris si el cu ingrijire ... Am nostalgii. Ce surescitata am fost la prima incursiune in ... outlook :-) Azi scrii, tot astazi primesti raspunsul. Cel tirziu miine. Iar scrii, iar primesti raspunsul. Nu stiu cind a devenit scriitura grabita, insa cuvintele imbracate pina atunci haute-couture au devenit pret-a-porter. Totul fara mofturi, fara fasoane, uneori chiar fara consoane. Daca nu intelegeai intrebai. Sau erai intrebat. Si "misterele" se lamureau ...