marți, noiembrie 07, 2006

Neintelesul Goma

Cred ca acest topic este cea mai mare nedreptate care i se poate face lui Paul Goma. Sa judeci un om dupa spusele unora si altora – fie acestea chiar VIP-uri culturale- fara a-i citi marturia este mai dureros inca decit torturile la care a fost supus pe vremea comunistilor, pe care le-a si i-a “spus” in cartile sale. O biografie exhaustive poate fi gasita aici (se afla chiar pe prima pagina din cele 10 pe care le ofera google la subiectul Paul Goma)

In ceea ce ma priveste, am facut “cunostinta” cu Paul Goma imediat dupa 1989,cind au fost publicate cartile lui si cind lumea era avida sa citeasca toate cartile la care nu avusese acces inainte de revolutie. Era un fel de a ne recupera istoria. Stiu ca am citit pe nerasuflate Arta refugii, Soldatul ciinelui, Ostinato, Usa noastra (…) si Din Calidor. O scriitura alerta, proaspata, interesanta. Prin Goma am putut sa-mi fac o idee cit rau poate face “sistemul” unui individ de care se impiedica. Tot acolo am aflat despre puterea cuvintului. Era unui dintre lucrurile de care se temeau securistii, lucru intuit de Goma si amenintarea lui suprema: “ii voi spune”! Ceea ce a si facut.
Recunosc ca am citit pe sarite si un nod in git Gherla si Patimile dupa Pitesti. Sunt descries atrocitati acolo greu de suportat...

Desigur ca, dupa ce treci (victorios, in cazul lui Goma) de astfel de incercari nu prea mai esti interesat de political correctness si nici de sensibilitatile intelectualilor de peste granita (importanti si ei, desigur, ca voci ale Europei libere, insa sub aceasta protectie) sau al celor ramasi in tara (blinde si prolifice oi, sub aspect literar, ale comunistilor) …
De-aici “fractura” lui Goma de toti intelectualii momentului, idolii nostri trecatori…

L-am vazut pe Goma (si m-am bucurat sa-l vad) zilele trecute pe TVR1. I-a acuzat copios pe Liiceanu (care, spunea Goma, i-a “ars” cartile – o fi facut-o din motive economice, presupun, la editura care nu mai reusea “sa-l vinda” ca inainte…:-) , pe Dinescu (spunea el, ca-i un “mascarici- asta a fost si asta a ramas”) , pe Tismaneanu (se poate ca aici memoria sa ma insele) – a spus lucruri grele si greu de digerat de stomacuri fine. Insa, ca o persoana care i-a citit cartile, il inteleg pe Goma…De aceea spun, rasfoiti o carte de-a lui, din cele soft, cum ar fi “Usa noastra cea de toate zilele” sau din cele dure, cum ar fi “Gherla” si-apoi sa discutam “cazul Goma”. Aceasta daca este un caz (securistii asa credeau si l-au tratat ca atare) si-apoi putem vorbi ce-am fi facut noi daca am fi fost, in acea perioada, tineri scriitori, in locul lui...

vineri, august 18, 2006

Albastru

Cind au inceput sa circule vestile cu viteza luminii?
5-10 ani nu inseamna mult, nu-i asa? Si, totusi, ce salt in comunicare...
Inca imi amintesc alunecarea penitzei pe hirtia de corespondentza, alba si lucioasa, grija cu care alegeam frazele, incercarea de a reda atmosfera, mirosul de cerneala, gestul de a lipi plicul, si-apoi adresa, scrisa cu grija: expeditor, destinatar...Imi amintesc si timbrele colorate... Si-apoi drumul pina la posta, depunerea (grijulie!) in cutia de scrisori aflata la vedere... Raspunsul, dupa o vreme, scris si el cu ingrijire ...
Am nostalgii.
Ce surescitata am fost la prima incursiune in ... outlook :-) Azi scrii, tot astazi primesti raspunsul. Cel tirziu miine.
Iar scrii, iar primesti raspunsul.

Nu stiu cind a devenit scriitura grabita, insa cuvintele imbracate pina atunci haute-couture au devenit pret-a-porter. Totul fara mofturi, fara fasoane, uneori chiar fara consoane. Daca nu intelegeai intrebai. Sau erai intrebat. Si "misterele" se lamureau repede ...

Nu incetam sa ma minunez de cuceririle mintii umane. Cuceriri la care aveam si noi, in sfirsit acces. Care noi? Cum care? Noi. Comunistii. Esticii.
Ajunsesem sa verific casuta posta tot la 5 minute. Insa nu se mai povesteau evenimente ci fapte comune. Ce-a mai zis ala si celalalt. Ziceri.

Si-apoi am desciperit messengerul.woooooooow.Conversatie, la greu.Si da-i si da-i. Ce conta ce spuneam!? Cu cine vorbeam?! Totul era sa cunosc lume.Din intreaga lume. Cuvintele? asl, pls, brb...etc. Plus alintatul k (nu mai aveam timp pentru O.K.)
Brusc, nu mai aveam timp!
Cine mi-l luase, oare?
A, da, si emoticoanele. Cit mai multe emoticoane! Masti. Unele haioase. Clipirea aia rapida, insinuanta, as exersa-o in oglinda. Si limba scoasa...Cine mai scoate limba, dintre adulti, in viata de zi cu zi?
Nu pot sa uit cind, in clickaiala mea frenetica am intrat pe un site si am apasat , de curiozitate, pe link-ul administratorului. "Ce doriti sa stiti?" -mi-a aparut imediat o fereastra, in stinga sus.
Ce doream? Nimic. Insa, fulgerator, am avut impresia ca "my personal Jesus" coborise din inalturi sa ma intrebe, personal, de sanatate. Si-apoi, cite nu doream sa stiu, nu neaparat de la el , desigur. Insa am incheiat conversatie cu o bilbiiala caraghioasa.

Acum? simt ca acest mod de comunicare ma oboseste. Nu mai am ce povesti. Iar interlocutorii mei vor noi si noi poveshti. Pe care nu le am. Viata mea se desfasoara intr-o monotonie care ma sperie si pe mine uneori. Si-atunci inventez. Lucruri extraordinare. Intimplari fantastice. Locuri virtuale... Caci iat-o si pe Sheherezada in varianta moderna. O Sheherezada care tinjeste dupa confortul unei scrisori compuse in liniste.
... Acea liniste "in care auzi cum se izbesc de geamuri razele de luna".