vineri, august 18, 2006

Albastru

Cind au inceput sa circule vestile cu viteza luminii?
5-10 ani nu inseamna mult, nu-i asa? Si, totusi, ce salt in comunicare...
Inca imi amintesc alunecarea penitzei pe hirtia de corespondentza, alba si lucioasa, grija cu care alegeam frazele, incercarea de a reda atmosfera, mirosul de cerneala, gestul de a lipi plicul, si-apoi adresa, scrisa cu grija: expeditor, destinatar...Imi amintesc si timbrele colorate... Si-apoi drumul pina la posta, depunerea (grijulie!) in cutia de scrisori aflata la vedere... Raspunsul, dupa o vreme, scris si el cu ingrijire ...
Am nostalgii.
Ce surescitata am fost la prima incursiune in ... outlook :-) Azi scrii, tot astazi primesti raspunsul. Cel tirziu miine.
Iar scrii, iar primesti raspunsul.

Nu stiu cind a devenit scriitura grabita, insa cuvintele imbracate pina atunci haute-couture au devenit pret-a-porter. Totul fara mofturi, fara fasoane, uneori chiar fara consoane. Daca nu intelegeai intrebai. Sau erai intrebat. Si "misterele" se lamureau repede ...

Nu incetam sa ma minunez de cuceririle mintii umane. Cuceriri la care aveam si noi, in sfirsit acces. Care noi? Cum care? Noi. Comunistii. Esticii.
Ajunsesem sa verific casuta posta tot la 5 minute. Insa nu se mai povesteau evenimente ci fapte comune. Ce-a mai zis ala si celalalt. Ziceri.

Si-apoi am desciperit messengerul.woooooooow.Conversatie, la greu.Si da-i si da-i. Ce conta ce spuneam!? Cu cine vorbeam?! Totul era sa cunosc lume.Din intreaga lume. Cuvintele? asl, pls, brb...etc. Plus alintatul k (nu mai aveam timp pentru O.K.)
Brusc, nu mai aveam timp!
Cine mi-l luase, oare?
A, da, si emoticoanele. Cit mai multe emoticoane! Masti. Unele haioase. Clipirea aia rapida, insinuanta, as exersa-o in oglinda. Si limba scoasa...Cine mai scoate limba, dintre adulti, in viata de zi cu zi?
Nu pot sa uit cind, in clickaiala mea frenetica am intrat pe un site si am apasat , de curiozitate, pe link-ul administratorului. "Ce doriti sa stiti?" -mi-a aparut imediat o fereastra, in stinga sus.
Ce doream? Nimic. Insa, fulgerator, am avut impresia ca "my personal Jesus" coborise din inalturi sa ma intrebe, personal, de sanatate. Si-apoi, cite nu doream sa stiu, nu neaparat de la el , desigur. Insa am incheiat conversatie cu o bilbiiala caraghioasa.

Acum? simt ca acest mod de comunicare ma oboseste. Nu mai am ce povesti. Iar interlocutorii mei vor noi si noi poveshti. Pe care nu le am. Viata mea se desfasoara intr-o monotonie care ma sperie si pe mine uneori. Si-atunci inventez. Lucruri extraordinare. Intimplari fantastice. Locuri virtuale... Caci iat-o si pe Sheherezada in varianta moderna. O Sheherezada care tinjeste dupa confortul unei scrisori compuse in liniste.
... Acea liniste "in care auzi cum se izbesc de geamuri razele de luna".

Niciun comentariu: