vineri, decembrie 26, 2008

Craciun fericit!

Am 60 de mesaje necitite in inbox, vreo 10 subiecte care asteapta sa fie scrise, insa n-am gasit ragazul s-o fac corespunzator, amici virtuali care ma inhiba prin prolificitatea lor ori prin perseverenta de a publica orice le trece prin cap, treburi neterminate pe-acasa dar, in general, sunt fericita.

Am nelinisti care ma bintuie, oameni care uita sa sune atunci cind astept eu cel mai mult, carti de citit si lucruri de invatat dar, in general, sunt fericita.


Am prieteni buni, copii inteligenti si cu prea multe intrebari fara raspuns, citeva certitudini si zile cind nu sunt fericita. Dar asta este viata si, pentru ca inca mai pot visa, sunt fericita...


Un ingeras, pentru tine!

marți, decembrie 02, 2008

Voturi albe, voturi naive

Iata ca eu nu am auzit de posibilitatea de a da "votul alb", in semn -chipurile- de protest, decit in ziua votarii cind soacra-mea, in dorinta ei nestramutata de a aduce binele omenirii, auzind ca nu vreau sa merg pina la sectie, mi-a sugerat sa "protestez" astfel. In scurt timp, ca la un facut, am auzit si la radio stirea si, zau, nu mi-a venit a crede. Pe Pirvulescu il stiam om serios. Nu ca as fi citit cu mare atentie Legea electorala insa am experienta participarii in comisiile electorale si nu-mi pot inchipui situatia in care "albele" sa aiba vreo relevanta. Nu de alta, dar nu se poate discerne daca "albul" a rezultat din lipsa ochelarilor vreunei babe care nu a nimerit foaia ori din lipsa cernelii pe stampila (ca s-au mai intilnit cazuri) sau -dupa indemnul pirvulescian- dintr-o adinca reflectie protestatara.
Asadar, sa mergi la votare si sa dai votul alb=vax albina. Basca faptul ca deschizi o frumoasa cutie a Pandorei sau, altfel spus, ischitesti ochiul raului (si partizan politic, membru in comisia de votare) de a pindi cu lacomie orice prilej de a stampila el, mai bine, albul (si naivul) vot al tau.

Ei, insa astazi, subiectul a fost discutat cu aprindere la birou unde noi, inginerii, ne dadeam cu parerea daca initiativa lui Pirvulescu a avut vreun rost. Si da-i si combate si fiecare cu juristul lui (ca mi-a zis mie X, ca "albele" s-au luat in calcul si au scazut procentele alesilor), sa ne luam de par si nu altceva. In final, nici eu nu convinsesem pe nimeni dar nici nu ma lasasem convinsa. Semn ca, mai nou, dialogul surzilor din virtual se intinde si in viata reala iar adevarul nu sta in gura celui care-l pronunta ci in urechea celui care vrea sa-l asculte.

Insa unde-i lege nu-i tocmeala (repet, eu mi-s injiner si nu jurist...caci, daca ar fi dupa ei, si tabla inmultirii ar fi obiect al negocierii) asa ca iata citeva definitii din Legea 35/2008:
art.45,al.13 - Sunt voturi albe buletinele care nu au aplicată ştampila „VOTAT”. Aceste buletine nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.
art47,al.2 - (...) Pragul electoral reprezintă numărul minim necesar de voturi valabil exprimate pentru reprezentarea parlamentară sau de colegii uninominale în care candidaţii partidelor politice (blabla) au obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, calculat după cum urmează:
a)pentru Camera Deputaţilor, 5% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară...etcetc
blabla, pina la art. 48, ca sa inchei, unde se scrie in al. 11) - În prima etapă, la nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidaţilor care aparţin unui competitor electoral ce a întrunit pragul electoral potrivit art. 47 alin. (2) şi care au obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat.

Nicaieri nu se pomeneste de voturile albe, in calcularea procentelor electorale. Asa cum am aratat, in stabilirea pragului electoral se vorbeste despre voturile valabil exprimate (si "albele" nu intra in acest calcul) iar, pentru stabilirea majoritatilor (imi cer scuze ca ma repet) tot voturile valabil exprimate cinta partitura.

Si-atunci, intreb si eu, ca o bloggerita incepatoare, cum se poate ca "albele" sa apropie psd de victorie, cum afirma dl Morar (iarasi, o persoana a carei inteligenta o respectam) aici ?
Dintre atitia analisti, politologi, oameni cu stare si cu carte, nici unul sa nu fi citit pirdalnica de lege?

Iar (nu ma pot abtine sa pun o ultima intrebare) daca n-ar fi fost ascultata chemarea de sirena a dlui Pirvulescu, care ar fi fost, pina la urma, procentul real de participare la vot?!?

luni, decembrie 01, 2008

La multi ani, române, oriunde te-ai afla, gindurile bune ale compatriotilor sa te insoteasca!

duminică, noiembrie 30, 2008

Ritualul electoral: farsa organizata de elite

In iunie am avut un sentiment ciudat ca nu am votat. Daca eram in localitate pentru nimic in lume nu as fi ratat evenimentul- asa cum am facut de fiecare data dupa 1989, cu speranta ca demersul meu civic are vreo importanta. Ei bine, astazi sunt localitate dar nu vreausa legitimez cu prezenta mea o activitate care nu mai are o legatura cu cetatenii. Dupa o campanie anemica (ca acum 16 ani, cind nu se stia ce si cum in politica), cind singurul efort al candidatilor a fost sa inmineze niste suveniruri electorale, sa afiseze niste bannere ori sa publice niste promisiuni in care nu crede nimeni, sentimentul de dezamagire fata de activitatea tuturor parlamentarilor nostri - papusi ale masinariei politice paguboase care functioneaza (si) in tara noastra este coplesitor.

Cautind, din curiozitate, pe net care-i sorgintea invitatiei de a lasa votul alb, in semn de protest, chestie absolut absurda si irelevanta pentru procesul electoral (va asigur ca sunt in cunostinta de cauza), am gasit cu totul altceva, un articol publicat pe hotnews in care se arata felul jalnic in care presa audiovizuala a momentului intelege sa-si faca datoria. Aici se arata cum faci sa apari la anumite televiziuni contra a 5000 sau 20000 de euro. Daca ar fi vorba despre achizitionarea timpilor de antena ar fi ok, insa cind este vorba despre publicitate mascata este o mare porcarie, pe care CNA ori asociatiile jurnalistilor ar trebui sa o sanctioneze, daca ar tine putin la obrazul lor. Sper sa nu intrebe cineva "care obraz?! " ca, zau, nu as sti sa raspund.

In ce priveste scrutinul, merita amintit ceea ce a spus Alvin Toffler, acum 25 de ani:

Ritualul linistirii

"Nascut din visurile liberatoare ale revolutionarilor celui de Al Doilea Val, guvernamintul reprezentativ a constituit un uimitor progres fata de formele de guvernamint anterioare, in felul sau un triumf tehnic mai remarcabil decit masina cu abur sau aeroplanul.
Guvernul reprezentativ a asigurat succesiunea lina in absenta unei dinastii ereditare. A deschis canale de reactie inversa intre virful si baza societatii. A creat o arena in care disputele dintre diverse grupuri putea fi solutionate pe cale pasnica.
Legat de criteriul majoritatii si de ideea "omul si votul", guvernul reprezentativ i-a ajutat pe cei saraci si slabi sa obtina avantaje de le tehnicienii puterii care comandau motoarele integratoare ale societatii.Pentru aceste motive, raspindirea lui a fost, in mare, o realizare epocala in istorie, cu efecte civilizatoare.

Totusi, chiar de la inceput, guvernul reprezentativ nu si-a tinut nici pe departe promisiunea(...) Departe de a slabi controlul elitelor conducatoare, mecanismul reprezentarii a devenit unul dintre principalele mijloace de integrare cu ajutorul carora acestea s-au mentinut la putere.
Astfel, indiferent cine iesea invingator, alegerile au indeplinit o importanta functie culturala pentru elite. In masura in care oricine avea dreptul la vot, alegerile au alimentat iluzia egalitatii. Votarea era un ritual de linistire in masa, din cetatenilor impresia ca optiunile se faceau sistematic, cu regularitate mecanica, deci, implicit, in mod rational.Alegerile i-au asigurat in mod simbolic pe cetateni ca ei conduc ca, teoretic cel putin, isi pot "dezalege"conducatorii din moment ce si-i aleg. Atit in tarile capitaliste cit si in cele socialiste aceasta linistire rituala s-a dovedit deseori mai importanta decit rezultatul propriu-zis al alegerilor.
Elitele integratoare au programat masina politica altfel in diversele tari, reglementind numarul partidelor sau manipulind eligibilitatea. Cu toate acestea, ritualul electoral -farsa, dupa parerea unora- a fost folosit peste tot. Alegerile sunt supapa de siguranta pentru protestele venite de jos. (...) "

(fragment din Al treilea val -Alvin Toffler)

Iar, in acest mecanism, ziaristii isi joaca si ei rolul pentru care, desigur, isi primesc argintii.

Este trist cind ramii fara iluzii, nu-i asa?

joi, noiembrie 13, 2008

Nina Cassian, o mare iubire...



Dintre poeziile Ninei Cassian nu le-am citit decit pe cele din volumul "Intre noi copiii". Ma uit la cartea ei si nu inteleg de ce este atit de zdrentuita. Doar daca citirea si ras-citirea s-a facut cu mare pasiune. De asta sunt sigura. Mama a folosit volumul pentru a monta piesele ei de teatru in clasa, cu scolarii, iar eu le-am recitat "Printul Miorlau" ori "Lizuca uituca" fetelor mele, pina au invatat si ele versurile...Si-acum le-amintesc nehotaritelor de la sarviciu, inspre deplinul amuzament, ca vor " ceva rotund, dar si patrat/Mai mult subtire, dar si lat/Bun si la spart, si la mincat/De-o culoare, (nu stiu care)/ Dar nu aceea pe care-o are..."

Ce mi-a venit, subit, cu Nina Cassian ? Aseara am avut bucuria sa o vad, la Nasul, emisiune la care nu ma uit regulat, sa recunosc. In virsta de 83 de ani (pe 27, luna aceasta, este ziua ei) scriitoarea a transmis atita pofta de viata, bucurie si impacare cu lumea, a vorbit si despre esecurile si despre realizarile ei, atit de uman -cita vreme esecurile au depasit, de multe ori, succesele- fara a o coplesi ori a o determina sa abandoneze scrisul, sau viata... De altfel, asa cum a marturisit, ideea sinuciderii a fost cea care a sustinut-o in perioada de exil in America... Surprinzator, nu-i asa?

Am googalit inregistrarea emisiunii de aseara, dar nu a aparut. Deocamdata (sper). Pe youtube sunt doar doua inregistrari insa care nu o reprezinta pe Nina Cassian, dupa parerea mea. Asa ca nu ramin decit amintirile sentimentelor iscate de poezia ei in sufletul celor care o iubesc; "ne-uitarea" fiind singurul lucru pe care si-l doreste si Nina Cassian, dupa o viata implinita, cu bunatatile ori rautatile gustate.

Cu inima deschisa, Nina Cassian a povestit si despre marile ei iubiri, despre importantele ei iubiri, chiar si despre amourette-le pe care orice om le incearca. Monogamia este o imposibilitate, spune domnia-sa, atita vreme cit suntem oameni si avem ochi de vazut si simturi de "atingere" a realitatii. Cum sunt amourette-le? Acele strafulgerari amoroase, cind stai la un pahar cu cineva si deodata se produce declicul (ochii scriitoarei au aratat vizual senzatia :-) Cit dureaza ele? Nu mai mult de citeva luni, spre deosebire de marile iubiri, care persista douazeci de ani, a dezvaluit, iar asta chiar fara carnalitate.

Ei, si nu pot incheia fara sa o pomenesc pe Alice Nastase, pe care am descoperit-o tot la Nasul in(tr-o alta) emisiune, redactor-sef al revistei Tango. Am constatat ca (eu si cu ea:-) avem aceeasi pasiune pentru Mircea Cartarescu, aceeasi pudoare in exprimarea sentimentelor si aceeasi iubire pentru Nina Cassian. Alice Nastase a ingrijit volumele care au aparut, de curind, in Colectia Tango , "Confidente fictive" si "Spectacol in aer liber", ale Ninei Cassian, pe care abia astept sa le gasesc.

marți, noiembrie 04, 2008

Pariez pe Obama

Zi mare in istoria Americii,alegeri prezidentiale,o placere sa urmaresti cnn sau france 24, cu o energie reala pusa in slujba acestui eveniment... Fara sa fi urmarit desfasurarea de forte-SUA sunt atit de departe de oraselul meu-am citit astazi un articol interesant, pe care-l inserez aici ( cu tot cu reclame :-p) al lui CTP.

De fapt, voiam sa-mi notez denumirile a doua filme pe care le-am vazut duminica si pe care intentionez sa le revad. Unul este "Sa pleci, sa te intorci" (francez, drama,1985) info cu Evelyne Bouix, Jean-Louis Trintignant, Annie Girardot, Françoise Fabian
iar celalalt este " Nu te misca" (italian-spaniol-englez, drama 2004) info cu Claudia Gerini, Sergio Castellitto , alaturi de Penelope Cruz care face un rol de zile mari .


Revenind la Obama, dupa cite am invatat, analizind emisiunile amintite, as zice ca televiziunile il prezinta ca pe un invingator. De aceea am si "votat" cu el: efectul bandwagen in actiune. Ar fi o ipocrizie din partea mea sa spun ca l-as prefera pentru ca este mai tinar, intelectual ori mai destept decit McCaine, cita vreme imi pot inchipui ce armate de specialisti au lucrat pentru cei doi, intr-o tara ca SUA. Ei, bine, echipa lui Obama a fost mai profi (ca sa "ma dau" cu termenii la moda)...Iar efectul bandwagen, pentru cine nu stie, ar fi acela-in interpretarea lui Lazarsfeld -ca oamenii doresc sa fie de partea invingatorului. Cu alte cuvinte, sa fie in "trenul victoriei".

Sa credem ca oamenii de televiziune din SUA nu stiu acest lucru? Greu de acceptat. Cum se poate ca "vox pop" sa arate in mod repetat, pe cnn, ca din 3 optiuni de vot , 2 sunt pentru Obama (a unui negru dar si a unui alb-aspectul nu este de ignorat ) si numai una, destul de putin convingatoare (a unui alb, desigur), pentru McCaine, iar asta in conditiile in care se stie ca asteptarile cu privire la cine va cistiga alegerile influenteaza votul respectiv, nu ma intrebati pe mine! Daca ar fi luate televiziunile la bani marunti, probabil ar raspunde ca nu au oferit stiri despre sansele unui candidat de a cistiga respectiv de a activa astfel predispozitiile latente ale electoratului, insa imaginile pe care le transmit in aceasta zi arata cu totul altceva. Iar imaginile sunt tot vesti! Chiar unele care nu pot fi combatute, nu?

De asta zic ca, in tara democratiei triumfaliste, Obama va cistiga alegerile!
(am spus-o la ora 19:53 :-)

miercuri, octombrie 29, 2008

Cu titlul "Eu nadajduiesc!" , ziaristul Dan Arhire a publicat in ziarul tulcean "Acum" un foarte interesant interviu cu Dan Puric. Vreau sa-l pastrez aici, ca pe o importanta sursa de inspiratie.


EU NĂDĂJDUIESC!"
- Interviu cu actorul Dan Puric -


Acum: Domnule Dan Puric, cum se face că tocmai dumneavoastră, un atât de bun vorbitor, de o strălucită, charismatică oralitate, aţi ales pe scenă tăcerea?
Dan Puric: Tăcerea poate exprima unele lucruri pe care cuvântul nu le poate exprima. Acum, în perioada în care eu am trecut pe acest limbaj, cuvântul era alienat şi alienant, era folosit tocmai ca să-l îndepărteze pe om de adevăr şi atuncea, din disperare, am găsit tăcerea ca limbaj. Nu muţenia! Muţenia este o infirmitate, o neputinţă; tăcerea se spune că este limba vremii ce va să vină. Prin tăcere comunici mai rapid şi mai onest. Tăcerea nu poate fi cenzurată de gând. Acuma, există mai multe tăceri: există tăcerea sfântului, există şi tăcera impostorului, tăcerea suferinţei, există şi tăcerea omului laş. De exemplu, populaţia României tace. Poporul strigă şi populaţia tace, pentru că este laşă! Tăcerea laşului. Există tăcerea în faţa morţii, o tăcere a memoriei - dar şi când se apucă să vorbească! Tăcerea este limbajul deplin şi absolut. Am găsit prin Jurnalul filozofic al lui Constantin Noica un lucru paradoxal: "Pantomima este forarea tăcerii umane. "Frumos, nu? Am zis: "Dom’le, după 1989 o să cadă tăcerea". Nu! După 1989 a dispărut cenzura şi a apărut masacrul de gradul II, impostura în care se spun lucruri înşelătoare, pervertite, şi atunci tăcerea a devenit o armă şi mai redutabilă! Ea devine acum un instrument de comunicare nemaipomenit,nu numai pe plan naţional, ci şi pe plan internaţional. Omul are nevoie fundamentală de adevăr şi se pare că tăcerea este singurul mijloc de comunicare care nu poate fi poluat nici de internet,nici de televiziune, nici de oamenii politici!


Acum: Dincolo de scenă aţi ales să le vorbiţi oamenilor adunându-i în săli sau în alte spaţii, publice. De ce o faceţi? Simţiţi asta ca pe o nevoie, ca pe o chemare, ca pe o însărcinare superioară?
D.P.: Eu chestiile astea cu însărcinarea superioară le las în seama lui Dumnezeu şi nu mă bag în treaba asta! Eu o simt ca pe o toaletă. Esta în primul rând un semnal de alarmă şi - doi - este un act de conştientizare. În România nu se vrea să se clarifice lucrurile, nu se doreşte lucrul ăsta. Securiştii nu doresc lucrul ăsta. Ca să conduci, îl ţii pe om în confuzie, nu laşi să se limpezească lucrurile, ţii apa tulbure ca să poţi pescui! Şi atunci ce fac eu este un act de lămurire. Ştiţi că în perioada interbelică nu se spunea că important este să am dreptate, ci să ne lămurim. E altă categorie! Când te lămureşti te ajută şi Dumnezeu să vezi altfel lucrurile. Deci este un lucru ce ţine de toaletă, care trebuie făcut şi care în alte ţări se face de mult. Şi la noi în perioada interbelică se făcea. Păi da’ mai suflau jegoşii ăştia care ne conduc dacă mai exista un Petre Ţuţea, un Constantin Noica sau un Mircea Vulcănescu, în perioada lor de tinereţe? Nu! Neexistând decât nişte piticanii intelectuale care vorbesc vorbe, ăştia îşi fac compotul! Şi atunci - repet - este o chestiune efectiv de toaletă, în care intră procesul acesta de diagnoză, apoi cel de terapie şi cel de profilaxie. Căci trebuie să vedem profilactic, înainte, să nu se mi întâmple. De exemplu: în clipa în care ai scanat o situaţie, o boală, înveţi să te păzeşti de ea. Toată lumea ştie că în toate guvernele noastre, începând din 1945 încoace, sunt impostori, că sunt ilegitime. El trebuie educat, poporul român, să ştie că la noi clasa politică este ilegitimă. Nu este o insultă, este o realitate. Când ei se vor lămuri cu toate acestea se va naşte o nouă clasă politică şi, mai ales, o nouă atitudine interioară a cetăţeanului roman. Cetăţeanul român nu există! Există doar o masă de manevră stupidă de votangii. Cetăţeanul român trebuie să înţeleagă că România a fost vândută, deprimată moral, distrusă economic - în ultimii 20 de ani, mai ales - şi trebuie să înţeleagă cine este responsabil în toată chestia asta. Asta înseamnă profilaxie, ca data viitoare să nu-l mai aleagă, şi mai ales să nu-l mai considere "clasă politică"!

M-a întrebat odată un reporter ce părere am despre clasa politică. "E o eroare - i-am răspuns - dumneata o consideri clasă politică, eu o consider de infracţiuni!" Asta este din punct de vedere medical. Nu poţi să spui că bacteria este vitamină! Dă-i unui copil să mănânce zilnic bacterii - "Ia să-i dea nenea vitamina B1 şi vitamina B2!" - o să-l îmbolnăveşti. Mai mult decât bacteria - virusul! Este o chestie de care nu se scapă şi nu avem decât vaccinul. Deci trebuie să vedem clar: comunismul este un virus, iar virusul este versatil. El se schimbă şi, la un moment dat, antibioticele nu mai fac faţă. Ceea ce avem noi din 1990 încoace este un virus versatil.

Acum: Vorbeaţi ceva mai devreme despre cuviinţă ca despre o atitudine, ca despre un termen intraductibil. Ce mai este astăzi cuviinţa românească, în acest spaţiu şi în acest timp pline de o confuzie generală?
D.P.: Ea nu mai funcţionează. Să o luăm puţin antropologic. Cuviinţa, de care vorbeşte părintele Stăniloaie, presupune sentimentul înnăscut al ierarhiei. De exemplu: eu sunt cuviincios faţă de bunicul meu, eu sunt cuviincios faţă de mama mea, eu sunt cuviincios faţă de maestrul meu. Cineva spunea că ne naştem cu sentimentul ierarhiei. Suntem bucuroşi când vine bunicul şi ne dă o bomboană pentru că am făcut ceva bun; eu cu bunicul nu pot să fiu în relaţii democratice, eu cu tata nu pot să fiu în relaţii democratice şi nici cu maestrul meu, care m-a învăţat. La fel, când te duci la părintele duhovnic şi te spovedeşti, nu-i zici, la sfârşit "acum zi tu ce-ai făcut!" A, democraţia? Democraţia este foarte bună, să ştiţi, cum este semaforul pentru circulaţie, altfel ne-am ciocni: verde, roşu, portocaliu, dar ea nu poate să intre în sfera ierarhică. În Biserică nu este democraţie, ierarhii nu sunt egali; Hristos nu a fost egal cu apostolii, nici îngerii nu sunt egali, ba, dacă ne uităm la Dionisie Areopagitul sunt vreo nouă trepte. La fel, în artă nu există democraţie, în filozofie valoarea nu e democraţie! Zicea Petre Ţuţea că dacă vrea să vorbească despre Brătianu, trebuie să se ridice în picioare; eu, dacă vreau să vorbesc despre Petre Ţuţea, trebuie să cad în genunchi! Nu suntem egali: Dan Puric nu este egal cu Petre Ţuţea. Recunoscându-ne unul altuia valoarea, este puntea cuviinţei! Aşa era în sat: învăţătorul, preotul, mama - astea s-au rupt. Astăzi în limbajul de tip democratic, golănesc, nu se mai zice "Domnul Preşedinte Băsescu" sau "Domnul Preşedinte Iliescu", ci se spune "Ion Iliescu a făcut o vizită". Ei mimează o egalitate, "mă trag de ciorapi cu ăştia!". Nu, domnule, funcţia publică se respectă! S-a trecut de la servilismul funciar, de tip ceauşist, la golănia unei democraţii prost înţelese. Nu e vorba de libertăţi, ci de libertinaj. Respectul acordat funcţiei publice face parte din cuviinţă. Românul, în sinea lui, are respectul autorităţii, românul cu "î" din "i", adică lepra, o are pe cea a slugărniciei: cade în picioare, se tăvăleşte pe jos, pupă mâinile şi picioarele ministrului, prefectului. Cuviinţa, în schimb, înseamnă echilibru şi este un lucru care s-a pierdut; puteţi să-l scoateţi din DEX şi din existenţialitatea fiinţei româneşti! Jertfa, a dărui! Astăzi nu mai dăruieşte nimeni, totul se negociază: tatăl cu copilul, copilul cu tatăl - toţi negociază! Aşa e trendy! E un dezastru fiinţial.

Acum: Ne aflăm, pentru a nu ştim câta oară în istoria noastră, în faţa unui nou început, pe un nou drum, de data aceasta spre o Europă unită care, teoretic, ar trebui să fie patria tuturor celor ce,prizonieri ai unei geografii, ne-am trezit în mijlocul acestei convenţii. Cum vedeţi dumneavoastră Europa pe care noi merităm să o visăm?
D.P.: Este o întrebare frumos pusă, chiar tragică, dacă stau să mă gândesc că e şi la Tulcea! Am să vă spun de ce "şi la Tulcea": deoarece acum 45 de ani, când m-a adus tata prima oară pe aici, mai avea o dâră de vis vis-a-vis de America. Ştiţi, făcea parte din generaţia care îi aştepta pe americani, nu pe Dumnezeu! Noi, românii, visăm puţin, câteodată, că ne mântuie ceilalţi. Europa este un construct politic, economic, este un agregat de interese. Ea nu este o comunitate. Pentru a fi o comunitate trebuie să stabileşti foarte bine valorile sufleteşti. Valoarea unică a Europei este creştinismul, însă Europa nici nu mai poate să fie creştină acum, deoarece a devenit un mozaic de culte şi începe să semene tot mai mult cu Statele Unite ale Americii şi din punctual acesta de vedere. Europa şi-a pierdut creştinismul şi datorită secularizarii, datorită faptului că creştinismul a fost clasat ca o religie care este falimentară. Noi, în răsărit şi mai ales noi, românii, reprezentăm pentru ei, pentru europeni, o întâlnire cu o forţă colosală pe care ei încă nu o cunosc, şi anume forţa omului răsăritean. Forţa omului răsăritean este mai mare la noi ca la ruşi; acolo e şi forţa armatei, e şi forţa ideologică, aici, la noi, intervine forţa credinţei. Pentru prima oară lucrurile se hâţână, căci Europa nu poate să asimileze România decăt ca pe o entitate ortodoxă sau creştină. Căci la noi şi catolicii sunt altfel, şi greco-catolicii sunt mult mai credincioşi, pentru că Occidentul a avut o altfel de experienţă. Anume, în Occident secolul al XVI-lea a fost teologic, secolul al XVII-lea al exploziei raţionale, un secol fundamental pentru Europa; închipuiţi-vă ca ai un schimbător de viteze şi faci aşa: secolul XVI - fundamental teologic; secolul XVII - izbânda raţiunii şi a raţionalităţii europene; secolul XVIII - secolul desprinderii de Dumnezeu din punct de vedere moral; secolul XIX - un secol economic; secolul XX - scientist. Noi nu am avut lucrul ăsta. Noi nu ne-am despărţit în etape de Dumnezeu. În Occident, în secolul XIX, Nietsche declara că Dumnezeu e mort. Noi, nu! Noi suntem creştini de 2000 de ani încontinuu. Am avut traume: peste 500 de ani de barbarie turcească peste noi, am avut ciubotă rusescă şi comunism şi neocomunism, dar pe dedesupt tot creştini! La noi a existat procesul de ideologizare, dar răspunsul de creştinism a fost atât de uriaş în puşcăriile comuniste, încât nu s-a izbutit: a murit comunismul! Atăzi se încearcă - şi cu succese foarte mari - să se distrugă tânăra generaţie! M-aţi întrebat de Europa pe care marităm să o visăm; Europa pe care o visăm trebuie să viseze şi ea la România! Este ca într-o prietenie, mă înţelegeţi? Eu nu pot să fiu prieten cu dumneavoastră decât apreciindu-vă; dumneavoastră la fel. Este o chestiune de reciprocitate! România intră în Uniunea Europeană din punct de vedere geostrategic, din punct de vedere economic. Nimeni nu o iubeşte, să-i iubească valorile ! Ei nu sunt atenţi, nu sunt interesaţi. Atunci - aderăm, dar nu intrăm! Sigur că trebuie să aderăm. Europa la care visează românul este o Europă care visează şi ea către România, o Românie a unor valori extraordinare, o Românie a unei jertfe cumplite. N-am inventat noi comunismul, ci ei, Occidentul şi ni l-au plasat ca pe un virus! Ei trebuie să stea cu capul puţin plecat, să ştie că aici este un popor martir… Or, astea sunt lucruri pe care nu or să le facă niciodată şi atunci o să fie o învecinare de tip administrativ - stai cu administratorul, îţi plăteşti chiria, ai străzi asfaltate, îţi creşte bunăstarea, categoric - dar atât! Pe dedesupt este un mariaj nefericit, fiind căsătoriţi cu conturi în bancă separate şi oricând putându-ne despărţi! Asta este! Europa la care visam eu, Dan Puric, era o Europă atentă, sensibilă, în stare să-şi ceară iertare cum şi- a cerut Papa Ioan Paul al Doilea faţă de multă lume (iată ce conştiinţă extraordinară!), capabilă, deci, să-şi ceară iertare faţă de poporul român, să-şi asume greşelile, să ne ajute să scăpăm de şleahta asta de securişti, să valorifice fundamental valorile României. Nu este! Deocamdată visele noastre s-au transformat în coşmar. Este un raport de mol. Comunitatea Europeană are toate şansele să devină un uriaş mol. Asta vor. Asta vor avea.

Acum: Faţă de ceilalţi români care nu sunt cuprinşi în convenţia numită harta României, credeţi că avem vreo datorie? Şi dacă da, atunci care credeţi că este aceea şi ce atitudine ar trebui să avem în această problemă?
D.P.: Ar trebui să avem o atitudine mai puţin laşă! Să nu-i uităm, să nu-i uităm pe cei din Republica Moldova, din Timoc, din Ucraina, din Serbia, din Ungaria. Ştiţi, noi rupem punţile cu românii, avem un fel de egoism pe care cei din Moldova îl ştiu şi din cauza asta nu mai prea dau doi bani pe noi. Mă uit la Dunăre şi ştiu că ea ne izolează de bulgari, nu ne leagă şi sunt convins că dacă era la Viena, era o multitudine de poduri. De ce să stăm despărţiţi de Balcani? Aşa şi cu românii de dincolo: distrugem poduri! Foarte puţin facem pentru ei.

Acum: Pentru că tot am vorbit de un nou drum pe care acum ne aflăm, să spunem că o vorbă românească sună cam aşa: "Urât mi-a fost de drumul lung şi omul prost!" Dumneavoastră cum vedeţi drumul ăsta?
D.P.: Păi eu subscriu la ce a spus românul. Drumul lung cu omul prost! Vă daţi seama? Drumul este foarte lung şi cei care conduc sunt proşti. O altă perioadă de urâţenie, o altă încurcătură. Dar are oltenul o vorbă genială: "Las- o încurcată! O mai descurcă şi Dumnezeu!" Tu stai în expectativă.

Acum: Aţi putea numi câţiva români, de ieri sau de astăzi, pe care ar fi bine ca tinerii noştri, în perioada lor de adolescenţă, într-un fel sau altul, să îi întâlnească? Să se intersecteze cu ei în perioada lor de formare?
D.P.: Sunt cam izolaţi, românii ăştia, sunt consideraţi un fel de talibani. Ştii că dacă îţi iubeşti mult ţara, vin tovarăşii ăştia cu etichete, foştii comunişti care au ajuns europeni şi te fac naţionalist, te fac legionar… Ar fi bine dacă ar face apel istoria la memoria, la textele lui Petre Ţuţea, Corneliu Coposu - nişte oameni pe care i-am cunoscut cu toţii, la trăitorii mari ai Bisericii, un Iustin Pârvu, un Arsenie Papacioc, un Trofin Mişa, un Purcărea, oameni care au suferit prin puşcării, oameni care pot să relateze, oameni care au avut demnitate extraordinară, oameni care ar trebui să apară la televizor să mărturisescă. Acum apar toţi golanii în emisiuni! Apelul la memorie, la valori, este fundamental. Numele astea nu le ştie nimeni! Dacă eu spun doamna Aspazia Oţel Petrescu, cine ştie ceva de ea? Doamna Aspazia Oţel Petrescu reprezintă toată demnitatea femeii române prin suferinţa ei în puşcăriile comuniste, despre care a scris două cărţi. N-am văzut în viaţa mea atâta demnitate şi frumuseţe feminină uluitoare, greu să le găseşti! N-am găsit un astfel de personaj nici în Dostoievski, nici în Shakespeare, sunt varză! Cine ştie ceva despre doamna Aspazia Oţel Petrescu, domnule, o pensionară care trăieşte pe undeva, prin Bacău? Să li se dea copiilor să citească cele două cărţi, să intre astea în materialul de studiu, ca să gângure şi să murmure de mici chestii de demnitate românească, aşa cum fiecare naţiune face! Nu orgoliu, nu ţâfnoşenie şi şovinism, ci să crească de mici cu această valoare. Dar trăim într-o lume denaturată - n-ai voie să-ţi iubeşti mama, că eşti criminal de război! Trebuie să fim foarte atenţi la noua impostură: drumul nu numai că e lung, dar vă spun eu de pe acum - e înfundat!

Acum: Să fie acesta un posibil răspuns la întrebarea pe care tocmai voiam să v-o adresez, şi anume: cum vedeţi capătul drumului, domnule Dan Puric?
D.P.: Nu, desigur. În fiecare epocă se anunţă câte un dezastru de ăsta. Drumul nu aparţine omului politic sau unui aranjament politic internaţional, drumul este al lui Dumnezeu. Noi însă nu trebuie să stăm pasivi, avem treabă de făcut, trebuie să-l curăţăm, căci Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în sac! Crezând în Dumnezeu, nu te mai sperii, fără a avea un curaj inconştient, căci şi Hristos spunea: "Fiţi curaţi ca porumbeii, dar înţelepţi ca şerpii!" Vorbea de o înţelepciune divină. Trebuie să vedem cu o anumită luciditate că o nouă criminalitate se arată la orizont. Mai soft! Nu se mai vând suflete, se cumpără, se mutilează oamenii altfel, nu prin puşcării, ci prin ispite. Uite aşa te cretinizezi uşor, printr-un consumerism exagerat, printr-o artă marchetizată, de mercenar, patologică, dementă, schizofrenică, prin "n" vectori de infecţie. Ne pierdem copiii, ni-i pierdem sufleteşte, ei nu ne mai aparţin. În America internetul se numeşte "al treilea părinte" şi cine îmi ascultă mie discursul spune că am ceva împotriva internetului! Nu, internetul este un lucru foarte bun, este chiar excepţional, însemnând o revoluţie. Dar abuzul şi instrumentalizarea lui, făcută premeditat, nu. Trebuie să avem această stare de luciditate creştină.
Acum: Dumneavoastră aveţi încredere, domnule Dan Puric?
D.P.: Eu nădăjduiesc!

A consemnat Dan Arhire
(articolul poate fi gasit si aici )

Iar pe Dan Puric, daca va este dor de el, il gasiti aici:

">

duminică, octombrie 26, 2008

Oglinda, oglinjoara...

Am citit zilele trecute o interventie a Dianei Cismaru in http://dianacismaru.wordpress.com/ care m-a tot urmarit. M-am hotarit sa retin ideile interesante, pentru ca linkurile (observ ca) dispar, in timp. Iata ce spune domnia-sa:

TEORIA OGLINZILOR
(În liceu îmi formulasem o “teorie” cu acest titlu: denumirea şi ideea mi-au venit de la povestea lui Andersen, Crăiasa Zăpezii, în care existau nişte oglinzi ale unei vrăjitoare care deformau pe cei care se priveau în ele. Redau “teoria” mea aşa cum aş fi scris-o atunci). Ne reflectăm în cei din jur ca în nişte Oglinzi: pentru fiecare individ din jur cu care avem o relaţie (indiferent ce relaţie: rudenie, prietenie, iubire), se creează câte o ipostază a noastră. Ipostaza se diferenţiază în funcţie de nuanţele relaţiei pe care o avem cu persoana respectivă, şi se modifică în timp pe măsură ce relaţia evoluează. Există Oglinzi care ajută pe cineva să evolueze, şi Oglinzi care produc doar stagnarea. Sau, există Oglinzi care la început par că ne ajută şi, până la urmă, ne îmbolnăvesc. Este bine să observăm ce efect au Oglinzile din jur asupra noastră: nu este bine să ne reflectăm în aceia care caută să ne distrugă încrederea în noi înşine…Deci, ori de câte ori o Oglindă ne face rău, ar trebui să o spargem.
Am fost încântată când am descoperit, în anul întâi de facultate, curentul interacţionismului simbolic, pentru că relua într-un fel teoria Oglinzilor. Cu toate că interacţionismul accentua mai degrabă aspectul dinamic, rolul pe care îl juca un actor social (modul în care îşi proiecta ipostaza) - cel puţin avansa ideea de ipostaze diferite şi de negociere simbolică permanentă în relaţiile interpersonale.
Mi-am amintit de această teorie pentru că m-am gândit la cupluri: deşi se presupune că prietenul/soţul este cel mai aproape de o femeie, adesea Oglinda lui este cea mai falsă dintre toate. Pentru că mulţi bărbaţi din România au în minte o imagine preconcepută despre “perechea” lor, un şablon în care prietena/soţia reală trebuie să intre fie că se potriveşte, fie că nu se potriveşte. Deznodământul acestor situaţii este diferit de la un caz la altul…
***

Stiam sau intuiam asta, dar nu auzisem de interactionismul simbolic. Ramine de citit…

miercuri, octombrie 22, 2008

Experienta Dan Puric

O singura data l-am vazut pe Dan Puric, intr-o emisiune tv ce prelua un fragment dintr-un spectacol. Imi amintesc ca am ramas profund impresionata de prestatia lui actoriceasca, alaturi de Carmen Ungureanu, si mi-am propus sa-l vad, cindva, pe o scena. Ce bucurie, sa particip, zilele acestea, atit la lansarea cartii lui "Cine suntem" cit si la "VIS"-ul lui...

Lansarea cartii a fost un prilej de a-l cunoaste. Cu un discurs ce a sustinut valorile crestin-ortodoxe si nationale, Dan Puric ne-a amintit de mindria de a fi roman si de bucuria de a fi crestin.
Nimic fortat, totul intr-o placere a comunicarii, a amintirii si impartasirii experientelor dulci sau amare, Dan Puric a tinut o sala intraga cu atentia treaza, glumind si/sau vorbind cu cea mai mare seriozitate despre sfinti parinti, despre exemplul lor, ori despre noi, romani traind intr-o tara care parca nu ne mai apartine.
Fireste ca nu s-a putut abtine sa nu-i "injure" (prea delicat si cu decenta) pe securistii care au confiscat economia si politica momentului, cu frazele si energia care m-au purtat direct la dezinhibitia anilor '90, ori la cartile lui Goma.
Iar, revenind mereu si mereu, mesajul lui a fost acelasi: Romania si romanii isi vor reveni. Sunt in suferinta insa se vor ridica. Romania profunda nu a pierit.

De altfel, din "cercetarile" mele pe net, dupa eveniment, constat ca pe youtube discursurile lui sunt prezente. Nu presupun acelasi lucru cu prezenta lui intr-o sala de spectacol, insa ofera o dimensiune a celor spuse.
Este suficient sa dai o cautare cu numele Dan Puric.

Bucuria cea mare a oferit-o insa "VISUL"... Am ris si am plins cum nu credeam sa mi se intimple. Fragmentul din "Toujours l'amour", vazut la tv inseamna nimic in comparatie cu prezenta actorului pe scena. Ma obsedeaza inca dimensiunea zborului, din VISUL lui, prezenta lui Isus si zbaterea omului, trestie ginditoare, pentru a atinge absolutul, indoielile si nereusitele, prezenta lui Dumnezeu, pentru a ne ridica, si transcenderea, din final. Si totul, fluturind pe sunetul daruit de Adagio-ul lui Albinoni.

Am cautat acest fragment, pe youtube, insa nu l-am gasit.
Sunt insa, 7 alte fragmente, cu partea vesela, spumoasa, a pantomimei lui Puric. Adaug un link pentru a-mi aminti, cind sunt trista, ca viata este atit de frumoasa... http://www.youtube.com/watch?v=tbmLK5nOd5k


P.S. Tot timpul spectacolului, a fost un tip care a filmat cu camera (slabuta, presupun) a unui telefon. E clar ca lumina i-a deranjat pe toti cei din jur (si nimeni nu a comentat- oare ar fi trebui sa o faca?) dar m-am gindit ca tipul nu poate savura momentul, daca nu-l inregistreaza. Destul de trist, pentru o generatie care va comunica prin imagini si nu prin cuvinte. Cu toate acestea ( confirmarea butadei ca " Cine ride de ris ajunge" ) iata ca ma "sprijin" pe youtube pentru a transmite ceva mai mult decit o pot face cuvintele. O fi de bine, o fi de rau? I se incalca astfel dreptul de autor lui Dan Puric?! Ma voi gindi la asta si revin cu un raspuns .
(dar astept si sugestii :-)

Pina le primesc, adaug Adagio, pentru ca este minunat...

">

joi, octombrie 09, 2008

calcul sume...remember?

Pun aici repede, repede , o problema (rezolvata ...sa nu aiba nimeni emotii ;-) de clasa a VII, care mi-a dat de furca, atit mie cit si prietenilor mei , toti inteligenti si cu scoli destepte absolvite intr-un trecut mai mult sau mai putin indepartat.


Sa se compare sumele:

a=1-1/2+1/3-1/4+.......................+1/2004

b=1/1003+1/1004+.....................+1/2004

Rezolvare:

a = (1+1/3+1/5+.........+1/2003) – (1/2+1/4+1/6+................+1/2004)

a = (1+1/3+1/5+.........+1/2003) – 2 (1/2+1/4+1/6+................+1/2004) + (1/2+1/4+1/6+................+1/2004)

a =1+1/3+1/5+.........+1/2003 – 1 -1/2-1/3-1/4-1/5-...........-1/1002 + 1/2+1/4+1/6+................+1/2004

a = 1+1/3+1/5+.........+1/2003 – 1 -1/2-1/3-1/4-1/5-...........-1/1002 + 1/2+1/4+1/6+................+1/2004

Reducind termenii rezulta:

a=1/1003+1/1005+............+1/2003+1/1004+1/1006+..................+1/2004

a=1/1003+1/1004+1/1005+..............+1/2004

=> a=b

Sper sa-i foloseasca vreunui studios cindva, undeva...:-)

marți, august 05, 2008

un filmulet

Am citit atitea, in ultima vreme, despre manipulare, despre felul in care sunt create "realitatile" pe care le vedem pe ecrane, fiindu-ne prezentate drept "adevaruri incontestabile" (fiind "vizuale"deci "credibile") , incit mi-e greu sa mai dau crezare unui regizor care foloseste o camera si/sau monteaza fragmente de emisiuni tv. Si , totusi, filmuletul pe care l-am vazut astazi mi-a dat impulsul sa-l pastrez aici, intru ne-uitare. Chiar nu pot explica... poate ma ajuta cineva sa inteleg motivul.
Poate voi gasi raspunsul singura, peste un timp...

Urmati linkul...aaa...iepurasul, ca sa ajungeti in scorbura Alicei-ceadintaraminciunilor...

Edit, 9 octombrie : Constat astazi ca linkul meu se duse invirtindu-se si ca ca pr'etenu' google nu ii mai ofera suportul, subtitrat. Asa ca, dupa o scurta cercetare (care a durat vreo ora :-) am ajuns la concluzia ca zeitgeist, cu subtitrare in limba romana se mai gaseste pe site-ul lui Cosmin &Alin, la urmatoarea adresa http://www.subtire.com/2008/01/02/zeitgeist-cu-subtitrare-in-romana/#comment-1615" . Acolo sunt si alte filmulete interesante asa ca adaug blogul lor in lista de favorite, pina ma dumiresc.

miercuri, aprilie 02, 2008

Doua articole interesante

Rasfoiam presa zilele trecute si mi-a atras atentia articolul Alinei Mungiu Pippidi "Presa captiva si presa libera" si, intrucit subscriu in mare parte (chiar foarte mare :-) opiniilor ziaristei (pentru ca asa va ramine pentru mine, desi -intre timp- a obtinut noi si importante functii) cred ca linkul imi va fi folositor mai tirziu.
http://www.romanialibera.ro/a121074/presa-captiva-si-presa-libera.html
...si, de aceeasi autoare, "La moartea unui clovn"; de orice poate fi acuzata Alina Mungiu, numai de ipocrizie nu...Amintirile ei despre primul congres al ziaristilor de dupa 1989 mi-a evocat atmosfera inflamata de atunci (da, eram si eu pe acolo, in toamna anului 1990 - tinara jurnalista "bagata la inaintare" de vechii redactori de la Delta) intre batrinii jurnalisti si oricine venea cu idei "revolutionare"...imi amintesc cum l-au "ciufulit" - verbal, spun, nu altfel - pe Petre Mihai Bacanu...nu ca eu as fi avut vreo reactie atunci, eram tare tinara, intr-un domeniu nou si sacrosant iar, in plus, provinciala :-P dar eram ochi si urechi la tot ce se intimpla...Caci erau vremuri pline de inspiratie, insa puse "in miscare" tot de vechii comunisti...
Ma intreb astazi : ar fi avut Alina Mungiu, in 1990, sansa de a fi ascultata? Ea sau orice ziarist la inceput de drum?! Caci daca raspunsul este "nu", in acele zile de fierbere sociala, dupa 18 ani, cind s-au consolidat averile, cu atit mai putin, as crede...

Sa revenim la defunctul George Pruteanu , Dumnezeu sa-l ierte, ca mare dreptate are, si data asta, Alina Mungiu:
http://www.romanialibera.ro/a121287/la-moartea-unui-clovn.html

vineri, martie 21, 2008

referat - Comunicare audio-vizuala

As fi ezitat sa public referatul de la Comunicarea audio-vizuala daca n-as fi vazut "valea plingerii" pe forumul masteranzilor FCRP, multi cu note extrem de mici la aceasta materie, interesanta as zice eu, a prof. Ion Stavre. Ce am scris eu aici, plus testul online,mi-a asigurat un frumos 10. Asadar, pentru mai multa inspiratie, iata-l:

***

Emisiunea analizată: „NE VEDEM LA …TVR!”, difuzată de Televiziunea Română pe canalul 1, în data de 29 ianuarie 2008, orele 17,40.
Tipul emisiunii: talk-show.
Înregistrarea emisiunii poate fi găsită pe adresa: http://212.54.100.83/webcast/WebPlayer2.php?file=rtmp://perthro.tvr.ro/rec/DATA-2008-01-30-15-58.flv&name=NEVEDEM LA...TVR!

Întrucât nu am avut la dispoziţie informaţii privind numărul de telespectatori care au privit în data de 29.01.2008 emisiunea al cărei moderator a fost Marina Almăşan Socaciu, pentru calculul teoretic al ratingului, folosim numărul aproximativ de 1.000.000 de telespectatori care, raportat la numărul de telespectatori potenţiali din România de 18.000.000, ne conduce la un rating de 5% pentru această emisiune. Share-ul emisiunii poate fi calculat raportând numărul de telespectatori care s-au uitat la ora 17,40 pe TVR1 (1.000.000) la numărul de telespectatori care au privit la televizor în acel moment (presupun că 5.000.000) rezultând o cotă de audienţă de 20% pentru emisiunea „Ne vedem la…TVR!”.
Studiu calitativ
La orele difuzării emisiunii realizate de Marina Almăşan Socaciu, împreună cu familia căutam un moment de relaxare, după serviciu respectiv şcoală, după primul schimb de impresii privind evenimentele de peste zi. Probabil că, fără dezbaterea anunţată a fi foarte interesantă încă din titlu - „Televiziunea, încotro?” – şi a numărului mare de oameni de televiziune prezenţi în platoul de filmare, timp de o oră (este răgazul pe care ni-l permitem înaintea începerii temelor copiilor ori activităţilor casnice) am fi schimbat canalele în căutarea unei emisiuni la care să privim cu toţii, adulţi şi copii, iar, în situaţia în care n-am fi găsit-o, copiii ar fi preluat „conducerea” respectiv direcţionarea opţiunilor spre canalul de desene animate. În cazul de faţă, faptul pentru care am urmărit emisiunea a fost dorinţa de informare, pentru a afla punctul de vedere al personalităţilor din “interiorul” televiziunii asupra acestei teme şi, desigur, a avea un subiect de discuţie cu colegii, a doua zi. În acelaşi timp, mi s-a părut un foarte bun subiect pentru lucrarea de prezentat la examen.
Aşadar, se poate aprecia că motivele care m-au determinat să urmăresc această emisiune se încadrează în categoriile de recompense definite de McQuail: informarea (satisfacerea curiozităţii şi cunoaşterea interesului general, învăţarea, identificarea elementelor de securitate personală prin cunoaştere), identitatea personală (îmbunătăţirea capacităţii de interpretare individuală a realităţii, a valorilor şi ordinii sociale), divertisment (relaxare şi descărcare emoţională), supravegherea, integrarea şi interacţiunea socială (nevoia de informare în legătură cu lumea complicată în care trăim). Din perspectivă structurală, aşa cum a definit-o James Lull, am privit acea emisiune pentru a separa timpul liber de timpul de muncă („televiziunea cu rol de regulator social”) iar din perspectivă relaţională, am privit-o pentru facilitarea comunicării („clarificarea valorilor sociale”) şi validare intelectuală („facilitarea argumentării şi gardian al evenimentelor care se transformă în ştiri”).
Chiar daca titlul ales de Marina Almăşan Socaciu pentru emisiune era destul de uzat, din 1989 şi până în prezent jurnaliştii din presa scrisă ori televiziune folosind adverbul „încotro” ataşat oricărui subiect (semnul de întrebare lăsând deschise dezbaterile, absolvind ziaristul de vreo concluzie ori responsabilitate), numele în jurul căruia s-a concentrat dezbaterea – Tudor Vornicu, care ar fi împlinit 82 de ani de la naştere la acea dată – ne-a atras atenţia şi ne-a sporit interesul. O dată pentru că am fi avut ocazia să aflăm amănunte despre viaţa unui om de televiziune extrem de interesant şi, dintr-un alt punct de vedere, pentru că am fi putut înţelege constrângerile lucrătorilor din televiziune în perioada de înainte de 1989.
Analiza discursului
Cadrul fizic – spaţio-temporal şi cadrul psihologic.
Dezbaterea a avut loc în studiourile TVR. Invitaţii au fost aşezaţi în gradene, de o parte şi alta a culoarului pe care s-a putut deplasa moderatoarea, fiind o formulă dinamică ca a conferit cadrului sugestia unui spaţiu deliberativ. Timpul alocat dezbaterii a fost de o oră – în intervalul orar 17,40 – 18,35.În primele trei minute moderatoarea a făcut o scurtă prezentare a personalităţii lui Tudor Vornicu, după care a fost inserat un film de 2 minute cu imagini din emisiunile şi viaţa lui. Reluând o glumă care circula la vremea respectivă, că TVR ar fi iniţialele a „Tudor Vornicu şi Restul”, a fost lansată dezbaterea cu o primă întrebare „Ce programe de ieri şi de azi urmăriţi cu plăcere?”.
Participanţi la dezbatere au fost nume sonore din audio-vizual: Cristian Ţopescu, Radu Moraru, Tudor Mărăscu, Octavian Ursulescu, Elena Lucaciu, Carmen Dumitrescu, Gabriel Giurgiu, Dan Mihăiescu, Monica Ghiurco, copiii lui Tudor Vornicu, Samaranda şi Bogdan, soţia lui Vornicu, Lucia Radu, precum şi autoarea unei cărţi despre Tudor Vornicu, Ani Muscă, alături de alţi specialişti din audio-vizual, profesori ai Facultăţii de jurnalism, elevi şi studenţi.
Scopul întâlnirii a fost omagierea personalităţii lui Tudor Vornicu dar şi raportarea felului în care se face televiziune astăzi (teme, vulnerabilităţi, valori) la felul în care se făcea înainte de 1989. S-au pus multe întrebări dar s-au oferit puţine răspunsuri, semn că înşişi oamenii din interiorul televiziunii publice aşteaptă clarificări pe acest subiect. Întrebările principale ale Marinei Almăşan au fost:, „Ce-ar fi zis Tudor Vornicu dacă s-ar uita la emisiunile noastre?”, „Televiziunea este în evoluţie sau involuţie?”, „Mai are televiziunea puterea pe care o avea înainte?”, răspunsurile celor prezenţi fiind mai degrabă pesimiste.
Ritmul impus de moderatoare a fost alert, a permis ca invitaţii să-şi adreseze întrebări unul altuia, şi a introdus două mesaje ale telespectatorilor, preluate de pe internet (nu am putut aprecia veridicitatea acestora), unul negativ în care Dionisie Motora vorbea despre actualele ”programe odioase” şi despre „dinozaurii din platou” şi cel de-al doilea, al unui fost procuror, Liviu Pretorian, care aprecia că „televiziunea actuală este mizerabilă dar cea dinainte era excelentă”. Înclin să cred că selectarea acestor mesaje a avut un rol destul de mare în economia emisiunii, fiecare dintre cei prezenţi având o replică faţă de apelativul „dinozauri”.
Tonul emisiunii a fost mai puţin oficial, au fost situaţii când rolurile s-au inversat între moderator şi invitaţi, iar fiecare participant şi-a exprimat liber opinia. Marina Almăşan a întrerupt de câteva ori intervenţiile, fiind evident ataşamentul pentru televiziunea publică. Ca un punct pozitiv, a reuşit să controleze luările de poziţie însă nu a permis opinii negative la adresa TVR. M-aş opri aici la afirmaţia Anei Muscă – „astăzi se vorbeşte despre Tudor Vornicu însă acum un an toate uşile din televiziune mi s-au închis!” la care moderatoarea a replicat, uşor ironic, „cine v-a închis uşile, doamna Muscă?!” după care a transmis rapid microfonul copiilor lui Tudor Vornicu, afirmând „Cel mai bine l-au cunoscut cei care i-au fost aproape, acasa…”. La fel, soţiei lui Vornicu (prezentată ca fiind „a doua”) Marina Almăşan i-a întrerupt discursul după câteva vorbe în care aceasta contrazicea o afirmaţie anterioară a lui Carmen Dumitrescu („Vornicu nu a venit pregătit în televiziune; am învăţat atunci, cu toţii”). În momentul în care soţia a lui Tudor Vornicu a precizat că acesta a fost apreciat de Leon Zitron, un cunoscut om de televiziune francez, cu care a devenit bun prieten, iar asta înainte de a veni la TVR, moderatoarea i-a încheiat intervenţia spunând: „Atunci când îl vom comemora pe Zitron vom vorbi de domnia-sa!” –o replică destul de brutală, în opinia mea.
Mecanismele interacţionale. Moderatoarea a avut în această emisiune rolul de evaluator al argumentelor invitaţilor, dar şi normativ. S-a implicat în conversaţie, atât exprimându-şi propria opinie faţă de spusele participanţilor la actul discursiv („Te contrazic, 95% dintre liceeni se uită la televizor!” - a fost o replică moderatoarei la afirmaţia lui Octavian Ursulescu cum că TVR nu se mai adresează persoanelor vârstnice deşi este principala grupă de vârstă care preferă TVR), cât şi selectând intervenţiile, transmiţând microfonul altui participant la dezbatere, în momentul când acesta se îndepărta de subiect ori deveneau riscante afirmaţiile acestuia. „Este televiziunea în evoluţie?” - este întrebat Dan Mihăiescu. „Nu pot vorbi despre evoluţie” –răspunde acesta. „Haideţi să-l lăsăm pe dl. Octavian Sava, poate el poate vorbi…” (despre evoluţie-n.n.) – intervine Marina Almăşan.
Situaţia comunicării. Participanţii au păstrat caracterul formal al întâlnirii, nu au apărut formule de adresare care se întâlnesc de pildă într-un cadru familial –mici excepţii au fost adresările pe numele mic, atât din partea invitaţilor, cât şi din partea moderatoarei, în unele cazuri - însă , în general, formulele de adresare ale moderatoarei au respectat principiile pronumelor personale de politeţe – adresarea la persoana a II-a plural. Misiunea moderatoarei a fost mult uşurată de faptul că toţi invitaţii activau în mediul audio-vizual, ştiau ce înseamnă timpul într-o emisiune şi fiecare a avut intervenţii scurte, la obiect, fără a se pierde în amănunte ori explicaţii inutile. Singurul care a intervenit de două ori a fost Cristian Ţopescu. Prima dată a afirmat că emisiunea pe care o urmărea cu plăcere înainte de 1989 era „De la A la infinit” a lui Tudor Vornicu iar acum urmăreşte cu plăcere emisiunea Eugeniei Vodă „Profesioniştii” deoarece, a adăugat dumnealui, „în TVR este o acută lipsă de profesionalism”. Înspre sfârşitul emisiunii a profitat de întrebarea care i-a fost adresată de Marina Cernat, profesor la Facultatea de jurnalism („ Ce valori deontologice şi profesionale v-au ghidat de-a lungul unei cariere strălucite”) pentru a explica afirmaţiile anterioare: „Nu mai există disciplină în TVR, nu mai există conştiinciozitate, nu mai există documentare atentă ci numai interes personal. Se uită că treptele se urcă una câte una şi cu cât te grăbeşti să apari mai repede pe <> cu atât mai repede apare riscul să clachezi. Nu reproşez tinerei generaţii decât superficialitatea. Şi pe vremea mea şi acum regulile de comportament din televiziune sunt aceleaşi.”
Analiza tehnicilor de filmare:
Dacă ar fi să analizăm primele 10 minute ale emisiunii, succesiunea încadraturilor ar fi următoarea:
o Plan general – în momentul intrării moderatoarei în platou apoi, prin transfocare (zoom in), se ajunge la plan mediu. Ca observaţie, planurile generale au fost filmate de pe macara, fapt care a permis camerei de luat vederi o mişcare amplă, cu filmarea platoului începând de sus, dreapta, şi apropierea imaginii până la plan mediu I:


o Tot prin mişcări ale camerei (zoom in) se deplasează imaginea spre ecranul prezentându-l pe ziaristul Tudor Vornicu şi-apoi, prin zoom out, spre moderatoare, trecându-se de la PM I la plan american:


o Urmărind discursul moderatoarei, în momentul când se prezintă cartea despre Tudor Vornicu scrisă de Ani Muscă, tot prin transfocare se trece de la plan mediu la plan detaliu:


o In continuare, prin zoom out, se ajunge la plan american si-apoi este urmărita în continuare moderatoarea până ajunge la pupitrul de unde-şi va prezenta introducerea. Până în acest moment mişcările camerei sunt destul de alerte. Aici am observat prima tăietură, cu o trecere de la PM I la plan american. Din acest moment ritmul se schimbă şi, cât citeşte Marina Almăşan materialul, cu zoom in foarte lent, se ajunge la plan mediu I, care se menţine până la finalul introducerii.
o Urmează filmul de prezentare a activităţii lui Tudor Vornicu iar trecerea, la încheierea filmului, spre platoul de filmare se face prin dissolve:


o În continuare se face trecerea de la plan general la plan mediu, prin zoom in, apoi are loc o tăietură de legătură. Tot în acest moment am remarcat o panoramare, când Marina Almăşan se adresează atât spectatorilor din stânga culoarului cât şi celor din dreapta. Odată cu trecerea la schimbul de replici în platou, se preferă, succesiunea de planuri medii cu prim planuri:


Ca observaţie generală, am remarcat că nu s-a folosit în această emisiune gros planul, dintre încadraturi. În ceea ce priveşte mişcările camerei de luat vederi, nu s-a folosit travellingul.
După cele 10 minute descrise anterior, a urmat o succesiune de prim planuri sau planuri medii, specifice dialogului, camerele urmărind intervenţiile invitaţilor şi ale moderatoarei, care a impus un ritm destul de rapid dezbaterilor. Am recunoscut tăieturi de legătură, tăieturi de reacţie, dissolve.
Încheierea emisiunii a fost inspirată şi s-a făcut prin supraimpunere, imaginea realizatorului Tudor Vornicu fiind suprapusă peste imaginea platoului de filmare în plan general, cu oamenii de presă, relaxaţi, la sfârşitul dezbaterii, pe un fundal muzical cu un text relevant: „Dacă tu crezi, că nu contezi / Eşti un naiv şi ai să vezi / Ce important eşti…Şi ştii de ce?/ Ne vedem astăzi la TVR // Lumea e o scenă, fii sigur că e…/ Ne vedem astăzi la TVR!”


P.S. Printscreen-urile exemplificatoare asigura "culoare" .Sunt recomandate.

referat - Teoria comunicarii

Comunicarea lingvistică

Selectaţi 1,2 texte de maximum o pagină (de preferinţă de tip literar). Realizaţi o analiză a acestor texte aplicând modelul lui Jakobson şi Catherine Kerbrat-Orecchioni. În cazul modelului lui Jakobson vă recomandăm să insistaţi pe identificarea funcţiilor predominante pe care le realizează textul. Realizaţi o sinteză comparativă a concluziilor desprinse în urma aplicării celor două modele pe analiza de text.

***

Text analizat:

„Floare-a lumilor, val verde cu lucori de petre rare,
Mări pe care vase d-aur port piper şi scorţişoare,
Părînd piepteni trecuţi molcom printr-un păr împarfumat,
Strop de rouă-n care ceriul e cu nouri mestecat,
O, Levant, în cari zefirul umfle-ai sei obraji de zeu,
Cu simţiri aprinse umpli neguros sufletul meu!
O, Levant, Levant ferice, cum nu simţi a mea turbare,
Cum nu vede al tău ochiu cu văpăi de chihlimbare
Noaptea turbure din peptu-mi, zbuciumul ce am în sîn,
De cînd sunt deştept pe lume, de cînd ştiu că sunt român!
Cum n-am ochii mii, ca Argus, ca cu mii de lăcrimioare
Să jelesc ticăloşită a poporului meu stare,
Preste care lupi şi pardoşi s-au făcut stăpîni deplin
Zgîriind cu gheare lunge al Valahiei drag sîn!"

Astfel cugeta un june pe-un caic ce zbura iute
De la Corfu pîn-la Zante peste apele hirsute
Ce spărgeau în vălurele soarele ce sta să cază
Prin văpăi de foc şi miniu, prin lucire de turcoază.
Tînărule, a ta faţă îmi apare străvezie,
Gemetul ce scoţi e oare de amor sau de mînie,
Mîna cu inele grele şi cu petre răsucite
Pe jungher sau pe şold fraged va voi să se invite ?
Ah, pe junghiul
Şi degrabă, căci tiranii încă rîde
Conjuraţi de arvaniţii cu a lor turbane hîde,
încă mai jupoi ţeranii, încă junele le smulge
Din a mumelor lor braţe, încă ţara o mai mulge! (...)

(LEVANTUL – MIRCEA CĂRTĂRESCU)


Analizând textul de mai jos, un fragment din epopeea „Levantul” a lui Mircea Cărtărescu, remarcăm următoarele funcţii, aşa cum au fost definite de Roman Jakobson:

1. Funcţia emotivă a comunicării constă în evidenţierea stărilor interne ale emiţătorului.
În textul analizat sunt relevate stările interne ale emiţătorului, care pendulează între melancolie, indignare, tristeţe, mânie, evidenţiate atât prin epitete („noaptea turbure din peptu-mi”), verbe („cu simţiri aprinse umpli...” „cu mii de lăcrimioare să jelesc... ”, ”zgîriind cu gheare lunge...” ”gemetul ce scoţi” ), interjecţii ( „O, Levant...”, „Ah, pe junghiu...”) şi repetiţii („O Levant, Levant ferice…”), aşadar o sumă de mijloace stilistice prin care sunt exprimate reacţiile sufleteşti ale personajului la contactul cu o realitate, în cazul de faţă jelirea „stării ticăloşite a poporului”. Manoil, personajul principal, fiind român reuşeşte astfel să impresioneze cititorul de limbă română, ca membru al acestui popor, „preste care lupi şi pardoşi s-au făcut stăpîni deplin/ Zgîriind cu gheare lunge al Valahiei drag sîn!"


2. Funcţia conativă, persuasivă sau retorică îndreptată către destinatarul comunicării de la care se intenţionează să se obţină un tip de răspuns este şi ea destul de clar demonstrată prin folosirea persoanei a II-a singular, într-o primă ipostază când junele se adresează Levantului, personificat (cititorului insuflându-i-se aceleaşi sentimente faţă de ţara a cărei stare îl îndurerează pe tânărul călător) şi-apoi, într-o inspirată schimbare de perspectivă, când cititorul este pus în faţa aceluiaşi tânăr, aflat în prim plan: „Tînărule, a ta faţă îmi apare străvezie/Gemetul ce scoţi e oare de amor sau de mînie?/ Mîna cu inele grele şi cu petre răsucite/Pe jungher sau pe şold fraged va voi să se invite?” Iar, cum comunicarea este indirectă, tot autorul oferă răspunsul acestor întrebări: „…ah, pe junghiul!” presupunând că, acceptând lectura acestei cărţi, cititorul este de acord cu această comunicare.

3. Funcţia poetică este importantă în acest text, Mircea Cărtărescu alegând arhaisme amestecate cu neologisme, precum şi complicate construcţii verbale pentru a conferi o muzicalitate uimitoare rândurilor sale. Este greu, dacă nu imposibil, de a înlocui cu sinonime cuvintele autorului şi să poţi obţine acelaşi efect.

4. Funcţia referenţială propusă de Roman Jakobson este destul de dificil de demonstrat în cazul acestui text literar dar se poate accepta amendamentul lui Derill Hymes care a propus scindarea funcţiei jakobsiene în două, cea propriu-zis referenţială, axată pe subiectul comunicării şi cea de-a doua, contextuală sau situaţională, orientată către cadrul în care se desfăşoară procesul de comunicare.
Subiectul comunicării îl reprezintă descrierea aventurilor lui Manoil care este luat prizonier de piratul Iaurta Chiorul în timp ce călătorea de la Corfu la Zante. Prizonierul îl cunoaşte pe Zotalis, fiul piratului. În această epopee apar o serie de personaje noi: spionul zuav Briliant Languedoc, amantul Zenaidei, Ampotrofagul si amanta sa, Zoe, ploiesteanca, "feea Hyacint, zana tainicelor arte, a visarii, nemuririi", o replica la nemuritoarea Circe de altădată.
Mai mult, Manoil vrea sa afle spre ce se indreapta poezia. Ca intr-o scena derulata in trecut, in fata lui Manoil apar cei sapte corifei ai poeziei, intre care Eminescu, Arghezi, Bacovia, Barbu, Nichita Stănescu.

5. Funcţia metalingvistică se manifestă atunci când, în cadrul comunicării se atrage atenţia asupra codului utilizat. S-a spus despre „Levantul” lui Mircea Cărtărescu că este o replică a „Tiganiadei” lui Ion Budai Deleanu iar acest lucru este sugerat chiar de autor, prin folosirea iscusită a arhaismelor pe care le îmbină cu neologisme ori expresii din limba engleză, accesibile cititorului: "Nu-s inglez, rumân imi spune şi să mor rumân eu voi./ - But you speak perfectly English, zise grecul minunat./ - Well, I studied once at Cambridge, grăi junele bărbat". Prin urmare, există un cod iar autorul ne oferă cheia, făcînd referire mereu la personaje ori opere cunoscute din literatura română. Iată în ce mod original reuşeşte Mircea Cărtărescu să ne poarte cu gândul la limbajul poetic şi temele lui Eminescu: "- Manoile, tu spui vorbe cari eu nu pot pricepe/ Lumea in cristalul ista sa sfârşeşte si incepe,/ Iara eu da orce murmur, d-orce dor departe sum./ Eu a veciniciei doara trag in pept amar perfum./ Au ce este pentru mine vacul ista? Punt ridicul/ Ce abea sa reflecteaza in cristal, in ombilicul/ Kosmosului. Sufer oameni? Oprimati sunt, umiliti?/ Dara sufer si stejarii, suferit-au trilobiti,/ Stele sufer cand pre ceriu ele schimba-n supernove,/ Sufer pestii-n ape, sufer in padurea de mangrove/ Pangolinii, sufer zorii cand ameaza le ia locul/ Sufera pamantul, apa si vazduhul, sufer focul,/ Cocarjat e-n suferinta tot ce pare ca esista,/ Dar in centru e lumina, desi carnea este trista…”

6.Funcţia fatică are în vedere caracteristicile mijlocului de comunicare şi controlul bunei funcţionări a acestuia. Apreciez că, în cazul fragmentului ales, nu poate fi identificată.


Dacă am analiza acelaşi text după modelul Catherinei Kerbrat Orecchioni, toate dificultăţile întâmpinate în identificarea funcţiilor oferite de modelul Jakobson pot fi eliminate. Situaţia de comunicare este înglobată în cadrul „constrângerilor impuse de universul discursului”. Limba, care în modelul lui Jakobson era situată ca factor autonom în afara comunicaţiilor, este integrată acestora. Schema Kerbrat Orecchioni scoate în evidenţă faptul că statutele emiţătorului şi ale receptorului nu sunt identice şi că trebuie să face distincţie clară între modul de producţie şi modul de interpretare.

Faptul că „Levantul” lui Mircea Cărtărescu nu a avut un mare succes de public (cel puţin nu atât de mare, după numărul de exemplare vândute, în comparaţie cu volumul „De ce iubim femeile” al aceluiaşi autor) îşi poate găsi o explicaţie în teoria Catherinei Kerbrat Orecchioni care apreciază că „anumite eşecuri ale comunicării sunt datorate unei distanţe exagerat de mari între limba, aşa cum o posedă emiţătorul, şi limba pe care o posedă receptorul.” Elementele care au pus probleme de codificare şi decodificare în cazul de faţă sunt cele definite de Catherine Karbrat Orecchione:
- variabilitatea enunţurilor lingvistice , fiecare individ având modul său de utilizare a limbii, sintaxei, intonaţie ori, în cazul de faţă, competenţa lingvistică a cititorilor ar fi trebuit să le permită cunoaşterea codului limbii utilizate de Cărtărescu precum şi capacitatea de a descifra enunţurile variat compuse;
- polisemia şi sinonimia semnelor lingvistice, respectiv a alege semnificaţia unui ansamblu de semne în funcţie de contextul lingvistic;
- existenţa mesajelor paralele care pot nuanţa, relativiza sau contrazice mesajul lingvistic propriu-zis (Cărtărescu îşi ia libertatea parodierii – blânde, aş aprecia - a marilor scriitori interbelici români dar şi îndrăzneala de a se autoproclama urmaşul lor direct, afirmaţie greu de „digerat”, cel puţin în timpul vieţii oricărui autor român)
- codificarea şi decodificarea mesajelor, proces în care intervin personalitatea, experienţa,starea de spirit ori starea interacţională a celor care comunică.

Aceştia ar fi o serie de factori care au stat în calea înţelegerii - la adevărata dimensiune – a poemului „Levantul” precum şi a împărţirii drastice a cititorilor între cei care-l consideră pe Mircea Cărtărescu cel mai mare scriitor român în viaţă şi cei care-l consideră mediocru şi incomprehensibil.

referat - Teoria comunicarii

De cind ma tot specializez eu in comunicare cu atit comunic mai greu. Paradoxal, nu-i asa? Totul se scufunda in deja-vu, parca nimic interesant nu as avea de spus, nimic care sa nu se fi zis inainte...dar cine sunt eu, frate, sa judec? Iata ca am frunzarit astazi blogurile amicilor , ba chiar si citeva premiate la roblogfest si brusc am avut chef sa continui aici povestea, macar cu referatele realizate prin decembrie (intru sprijinul bobocilor comunicatori, dar si lenesi, care vor googali peste vreun an, in speranta inspiratiei pentru mapa de realizat la "teoria comunicarii"). Pun aici citeva, care mi-au asigurat o nota buna la materia prof. Vasile Tran.

**********


ZVONUL

Alegeţi un zvon pe care l-aţi identificat ca atare în mass-media; analizaţi-l prin prisma următoarelor variabile:
- funcţie,
- categorie,
- conţinut,
- rezultat (dacă poate fi identificat).

***
Zvonul selectat din “faptul divers”al ediţiei online a revistei Cancan este următorul:


Elena Udrea foloseste creme cu extract de aur si caviar
Alina Alexandru
Simbata, 29 Decembrie 2007
Respect. Cea mai sexy femeie din politica romaneasca este clienta fidela a unor produse cosmetice de lux


http://www.cancan.ro/2007-12-29/Elena-Udrea-foloseste-creme-cu-extract-de-aur-si-caviar.html

Deşi, după 18 ani de la revoluţie, presa din România este mult mai reţinută a mai lansa „evenimente senzaţionale” de genul celui cu „găina care a născut pui vii”, de la începutul anilor ”90, încă sunt publicaţii care s-au specializat în astfel de ştiri care conţin elemente semnificative pentru a putea fi încadrate în categoria zvonului.
Dintre definiţiile prezentate în cursul „Teoria comunicării”, se poate spune că ştirea potrivit căreia „Elena Udrea foloseşte creme cu extract de aur şi caviar” este „produsul importanţei şi al ambiguităţii” (zvonul, după T.Shibutani) şi mai puţin „un enunţ legat de evenimente la zi, destinat a fi crezut,colportat din om în om, de obicei din gură în gură, în lipsa unor date concrete care să ateste exactitatea lui” (Zvonul, după Allport şi Postman). Totodată, foarte exactă, în cazul de faţă, pare definiţia lui Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu , respectiv „o afirmaţie prezentată drept adevărată fără a exista posibilitatea să i se verifice corectitudinea” şi parţial potrivită pare definiţia lui Peterson şi Gist, „ o relatare sau o explicaţie neverificată care circulă din om în om şi este legată de un obiect, un eveniment sau o problemă de interes public”.

În speţă, avem de-a face cu o persoană publică, destul de controversată, despre care se face o afirmaţie, prezentată drept adevărată, fără a exista posibilitatea să i se verifice corectitudinea. Nu ştim, de exemplu, dacă persoana foloseşte astfel de creme, nu ni se arată nici un document care să ateste achiziţionarea acestui produs din magazin de către persoana în cauză şi nici nu avem de unde şti dacă aceste creme există . „Extractul de aur” este chiar o contradicţie în termeni, câtă vreme dicţionarul enciclopedic oferă definiţia extractului: „produs preparat prin concentrarea soluţiilor extractive obţinute din diferite materii vegetale sau animale, proaspete sau uscate”. Dacă admitem că extractul din aur ar putea fi considerat o pulbere din aur, este greu de imaginat cum ar putea combate acesta efectul îmbătrânirii. Cel puţin dacă nu vorbim despre mumii.
La fel, despre „extractul de caviar” nu putem afla altceva de la ziarista decât că are „toate elementele necesare întreţinerii pielii şi creşte secreţia de colagen” iar, pentru a da autenticitate aşa-numitei informaţii, se oferă două numere: preţul per cantitate. Iar aceasta, probabil în speranţa că nimeni nu va lua calculatorul în mână să verifice dacă nu cumva este chiar mic preţul cremelor, la cantitatea respectivă a “produselor de lux”, extractele de aur şi caviar.

Zvonul prezentat mai sus are dubla funcţie de a explica şi de a atenua anumite tensiuni emoţionale, mai ales că de numele Elenei Udrea se leagă o serie de scandaluri urmărite de opinia publică, unele dintre ele cu consecinţe importante în viaţa politică românească din ultima perioadă.
“Elena Udrea foloseste creme...” se încadrează în categoria zvonurilor care provoacă disensiuni. Nu întâmplător numele ei este asociat cu cel al Monicăi Columbeanu, alt personaj public controversat. Acest zvon incită la un comentariu moral, la opinii personale şi la reacţii emoţionale. Oferind un impuls pentru consumarea relaţiilor sociale şi pentru întărirea legăturilor de prietenie, vecinătate sau de rudenie,aşa cum explică Jean Noel Kapferer în cartea “Zvonurile” (Ed. Humanitas,1993),zvonul, având drept subiect o terţă persoană, “favorizează stabilirea următoarei relaţii: evaluarea acelei persoane în cadrul unei discuţii comune înseamnă implicit recunoaşterea unei asemănări de opinii între cei doi participant la discuţie şi deci întărirea legăturilor dintre ei pe seama terţei persoane”. Este uşor de imaginat cum acest subiect va fi reluat dimineaţa, la cafea, de femeile interesate de divele politicii româneşti.
Şi în lansarea acestui zvon s-a ţinut seama de aşteptările grupurilor umane faţă de situaţia problematică pe care o traversează. Dacă excesele conducătorilor sunt trecute uşor cu vederea de către români, extravaganţele femeilor din preajma acestora sunt motiv de teamă şi anxietate. O dovadă, glumele create înainte de “89 pe seama Elenei Ceauşescu erau mult mai acide decât cele puse pe seama lui Ceauşescu. În cazul Elenei Udrea, mesajul a fost lansat cât mai apropiat de ceea ce a dorit populaţia feminină să afle în acel moment, respectiv viaţa luxoasă în care trăieşte. Se remarcă amplificarea proporţiilor, a semnificaţiilor şi detaliilor. Se vorbeşte despre “obrazul subţire...”, “bani grei din buzunar” , “buzunarul plin”, “lux”, “caviar” şi “aur”. Un zvon în care s-ar fi comunicat ca Elena Udrea işi cumpără haine de la second-hand nu ar fi fost deloc credibil.

Deşi textul analizat are elementele pentru a fi considerat un zvon, sunt supratitlurile şi subtitlurile care ne conduc înspre propaganda: “Elena Udrea dovedeşte că este abilă şi într-ale frumuseţii” , “ Respect! Cea mai sexy femeie din politica românească este clienta fidelă a unor produse cosmetice de lux”. În sprijinul acestei afirmaţii vine şi poza, inedită pentru un politician.
Dacă asta s-a intenţionat în articolul cu pricina, ar fi fost interesant de studiat ce efect a avut asupra cititorilor.

luni, martie 10, 2008

Sa furati bine!

Tocmai cind ma obisnuisem cu ideea ca se va termina anul fara sa gasesc un subiect memorabil, care sa ma scoata din marea mea lene ori dubiile fara leac ca acest blog imi va folosi vreodata la ceva, iata ca s-a itzit SUBIECTUL:
se poate dovedi ca, in 2004, s-au furat voturi.

Iata povestea. Zilele trecute o colega a fost chemata la politie, pentru a fi cercetata intr-un dosar penal.Voi trece peste emotiile si zbuciumul acestei amice care nu-si putea inchipui cum a ajuns "in aceasta situatie" :-) Intrucit nu era singura, misterul s-a dezlegat repede. In 2004 se afla la Sinaia, la un curs, in timpul primului tur de scrutin al alegerilor prezidentiale si parlamentare si si-a exercitat dreptul de vot. In acelasi timp, la Tulcea, cineva a votat in numele ei iar, la centralizarea voturilor acordate pe listele suplimentare, ea a aparut "votata" in doua locuri. Caz penal.

Desigur, auzisem, de-a lungul timpului ca se fura voturile dar nu am vrut sa cred, poate si pentru faptul ca, pe unde am fost, la alegeri, totul s-a desfasurat corect...

Insa frumusetea intimplarii este alta: vedem cum politia "isi face datoria" dar mai ales isi face de de lucru acum, la 4 ani de la evenimente, incercind sa gaseasca argumente (cred eu) pentru un frumos nup (neincerperea urmaririi penale - pentru cine nu stie) in dosarul "frauda electorala"... pen'ca, nu-i asa, legal, listele electorale cu votantii de la sectii au fost distruse (termenul de pastrare era 2 ani de la alegeri). Asadar, birourile sectiilor de votare ies din discutie a fi cercetate( asta daca, vreodata, i-a dat cuiva prin cap sa o faca... ) La rindul ei, colega mea poate dovedi cu un inscris ca a fost la Sinaia, deci iese si ea din cercetare. Politia isi face datoria,cum spuneam, deci nu o putem acuza de nimic.
Cine-i vinovat atunci?
Inclin sa raspund: cine a avut de cistigat din asta. Sau, intr-o alta varianta: cine a permis aminarea judecarii acestui dosar.
Oare, cine??!!

Cazul a fost deschis la initiativa lui Funar, imediat dupa alegerile din 2004 si s-a taraganat rezolvarea pina in zilele noastre cind, iata, nu se mai poate face nimic. De fapt, la politia din Tulcea dosarul a ajuns de curind , el stind mult si bine, pina acum, la politia capitalei. Imi spunea colega ca era o lista lunga, lunga de nume care apareau a fi votat in doua locuri deodata. Intrebarea logica este: dar cum ramine cu cei care nu s-au prezentat la urne? Or fi votat si ei, in lipsa?!

Si-uite-asa mi-au revenit in memorie bucuria din 2004 cind a cistigat base alegerile, glumitele lui cu ursul si iepurasul, cu "adriane nici nu stii cit de mic incepi sa fii", si -recunosc- mi s-a facut rusine de naivitatea mea. In acelasi timp, ma bucur ca predictiile mele din 2004 cum ca psd-ul va fi invingator nu s-au implinit insa mi-ar fi placut asta sa se fi reusit si altfel decit prin frauda.


Ne vom face vreodata bine?!! Eu am mari, mari dubii...