vineri, martie 21, 2008

referat - Comunicare audio-vizuala

As fi ezitat sa public referatul de la Comunicarea audio-vizuala daca n-as fi vazut "valea plingerii" pe forumul masteranzilor FCRP, multi cu note extrem de mici la aceasta materie, interesanta as zice eu, a prof. Ion Stavre. Ce am scris eu aici, plus testul online,mi-a asigurat un frumos 10. Asadar, pentru mai multa inspiratie, iata-l:

***

Emisiunea analizată: „NE VEDEM LA …TVR!”, difuzată de Televiziunea Română pe canalul 1, în data de 29 ianuarie 2008, orele 17,40.
Tipul emisiunii: talk-show.
Înregistrarea emisiunii poate fi găsită pe adresa: http://212.54.100.83/webcast/WebPlayer2.php?file=rtmp://perthro.tvr.ro/rec/DATA-2008-01-30-15-58.flv&name=NEVEDEM LA...TVR!

Întrucât nu am avut la dispoziţie informaţii privind numărul de telespectatori care au privit în data de 29.01.2008 emisiunea al cărei moderator a fost Marina Almăşan Socaciu, pentru calculul teoretic al ratingului, folosim numărul aproximativ de 1.000.000 de telespectatori care, raportat la numărul de telespectatori potenţiali din România de 18.000.000, ne conduce la un rating de 5% pentru această emisiune. Share-ul emisiunii poate fi calculat raportând numărul de telespectatori care s-au uitat la ora 17,40 pe TVR1 (1.000.000) la numărul de telespectatori care au privit la televizor în acel moment (presupun că 5.000.000) rezultând o cotă de audienţă de 20% pentru emisiunea „Ne vedem la…TVR!”.
Studiu calitativ
La orele difuzării emisiunii realizate de Marina Almăşan Socaciu, împreună cu familia căutam un moment de relaxare, după serviciu respectiv şcoală, după primul schimb de impresii privind evenimentele de peste zi. Probabil că, fără dezbaterea anunţată a fi foarte interesantă încă din titlu - „Televiziunea, încotro?” – şi a numărului mare de oameni de televiziune prezenţi în platoul de filmare, timp de o oră (este răgazul pe care ni-l permitem înaintea începerii temelor copiilor ori activităţilor casnice) am fi schimbat canalele în căutarea unei emisiuni la care să privim cu toţii, adulţi şi copii, iar, în situaţia în care n-am fi găsit-o, copiii ar fi preluat „conducerea” respectiv direcţionarea opţiunilor spre canalul de desene animate. În cazul de faţă, faptul pentru care am urmărit emisiunea a fost dorinţa de informare, pentru a afla punctul de vedere al personalităţilor din “interiorul” televiziunii asupra acestei teme şi, desigur, a avea un subiect de discuţie cu colegii, a doua zi. În acelaşi timp, mi s-a părut un foarte bun subiect pentru lucrarea de prezentat la examen.
Aşadar, se poate aprecia că motivele care m-au determinat să urmăresc această emisiune se încadrează în categoriile de recompense definite de McQuail: informarea (satisfacerea curiozităţii şi cunoaşterea interesului general, învăţarea, identificarea elementelor de securitate personală prin cunoaştere), identitatea personală (îmbunătăţirea capacităţii de interpretare individuală a realităţii, a valorilor şi ordinii sociale), divertisment (relaxare şi descărcare emoţională), supravegherea, integrarea şi interacţiunea socială (nevoia de informare în legătură cu lumea complicată în care trăim). Din perspectivă structurală, aşa cum a definit-o James Lull, am privit acea emisiune pentru a separa timpul liber de timpul de muncă („televiziunea cu rol de regulator social”) iar din perspectivă relaţională, am privit-o pentru facilitarea comunicării („clarificarea valorilor sociale”) şi validare intelectuală („facilitarea argumentării şi gardian al evenimentelor care se transformă în ştiri”).
Chiar daca titlul ales de Marina Almăşan Socaciu pentru emisiune era destul de uzat, din 1989 şi până în prezent jurnaliştii din presa scrisă ori televiziune folosind adverbul „încotro” ataşat oricărui subiect (semnul de întrebare lăsând deschise dezbaterile, absolvind ziaristul de vreo concluzie ori responsabilitate), numele în jurul căruia s-a concentrat dezbaterea – Tudor Vornicu, care ar fi împlinit 82 de ani de la naştere la acea dată – ne-a atras atenţia şi ne-a sporit interesul. O dată pentru că am fi avut ocazia să aflăm amănunte despre viaţa unui om de televiziune extrem de interesant şi, dintr-un alt punct de vedere, pentru că am fi putut înţelege constrângerile lucrătorilor din televiziune în perioada de înainte de 1989.
Analiza discursului
Cadrul fizic – spaţio-temporal şi cadrul psihologic.
Dezbaterea a avut loc în studiourile TVR. Invitaţii au fost aşezaţi în gradene, de o parte şi alta a culoarului pe care s-a putut deplasa moderatoarea, fiind o formulă dinamică ca a conferit cadrului sugestia unui spaţiu deliberativ. Timpul alocat dezbaterii a fost de o oră – în intervalul orar 17,40 – 18,35.În primele trei minute moderatoarea a făcut o scurtă prezentare a personalităţii lui Tudor Vornicu, după care a fost inserat un film de 2 minute cu imagini din emisiunile şi viaţa lui. Reluând o glumă care circula la vremea respectivă, că TVR ar fi iniţialele a „Tudor Vornicu şi Restul”, a fost lansată dezbaterea cu o primă întrebare „Ce programe de ieri şi de azi urmăriţi cu plăcere?”.
Participanţi la dezbatere au fost nume sonore din audio-vizual: Cristian Ţopescu, Radu Moraru, Tudor Mărăscu, Octavian Ursulescu, Elena Lucaciu, Carmen Dumitrescu, Gabriel Giurgiu, Dan Mihăiescu, Monica Ghiurco, copiii lui Tudor Vornicu, Samaranda şi Bogdan, soţia lui Vornicu, Lucia Radu, precum şi autoarea unei cărţi despre Tudor Vornicu, Ani Muscă, alături de alţi specialişti din audio-vizual, profesori ai Facultăţii de jurnalism, elevi şi studenţi.
Scopul întâlnirii a fost omagierea personalităţii lui Tudor Vornicu dar şi raportarea felului în care se face televiziune astăzi (teme, vulnerabilităţi, valori) la felul în care se făcea înainte de 1989. S-au pus multe întrebări dar s-au oferit puţine răspunsuri, semn că înşişi oamenii din interiorul televiziunii publice aşteaptă clarificări pe acest subiect. Întrebările principale ale Marinei Almăşan au fost:, „Ce-ar fi zis Tudor Vornicu dacă s-ar uita la emisiunile noastre?”, „Televiziunea este în evoluţie sau involuţie?”, „Mai are televiziunea puterea pe care o avea înainte?”, răspunsurile celor prezenţi fiind mai degrabă pesimiste.
Ritmul impus de moderatoare a fost alert, a permis ca invitaţii să-şi adreseze întrebări unul altuia, şi a introdus două mesaje ale telespectatorilor, preluate de pe internet (nu am putut aprecia veridicitatea acestora), unul negativ în care Dionisie Motora vorbea despre actualele ”programe odioase” şi despre „dinozaurii din platou” şi cel de-al doilea, al unui fost procuror, Liviu Pretorian, care aprecia că „televiziunea actuală este mizerabilă dar cea dinainte era excelentă”. Înclin să cred că selectarea acestor mesaje a avut un rol destul de mare în economia emisiunii, fiecare dintre cei prezenţi având o replică faţă de apelativul „dinozauri”.
Tonul emisiunii a fost mai puţin oficial, au fost situaţii când rolurile s-au inversat între moderator şi invitaţi, iar fiecare participant şi-a exprimat liber opinia. Marina Almăşan a întrerupt de câteva ori intervenţiile, fiind evident ataşamentul pentru televiziunea publică. Ca un punct pozitiv, a reuşit să controleze luările de poziţie însă nu a permis opinii negative la adresa TVR. M-aş opri aici la afirmaţia Anei Muscă – „astăzi se vorbeşte despre Tudor Vornicu însă acum un an toate uşile din televiziune mi s-au închis!” la care moderatoarea a replicat, uşor ironic, „cine v-a închis uşile, doamna Muscă?!” după care a transmis rapid microfonul copiilor lui Tudor Vornicu, afirmând „Cel mai bine l-au cunoscut cei care i-au fost aproape, acasa…”. La fel, soţiei lui Vornicu (prezentată ca fiind „a doua”) Marina Almăşan i-a întrerupt discursul după câteva vorbe în care aceasta contrazicea o afirmaţie anterioară a lui Carmen Dumitrescu („Vornicu nu a venit pregătit în televiziune; am învăţat atunci, cu toţii”). În momentul în care soţia a lui Tudor Vornicu a precizat că acesta a fost apreciat de Leon Zitron, un cunoscut om de televiziune francez, cu care a devenit bun prieten, iar asta înainte de a veni la TVR, moderatoarea i-a încheiat intervenţia spunând: „Atunci când îl vom comemora pe Zitron vom vorbi de domnia-sa!” –o replică destul de brutală, în opinia mea.
Mecanismele interacţionale. Moderatoarea a avut în această emisiune rolul de evaluator al argumentelor invitaţilor, dar şi normativ. S-a implicat în conversaţie, atât exprimându-şi propria opinie faţă de spusele participanţilor la actul discursiv („Te contrazic, 95% dintre liceeni se uită la televizor!” - a fost o replică moderatoarei la afirmaţia lui Octavian Ursulescu cum că TVR nu se mai adresează persoanelor vârstnice deşi este principala grupă de vârstă care preferă TVR), cât şi selectând intervenţiile, transmiţând microfonul altui participant la dezbatere, în momentul când acesta se îndepărta de subiect ori deveneau riscante afirmaţiile acestuia. „Este televiziunea în evoluţie?” - este întrebat Dan Mihăiescu. „Nu pot vorbi despre evoluţie” –răspunde acesta. „Haideţi să-l lăsăm pe dl. Octavian Sava, poate el poate vorbi…” (despre evoluţie-n.n.) – intervine Marina Almăşan.
Situaţia comunicării. Participanţii au păstrat caracterul formal al întâlnirii, nu au apărut formule de adresare care se întâlnesc de pildă într-un cadru familial –mici excepţii au fost adresările pe numele mic, atât din partea invitaţilor, cât şi din partea moderatoarei, în unele cazuri - însă , în general, formulele de adresare ale moderatoarei au respectat principiile pronumelor personale de politeţe – adresarea la persoana a II-a plural. Misiunea moderatoarei a fost mult uşurată de faptul că toţi invitaţii activau în mediul audio-vizual, ştiau ce înseamnă timpul într-o emisiune şi fiecare a avut intervenţii scurte, la obiect, fără a se pierde în amănunte ori explicaţii inutile. Singurul care a intervenit de două ori a fost Cristian Ţopescu. Prima dată a afirmat că emisiunea pe care o urmărea cu plăcere înainte de 1989 era „De la A la infinit” a lui Tudor Vornicu iar acum urmăreşte cu plăcere emisiunea Eugeniei Vodă „Profesioniştii” deoarece, a adăugat dumnealui, „în TVR este o acută lipsă de profesionalism”. Înspre sfârşitul emisiunii a profitat de întrebarea care i-a fost adresată de Marina Cernat, profesor la Facultatea de jurnalism („ Ce valori deontologice şi profesionale v-au ghidat de-a lungul unei cariere strălucite”) pentru a explica afirmaţiile anterioare: „Nu mai există disciplină în TVR, nu mai există conştiinciozitate, nu mai există documentare atentă ci numai interes personal. Se uită că treptele se urcă una câte una şi cu cât te grăbeşti să apari mai repede pe <> cu atât mai repede apare riscul să clachezi. Nu reproşez tinerei generaţii decât superficialitatea. Şi pe vremea mea şi acum regulile de comportament din televiziune sunt aceleaşi.”
Analiza tehnicilor de filmare:
Dacă ar fi să analizăm primele 10 minute ale emisiunii, succesiunea încadraturilor ar fi următoarea:
o Plan general – în momentul intrării moderatoarei în platou apoi, prin transfocare (zoom in), se ajunge la plan mediu. Ca observaţie, planurile generale au fost filmate de pe macara, fapt care a permis camerei de luat vederi o mişcare amplă, cu filmarea platoului începând de sus, dreapta, şi apropierea imaginii până la plan mediu I:


o Tot prin mişcări ale camerei (zoom in) se deplasează imaginea spre ecranul prezentându-l pe ziaristul Tudor Vornicu şi-apoi, prin zoom out, spre moderatoare, trecându-se de la PM I la plan american:


o Urmărind discursul moderatoarei, în momentul când se prezintă cartea despre Tudor Vornicu scrisă de Ani Muscă, tot prin transfocare se trece de la plan mediu la plan detaliu:


o In continuare, prin zoom out, se ajunge la plan american si-apoi este urmărita în continuare moderatoarea până ajunge la pupitrul de unde-şi va prezenta introducerea. Până în acest moment mişcările camerei sunt destul de alerte. Aici am observat prima tăietură, cu o trecere de la PM I la plan american. Din acest moment ritmul se schimbă şi, cât citeşte Marina Almăşan materialul, cu zoom in foarte lent, se ajunge la plan mediu I, care se menţine până la finalul introducerii.
o Urmează filmul de prezentare a activităţii lui Tudor Vornicu iar trecerea, la încheierea filmului, spre platoul de filmare se face prin dissolve:


o În continuare se face trecerea de la plan general la plan mediu, prin zoom in, apoi are loc o tăietură de legătură. Tot în acest moment am remarcat o panoramare, când Marina Almăşan se adresează atât spectatorilor din stânga culoarului cât şi celor din dreapta. Odată cu trecerea la schimbul de replici în platou, se preferă, succesiunea de planuri medii cu prim planuri:


Ca observaţie generală, am remarcat că nu s-a folosit în această emisiune gros planul, dintre încadraturi. În ceea ce priveşte mişcările camerei de luat vederi, nu s-a folosit travellingul.
După cele 10 minute descrise anterior, a urmat o succesiune de prim planuri sau planuri medii, specifice dialogului, camerele urmărind intervenţiile invitaţilor şi ale moderatoarei, care a impus un ritm destul de rapid dezbaterilor. Am recunoscut tăieturi de legătură, tăieturi de reacţie, dissolve.
Încheierea emisiunii a fost inspirată şi s-a făcut prin supraimpunere, imaginea realizatorului Tudor Vornicu fiind suprapusă peste imaginea platoului de filmare în plan general, cu oamenii de presă, relaxaţi, la sfârşitul dezbaterii, pe un fundal muzical cu un text relevant: „Dacă tu crezi, că nu contezi / Eşti un naiv şi ai să vezi / Ce important eşti…Şi ştii de ce?/ Ne vedem astăzi la TVR // Lumea e o scenă, fii sigur că e…/ Ne vedem astăzi la TVR!”


P.S. Printscreen-urile exemplificatoare asigura "culoare" .Sunt recomandate.

referat - Teoria comunicarii

Comunicarea lingvistică

Selectaţi 1,2 texte de maximum o pagină (de preferinţă de tip literar). Realizaţi o analiză a acestor texte aplicând modelul lui Jakobson şi Catherine Kerbrat-Orecchioni. În cazul modelului lui Jakobson vă recomandăm să insistaţi pe identificarea funcţiilor predominante pe care le realizează textul. Realizaţi o sinteză comparativă a concluziilor desprinse în urma aplicării celor două modele pe analiza de text.

***

Text analizat:

„Floare-a lumilor, val verde cu lucori de petre rare,
Mări pe care vase d-aur port piper şi scorţişoare,
Părînd piepteni trecuţi molcom printr-un păr împarfumat,
Strop de rouă-n care ceriul e cu nouri mestecat,
O, Levant, în cari zefirul umfle-ai sei obraji de zeu,
Cu simţiri aprinse umpli neguros sufletul meu!
O, Levant, Levant ferice, cum nu simţi a mea turbare,
Cum nu vede al tău ochiu cu văpăi de chihlimbare
Noaptea turbure din peptu-mi, zbuciumul ce am în sîn,
De cînd sunt deştept pe lume, de cînd ştiu că sunt român!
Cum n-am ochii mii, ca Argus, ca cu mii de lăcrimioare
Să jelesc ticăloşită a poporului meu stare,
Preste care lupi şi pardoşi s-au făcut stăpîni deplin
Zgîriind cu gheare lunge al Valahiei drag sîn!"

Astfel cugeta un june pe-un caic ce zbura iute
De la Corfu pîn-la Zante peste apele hirsute
Ce spărgeau în vălurele soarele ce sta să cază
Prin văpăi de foc şi miniu, prin lucire de turcoază.
Tînărule, a ta faţă îmi apare străvezie,
Gemetul ce scoţi e oare de amor sau de mînie,
Mîna cu inele grele şi cu petre răsucite
Pe jungher sau pe şold fraged va voi să se invite ?
Ah, pe junghiul
Şi degrabă, căci tiranii încă rîde
Conjuraţi de arvaniţii cu a lor turbane hîde,
încă mai jupoi ţeranii, încă junele le smulge
Din a mumelor lor braţe, încă ţara o mai mulge! (...)

(LEVANTUL – MIRCEA CĂRTĂRESCU)


Analizând textul de mai jos, un fragment din epopeea „Levantul” a lui Mircea Cărtărescu, remarcăm următoarele funcţii, aşa cum au fost definite de Roman Jakobson:

1. Funcţia emotivă a comunicării constă în evidenţierea stărilor interne ale emiţătorului.
În textul analizat sunt relevate stările interne ale emiţătorului, care pendulează între melancolie, indignare, tristeţe, mânie, evidenţiate atât prin epitete („noaptea turbure din peptu-mi”), verbe („cu simţiri aprinse umpli...” „cu mii de lăcrimioare să jelesc... ”, ”zgîriind cu gheare lunge...” ”gemetul ce scoţi” ), interjecţii ( „O, Levant...”, „Ah, pe junghiu...”) şi repetiţii („O Levant, Levant ferice…”), aşadar o sumă de mijloace stilistice prin care sunt exprimate reacţiile sufleteşti ale personajului la contactul cu o realitate, în cazul de faţă jelirea „stării ticăloşite a poporului”. Manoil, personajul principal, fiind român reuşeşte astfel să impresioneze cititorul de limbă română, ca membru al acestui popor, „preste care lupi şi pardoşi s-au făcut stăpîni deplin/ Zgîriind cu gheare lunge al Valahiei drag sîn!"


2. Funcţia conativă, persuasivă sau retorică îndreptată către destinatarul comunicării de la care se intenţionează să se obţină un tip de răspuns este şi ea destul de clar demonstrată prin folosirea persoanei a II-a singular, într-o primă ipostază când junele se adresează Levantului, personificat (cititorului insuflându-i-se aceleaşi sentimente faţă de ţara a cărei stare îl îndurerează pe tânărul călător) şi-apoi, într-o inspirată schimbare de perspectivă, când cititorul este pus în faţa aceluiaşi tânăr, aflat în prim plan: „Tînărule, a ta faţă îmi apare străvezie/Gemetul ce scoţi e oare de amor sau de mînie?/ Mîna cu inele grele şi cu petre răsucite/Pe jungher sau pe şold fraged va voi să se invite?” Iar, cum comunicarea este indirectă, tot autorul oferă răspunsul acestor întrebări: „…ah, pe junghiul!” presupunând că, acceptând lectura acestei cărţi, cititorul este de acord cu această comunicare.

3. Funcţia poetică este importantă în acest text, Mircea Cărtărescu alegând arhaisme amestecate cu neologisme, precum şi complicate construcţii verbale pentru a conferi o muzicalitate uimitoare rândurilor sale. Este greu, dacă nu imposibil, de a înlocui cu sinonime cuvintele autorului şi să poţi obţine acelaşi efect.

4. Funcţia referenţială propusă de Roman Jakobson este destul de dificil de demonstrat în cazul acestui text literar dar se poate accepta amendamentul lui Derill Hymes care a propus scindarea funcţiei jakobsiene în două, cea propriu-zis referenţială, axată pe subiectul comunicării şi cea de-a doua, contextuală sau situaţională, orientată către cadrul în care se desfăşoară procesul de comunicare.
Subiectul comunicării îl reprezintă descrierea aventurilor lui Manoil care este luat prizonier de piratul Iaurta Chiorul în timp ce călătorea de la Corfu la Zante. Prizonierul îl cunoaşte pe Zotalis, fiul piratului. În această epopee apar o serie de personaje noi: spionul zuav Briliant Languedoc, amantul Zenaidei, Ampotrofagul si amanta sa, Zoe, ploiesteanca, "feea Hyacint, zana tainicelor arte, a visarii, nemuririi", o replica la nemuritoarea Circe de altădată.
Mai mult, Manoil vrea sa afle spre ce se indreapta poezia. Ca intr-o scena derulata in trecut, in fata lui Manoil apar cei sapte corifei ai poeziei, intre care Eminescu, Arghezi, Bacovia, Barbu, Nichita Stănescu.

5. Funcţia metalingvistică se manifestă atunci când, în cadrul comunicării se atrage atenţia asupra codului utilizat. S-a spus despre „Levantul” lui Mircea Cărtărescu că este o replică a „Tiganiadei” lui Ion Budai Deleanu iar acest lucru este sugerat chiar de autor, prin folosirea iscusită a arhaismelor pe care le îmbină cu neologisme ori expresii din limba engleză, accesibile cititorului: "Nu-s inglez, rumân imi spune şi să mor rumân eu voi./ - But you speak perfectly English, zise grecul minunat./ - Well, I studied once at Cambridge, grăi junele bărbat". Prin urmare, există un cod iar autorul ne oferă cheia, făcînd referire mereu la personaje ori opere cunoscute din literatura română. Iată în ce mod original reuşeşte Mircea Cărtărescu să ne poarte cu gândul la limbajul poetic şi temele lui Eminescu: "- Manoile, tu spui vorbe cari eu nu pot pricepe/ Lumea in cristalul ista sa sfârşeşte si incepe,/ Iara eu da orce murmur, d-orce dor departe sum./ Eu a veciniciei doara trag in pept amar perfum./ Au ce este pentru mine vacul ista? Punt ridicul/ Ce abea sa reflecteaza in cristal, in ombilicul/ Kosmosului. Sufer oameni? Oprimati sunt, umiliti?/ Dara sufer si stejarii, suferit-au trilobiti,/ Stele sufer cand pre ceriu ele schimba-n supernove,/ Sufer pestii-n ape, sufer in padurea de mangrove/ Pangolinii, sufer zorii cand ameaza le ia locul/ Sufera pamantul, apa si vazduhul, sufer focul,/ Cocarjat e-n suferinta tot ce pare ca esista,/ Dar in centru e lumina, desi carnea este trista…”

6.Funcţia fatică are în vedere caracteristicile mijlocului de comunicare şi controlul bunei funcţionări a acestuia. Apreciez că, în cazul fragmentului ales, nu poate fi identificată.


Dacă am analiza acelaşi text după modelul Catherinei Kerbrat Orecchioni, toate dificultăţile întâmpinate în identificarea funcţiilor oferite de modelul Jakobson pot fi eliminate. Situaţia de comunicare este înglobată în cadrul „constrângerilor impuse de universul discursului”. Limba, care în modelul lui Jakobson era situată ca factor autonom în afara comunicaţiilor, este integrată acestora. Schema Kerbrat Orecchioni scoate în evidenţă faptul că statutele emiţătorului şi ale receptorului nu sunt identice şi că trebuie să face distincţie clară între modul de producţie şi modul de interpretare.

Faptul că „Levantul” lui Mircea Cărtărescu nu a avut un mare succes de public (cel puţin nu atât de mare, după numărul de exemplare vândute, în comparaţie cu volumul „De ce iubim femeile” al aceluiaşi autor) îşi poate găsi o explicaţie în teoria Catherinei Kerbrat Orecchioni care apreciază că „anumite eşecuri ale comunicării sunt datorate unei distanţe exagerat de mari între limba, aşa cum o posedă emiţătorul, şi limba pe care o posedă receptorul.” Elementele care au pus probleme de codificare şi decodificare în cazul de faţă sunt cele definite de Catherine Karbrat Orecchione:
- variabilitatea enunţurilor lingvistice , fiecare individ având modul său de utilizare a limbii, sintaxei, intonaţie ori, în cazul de faţă, competenţa lingvistică a cititorilor ar fi trebuit să le permită cunoaşterea codului limbii utilizate de Cărtărescu precum şi capacitatea de a descifra enunţurile variat compuse;
- polisemia şi sinonimia semnelor lingvistice, respectiv a alege semnificaţia unui ansamblu de semne în funcţie de contextul lingvistic;
- existenţa mesajelor paralele care pot nuanţa, relativiza sau contrazice mesajul lingvistic propriu-zis (Cărtărescu îşi ia libertatea parodierii – blânde, aş aprecia - a marilor scriitori interbelici români dar şi îndrăzneala de a se autoproclama urmaşul lor direct, afirmaţie greu de „digerat”, cel puţin în timpul vieţii oricărui autor român)
- codificarea şi decodificarea mesajelor, proces în care intervin personalitatea, experienţa,starea de spirit ori starea interacţională a celor care comunică.

Aceştia ar fi o serie de factori care au stat în calea înţelegerii - la adevărata dimensiune – a poemului „Levantul” precum şi a împărţirii drastice a cititorilor între cei care-l consideră pe Mircea Cărtărescu cel mai mare scriitor român în viaţă şi cei care-l consideră mediocru şi incomprehensibil.

referat - Teoria comunicarii

De cind ma tot specializez eu in comunicare cu atit comunic mai greu. Paradoxal, nu-i asa? Totul se scufunda in deja-vu, parca nimic interesant nu as avea de spus, nimic care sa nu se fi zis inainte...dar cine sunt eu, frate, sa judec? Iata ca am frunzarit astazi blogurile amicilor , ba chiar si citeva premiate la roblogfest si brusc am avut chef sa continui aici povestea, macar cu referatele realizate prin decembrie (intru sprijinul bobocilor comunicatori, dar si lenesi, care vor googali peste vreun an, in speranta inspiratiei pentru mapa de realizat la "teoria comunicarii"). Pun aici citeva, care mi-au asigurat o nota buna la materia prof. Vasile Tran.

**********


ZVONUL

Alegeţi un zvon pe care l-aţi identificat ca atare în mass-media; analizaţi-l prin prisma următoarelor variabile:
- funcţie,
- categorie,
- conţinut,
- rezultat (dacă poate fi identificat).

***
Zvonul selectat din “faptul divers”al ediţiei online a revistei Cancan este următorul:


Elena Udrea foloseste creme cu extract de aur si caviar
Alina Alexandru
Simbata, 29 Decembrie 2007
Respect. Cea mai sexy femeie din politica romaneasca este clienta fidela a unor produse cosmetice de lux


http://www.cancan.ro/2007-12-29/Elena-Udrea-foloseste-creme-cu-extract-de-aur-si-caviar.html

Deşi, după 18 ani de la revoluţie, presa din România este mult mai reţinută a mai lansa „evenimente senzaţionale” de genul celui cu „găina care a născut pui vii”, de la începutul anilor ”90, încă sunt publicaţii care s-au specializat în astfel de ştiri care conţin elemente semnificative pentru a putea fi încadrate în categoria zvonului.
Dintre definiţiile prezentate în cursul „Teoria comunicării”, se poate spune că ştirea potrivit căreia „Elena Udrea foloseşte creme cu extract de aur şi caviar” este „produsul importanţei şi al ambiguităţii” (zvonul, după T.Shibutani) şi mai puţin „un enunţ legat de evenimente la zi, destinat a fi crezut,colportat din om în om, de obicei din gură în gură, în lipsa unor date concrete care să ateste exactitatea lui” (Zvonul, după Allport şi Postman). Totodată, foarte exactă, în cazul de faţă, pare definiţia lui Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu , respectiv „o afirmaţie prezentată drept adevărată fără a exista posibilitatea să i se verifice corectitudinea” şi parţial potrivită pare definiţia lui Peterson şi Gist, „ o relatare sau o explicaţie neverificată care circulă din om în om şi este legată de un obiect, un eveniment sau o problemă de interes public”.

În speţă, avem de-a face cu o persoană publică, destul de controversată, despre care se face o afirmaţie, prezentată drept adevărată, fără a exista posibilitatea să i se verifice corectitudinea. Nu ştim, de exemplu, dacă persoana foloseşte astfel de creme, nu ni se arată nici un document care să ateste achiziţionarea acestui produs din magazin de către persoana în cauză şi nici nu avem de unde şti dacă aceste creme există . „Extractul de aur” este chiar o contradicţie în termeni, câtă vreme dicţionarul enciclopedic oferă definiţia extractului: „produs preparat prin concentrarea soluţiilor extractive obţinute din diferite materii vegetale sau animale, proaspete sau uscate”. Dacă admitem că extractul din aur ar putea fi considerat o pulbere din aur, este greu de imaginat cum ar putea combate acesta efectul îmbătrânirii. Cel puţin dacă nu vorbim despre mumii.
La fel, despre „extractul de caviar” nu putem afla altceva de la ziarista decât că are „toate elementele necesare întreţinerii pielii şi creşte secreţia de colagen” iar, pentru a da autenticitate aşa-numitei informaţii, se oferă două numere: preţul per cantitate. Iar aceasta, probabil în speranţa că nimeni nu va lua calculatorul în mână să verifice dacă nu cumva este chiar mic preţul cremelor, la cantitatea respectivă a “produselor de lux”, extractele de aur şi caviar.

Zvonul prezentat mai sus are dubla funcţie de a explica şi de a atenua anumite tensiuni emoţionale, mai ales că de numele Elenei Udrea se leagă o serie de scandaluri urmărite de opinia publică, unele dintre ele cu consecinţe importante în viaţa politică românească din ultima perioadă.
“Elena Udrea foloseste creme...” se încadrează în categoria zvonurilor care provoacă disensiuni. Nu întâmplător numele ei este asociat cu cel al Monicăi Columbeanu, alt personaj public controversat. Acest zvon incită la un comentariu moral, la opinii personale şi la reacţii emoţionale. Oferind un impuls pentru consumarea relaţiilor sociale şi pentru întărirea legăturilor de prietenie, vecinătate sau de rudenie,aşa cum explică Jean Noel Kapferer în cartea “Zvonurile” (Ed. Humanitas,1993),zvonul, având drept subiect o terţă persoană, “favorizează stabilirea următoarei relaţii: evaluarea acelei persoane în cadrul unei discuţii comune înseamnă implicit recunoaşterea unei asemănări de opinii între cei doi participant la discuţie şi deci întărirea legăturilor dintre ei pe seama terţei persoane”. Este uşor de imaginat cum acest subiect va fi reluat dimineaţa, la cafea, de femeile interesate de divele politicii româneşti.
Şi în lansarea acestui zvon s-a ţinut seama de aşteptările grupurilor umane faţă de situaţia problematică pe care o traversează. Dacă excesele conducătorilor sunt trecute uşor cu vederea de către români, extravaganţele femeilor din preajma acestora sunt motiv de teamă şi anxietate. O dovadă, glumele create înainte de “89 pe seama Elenei Ceauşescu erau mult mai acide decât cele puse pe seama lui Ceauşescu. În cazul Elenei Udrea, mesajul a fost lansat cât mai apropiat de ceea ce a dorit populaţia feminină să afle în acel moment, respectiv viaţa luxoasă în care trăieşte. Se remarcă amplificarea proporţiilor, a semnificaţiilor şi detaliilor. Se vorbeşte despre “obrazul subţire...”, “bani grei din buzunar” , “buzunarul plin”, “lux”, “caviar” şi “aur”. Un zvon în care s-ar fi comunicat ca Elena Udrea işi cumpără haine de la second-hand nu ar fi fost deloc credibil.

Deşi textul analizat are elementele pentru a fi considerat un zvon, sunt supratitlurile şi subtitlurile care ne conduc înspre propaganda: “Elena Udrea dovedeşte că este abilă şi într-ale frumuseţii” , “ Respect! Cea mai sexy femeie din politica românească este clienta fidelă a unor produse cosmetice de lux”. În sprijinul acestei afirmaţii vine şi poza, inedită pentru un politician.
Dacă asta s-a intenţionat în articolul cu pricina, ar fi fost interesant de studiat ce efect a avut asupra cititorilor.

luni, martie 10, 2008

Sa furati bine!

Tocmai cind ma obisnuisem cu ideea ca se va termina anul fara sa gasesc un subiect memorabil, care sa ma scoata din marea mea lene ori dubiile fara leac ca acest blog imi va folosi vreodata la ceva, iata ca s-a itzit SUBIECTUL:
se poate dovedi ca, in 2004, s-au furat voturi.

Iata povestea. Zilele trecute o colega a fost chemata la politie, pentru a fi cercetata intr-un dosar penal.Voi trece peste emotiile si zbuciumul acestei amice care nu-si putea inchipui cum a ajuns "in aceasta situatie" :-) Intrucit nu era singura, misterul s-a dezlegat repede. In 2004 se afla la Sinaia, la un curs, in timpul primului tur de scrutin al alegerilor prezidentiale si parlamentare si si-a exercitat dreptul de vot. In acelasi timp, la Tulcea, cineva a votat in numele ei iar, la centralizarea voturilor acordate pe listele suplimentare, ea a aparut "votata" in doua locuri. Caz penal.

Desigur, auzisem, de-a lungul timpului ca se fura voturile dar nu am vrut sa cred, poate si pentru faptul ca, pe unde am fost, la alegeri, totul s-a desfasurat corect...

Insa frumusetea intimplarii este alta: vedem cum politia "isi face datoria" dar mai ales isi face de de lucru acum, la 4 ani de la evenimente, incercind sa gaseasca argumente (cred eu) pentru un frumos nup (neincerperea urmaririi penale - pentru cine nu stie) in dosarul "frauda electorala"... pen'ca, nu-i asa, legal, listele electorale cu votantii de la sectii au fost distruse (termenul de pastrare era 2 ani de la alegeri). Asadar, birourile sectiilor de votare ies din discutie a fi cercetate( asta daca, vreodata, i-a dat cuiva prin cap sa o faca... ) La rindul ei, colega mea poate dovedi cu un inscris ca a fost la Sinaia, deci iese si ea din cercetare. Politia isi face datoria,cum spuneam, deci nu o putem acuza de nimic.
Cine-i vinovat atunci?
Inclin sa raspund: cine a avut de cistigat din asta. Sau, intr-o alta varianta: cine a permis aminarea judecarii acestui dosar.
Oare, cine??!!

Cazul a fost deschis la initiativa lui Funar, imediat dupa alegerile din 2004 si s-a taraganat rezolvarea pina in zilele noastre cind, iata, nu se mai poate face nimic. De fapt, la politia din Tulcea dosarul a ajuns de curind , el stind mult si bine, pina acum, la politia capitalei. Imi spunea colega ca era o lista lunga, lunga de nume care apareau a fi votat in doua locuri deodata. Intrebarea logica este: dar cum ramine cu cei care nu s-au prezentat la urne? Or fi votat si ei, in lipsa?!

Si-uite-asa mi-au revenit in memorie bucuria din 2004 cind a cistigat base alegerile, glumitele lui cu ursul si iepurasul, cu "adriane nici nu stii cit de mic incepi sa fii", si -recunosc- mi s-a facut rusine de naivitatea mea. In acelasi timp, ma bucur ca predictiile mele din 2004 cum ca psd-ul va fi invingator nu s-au implinit insa mi-ar fi placut asta sa se fi reusit si altfel decit prin frauda.


Ne vom face vreodata bine?!! Eu am mari, mari dubii...