miercuri, septembrie 26, 2007

Umul lung alb

Am inceput ieri volumul "Capitole tirzii din viata mea", al Reginei Maria a Romaniei si mi-a placut inca de la primele pagini. Practic, dupa lunga introducere, am atipit si m-am visat, din nou, la Balcic, intr-un albastru fluid, amestec de cer si mare, in care inotam si ma inecam, insa fara durere. Era o pierdere a fiintei, dulce si implacabila, iar, undeva de sus, vedeam ramasitele digului de acostare a velierelor, din fata Castelului Reginei... Este uimitor cita fascinatie exercita asupra mea acest Balcic. Am o suma de fotografii din vara trecuta, insa trebuie sa ajung acasa ca sa le inserez aici.

In scriitura sa, Regina Maria se arata o femeie inteligenta, extrem de atenta la detalii, nefericita insa plina de abnegatie. Intr-un cuvint, delicioasa...Imi crestea inima in piept ca o piine la ideea ca Romania a avut o astfel de regina. De altfel, castelul ei din Balcic exprima foarte bine spiritul acesteia: misterios, romantic si foarte dedicat.

La Balcic, vara trecuta, am descoperit si elucubratiile unui istoric bulgar care-si vindea versiunea sa asupra Castelului, Reginei si prietenilor care au insotit-o, au inteles farmecul zonei si si-au construit case in Balcic - versiune, zic - la modica suma de 4 leva. Nu retin cum il chema pe respectivul insa povestea el despre "Umul lung alb" (cum ii ziceau localnicii fantomei :-) care bintuia Castelul dupa uciderea de catre legionari a varului Reginei, despre impuscarea Reginei la Balcic de catre fiul Nicolae, din greseala, in incercarea ei de a-l apara pe Carol, in urma certei violente cu fratele sau, despre "filoxera" care a fost adusa din Romania si alte si alte aberatii vindute, in 5 limbi de circulatie, turistilor din Bulgaria...Dar voi reveni asupra subiectului. :-)

luni, septembrie 24, 2007

Liberte,egalite,fraternite

Simbata s-a consumat evenimetul numit "15 ani de cooperare Tulcea-Aveyron" si, desi se anunta o intilnire oficioasa, s-a lasat cu emotie si lacrimi.
Dincolo de discursurile oficiale, de departe pitoreasca si, as spune eu, plina de simtire a fost luarea de cuvint a initiatorului acestei cooperari, din partea franceza, mr. Eric Forget, un mosulica de vreo 70 de ani, cu o inima calda si priviri entuziaste. A povestit cum a venit el in Tulcea, in 1992, cu un autocar in pragul dezmembrarii si care, in plina iarna, folosea o torta pentru a incalzi motorina. Drumurile erau proaste si, inevitabil, in plin cimp, a avut pana. S-ar fi speriat el de pustietatea locului, insa luna era imensa si peisajul de vis, asa ca a putut trece peste episod, a studiat cum se incalzeste motorul cu somoiogul si, catinel-catinel a ajuns la Tulcea.
Si-asa a inceput cooperarea...:-)

A mai povestit despre impacientele sefilor administratiei locale, care doreau rezultate "rapide si spectaculoase", a omagiat o colega (deci nu un sef, a se retine :-) fara de care nu s-ar fi putut pastra legatura (aici colegei, care si traducea, a inceput sa-i tremure vocea si s-a imbujorat vizibil) si tot ce a povestit el a avut o nota de sinceritate, umor si delicatete. La final, a mentionat ca a venit astazi in Romania in conditii perfecte de confort, pe drumuri bune si ca se bucura ca rezultatele cooperarii sunt atit de vizibile ...noroc cu luna aceea imensa! :-) Dar, a continuat el, sa avem grija ce vom face cu aceasta dezvoltare , pentru ca -in Bucuresti- a vazut haosul din constructii si toata nebunia arhitecturii urbane si ca vom pierde tot ceea ce am cistigat in ultimii ani.

Ei, si-uite-asa s-a mai facut un bilant din care ziaristii nu au inteles nimic...M-a impresionat ca atasatul pe linga Ambasada Frantei, prezent la eveniment, vorbea impecabil limba romana si se "dadea in vorba"- tinerel si frumusel cum era- cu cine voia sa-l asculte... Ziaristii au venit, si-au luat mapele de presa, au mincat fursecii si-au baut cafelele, iar dupa primul sfert de ora de intilnire si-au luat talpasita, ca doar nu era in zona nici un ciine care sa manince omul si despre care sa scrie ei.
Asa ca...i-am zis!
:-)

sâmbătă, septembrie 22, 2007

message archive

Mi-a trimis ieri un prieten un link http://www.supliment.polirom.ro/article.aspx?article=2331 , in ideea ca vreau sa citesc ce au scris si altii despre filmul lui Mungiu. Temperamentul meu vulcanic nu m-a lasat sa parcurg mai mult de trei articole, indignindu-ma cit derizoriu contin acele scrieri. Basca faptul ca patriotismul local m-a inghiontit ca Tulcea nu era mentionata in succesiunea oraselor importante unde avusese loc premiera filmului, intiia-si data. :-)

Atunci am avut si revelatia asupra originalitatii regizorului care a gasit aceasta forma, de "caravana cinematografica", pentru a anima salile "de cultura" care au prins mucegai si pinze de paianjeni in anii de dupa 1989.

La Tulcea, casa de cultura a sindicatelor este o casoaie urita si greu de incalzit, unde se aduna copilasii de Craciun si 8 Martie pentru a anima o scena batrina si trista. Iata ca lunea trecuta, premiera filmului "234" (sa-i zic si eu asa, pentru ca-i la moda) a adunat la creme-de la-creme a urbei, toata suflarea intelectuala a orasului, fara oficialitati (sau, in fine, daca au fost pe-acolo nu s-au aratat ca atare) iar filmul a fost vazut cu religiozitate si fara telefoane mobile, ceea ce este uimitor intr-un oras cum este Tulcea.
Asadar, scopul lui Mungiu, care a declarat ca nu crede ca salile de cinematograf sunt goale pentru ca oamenii nu mai au ce astepta de la cinematografia romaneasca (redau aproximativ ideea) a fost atins. Iar pentru acest demers Cristian Mungiu trebuie aplaudat.

Iar, pentru ca tot ieri am avut o conversatie interesanta pe yms, o redau aici, fara aprobarea interlocutorului (sper sa ma ierte!) pentru ca ...aaaa...nu ma pot abtine :-)

*********************

Eu (9/21/2007 1:53:02 PM): saliu
El (9/21/2007 1:53:19 PM): elo
Eu (9/21/2007 1:53:26 PM): dar ce faaaaaaaaaci
El (9/21/2007 1:53:42 PM): stau acasa
Eu (9/21/2007 1:53:49 PM): trist si singurel?
El (9/21/2007 1:53:55 PM): si imi pun ordine in muzica
El (9/21/2007 1:54:00 PM): si ma gandesc ca in principiu ar trebui sa muncesc
Eu (9/21/2007 1:54:03 PM): eii, frumos
El (9/21/2007 1:54:08 PM): singurel da, trist ba
El (9/21/2007 1:54:50 PM): ma rog, acu m-am uitat in cana de cafea si am ghicit ca s-a terminat
El (9/21/2007 1:55:09 PM): deci nu-s chiar asa de vesel, ca voiam sa mai beau
El (9/21/2007 1:56:43 PM): am vazut ca de la o vreme te ocupi de blog
Eu (9/21/2007 1:56:47 PM): da, mai
El (9/21/2007 1:56:53 PM): sa inteleg ca esti mai libera, sau pur si simplu te-ai invatat cu blogosfera?
Eu (9/21/2007 1:57:01 PM): am recuperat ce scrisesem pe konceptions
Eu (9/21/2007 1:57:16 PM): ceva m-a inspirat …
Eu (9/21/2007 1:57:36 PM): problema mea este ca nu mi se intimpla in prezent lucruri palpitante asa ca...e mai greu
El (9/21/2007 1:58:06 PM): pai na, ce pot sa zic, io ma gandeam sa-ti faci blog pe eparlament, da' e bine si asa
Eu (9/21/2007 2:00:18 PM): dar sa stii ca mie tot mi-e rusine sa fac publice niste sentimente…ori amintiri…dar cred ca am o perioada ne-rusinata
El (9/21/2007 2:01:09 PM): eu probleme cu rusinea n-am (ma rog, in oarecari limite), dar am probleme cu lenea
El (9/21/2007 2:01:22 PM): am o intreaga serie de posturi pentru blog in minte, da' nuj daca nu o uit pana sa o scriu
El (9/21/2007 2:14:29 PM): hm, am primit pe mail protestul unei asociatii, provita, vis-a-vis de filmul lui mungiu
El (9/21/2007 2:14:41 PM): astia chiar nu se prind cat de ridicoli sunt
Eu (9/21/2007 2:18:31 PM): mai, filmul lui Mungiu m-a marcat
Eu (9/21/2007 2:18:42 PM): era exact asa cum imi aminteam eu perioada
Eu (9/21/2007 2:18:53 PM): plus faptul ca eram studenta chiar in anul ala
Eu (9/21/2007 2:19:33 PM): si asociatia e indignata, sau ce?
El (9/21/2007 2:19:39 PM): mda, pe de alta parte eu nu-l consider un film despre perioada respectiva, ci despre drama otiliei
Eu (9/21/2007 2:19:58 PM): cre'ca drama tuturor otiliilor
Eu (9/21/2007 2:20:13 PM): si a parintilor si a tuturor
El (9/21/2007 2:20:19 PM): e indignata prin ricoseu, macar de-ar fi indignati ca le-a venit lor ideea... sunt indignati dupa ce s-au indignat francezii
El (9/21/2007 2:20:32 PM): e o asociatie care militeaza pt interzicerea avortului
El (9/21/2007 2:20:48 PM): sa lasam asociatia
El (9/21/2007 2:20:58 PM): eu vb de drama otiliei, nu a gabitei, sper ca e clar
Eu (9/21/2007 2:21:11 PM): ca…ce? cu foetusul?
Eu (9/21/2007 2:21:43 PM): sa nu-mi spui ca o condamni pe gabitza
El (9/21/2007 2:21:48 PM): nu, ca era prinsa in toata chestia, pur si simplu din prietenie si datorie
El (9/21/2007 2:21:54 PM): evident ca nu o condamn
El (9/21/2007 2:21:59 PM): doar ca nu despre ea e filmul
Eu (9/21/2007 2:22:09 PM): sunt impletite toate
Eu (9/21/2007 2:22:16 PM): la otilia nu este vorba despre datorie
Eu (9/21/2007 2:22:22 PM): este prietenie in forma ei cea mai pura
Eu (9/21/2007 2:22:57 PM): nu cred ca astazi se mai leaga acel gen de prietenii
El (9/21/2007 2:23:07 PM): pai prietenia implica datorie, na
Eu (9/21/2007 2:23:26 PM): daca zici tu
Eu (9/21/2007 2:23:37 PM): cre'ca-i vorba despre abnegatie…
El (9/21/2007 2:23:43 PM): filmul e bun pentru ca te face sa te transpui in pielea personajului
Eu (9/21/2007 2:23:57 PM): mie mi-a fost usor
Eu (9/21/2007 2:24:03 PM): dar tu, cum l-ai vazut?
El (9/21/2007 2:24:09 PM): eu in locul otiliei, totusi, n-as fi plecat din camera de hotel
El (9/21/2007 2:24:23 PM): dar nici n-as fi, ma rog... cedat doctorului
Eu (9/21/2007 2:24:24 PM): pai, il iubea pe baiatul ala , de aceea a plecat
Eu (9/21/2007 2:24:44 PM): tu n-ai fi fost pus, probabil, in situatia aia...
Eu (9/21/2007 2:25:03 PM): acum nu mai este o drama sa faci un copil ...aaaa...fara tata, sa-i zic asa
El (9/21/2007 2:25:09 PM): eh, sa lasam, subestimezi experienta mea de viata
Eu (9/21/2007 2:25:20 PM): atunci era o rusine si oprobriu public
Eu (9/21/2007 2:25:29 PM): posibil
El (9/21/2007 2:25:41 PM): si acum e la fel
Eu (9/21/2007 2:26:07 PM): am avut o cunostinta , in fine, un coleg de la ziar, care mi-a spus ca si-a "ajutat" prietena intr-o atare situatie
Eu (9/21/2007 2:26:16 PM): de el ce zici?
El (9/21/2007 2:26:29 PM): doar ca acum avorturile se fac mult mai usor, cu mai putini bani, si fara alte riscuri decat cele medicale (oricum mult mai mici)
El (9/21/2007 2:26:57 PM): ce sa zic, zic ca am prieteni care au trait aproape acelasi lucru dupa revolutie, cu un decor aproape identic
El (9/21/2007 2:27:03 PM): undeva prin provincie
Eu (9/21/2007 2:27:03 PM): ei, esti chiar en vogue sa spoui ca esti "o mama singura"
Eu (9/21/2007 2:27:15 PM): s-au inventat eufemismele, deja…
El (9/21/2007 2:28:28 PM): nu cred sa fie chiar asa de en vogue sa fii mama singura, nici macar in orasele mari
Eu (9/21/2007 2:28:37 PM): au aparut, insa in primii ani era le fel ca inainte de 89. sunt de acord cu tine
Eu 9/21/2007 2:29:14 PM): oricum, filmul ramine tulburator
El (9/21/2007 2:29:33 PM): da, pentru ca e puternic, e dur, e bine facut
El (9/21/2007 2:29:38 PM): eu am vazut filmul asa
Eu (9/21/2007 2:29:50 PM): e foarte atent la detalii
El (9/21/2007 2:29:58 PM): - avem un om tanar (otilia), lipsit de experienta, neajutorat
El (9/21/2007 2:30:14 PM): - avem o situatie cumplita, absurda, periculoasa, in care e pus omul asta
Eu (9/21/2007 2:30:15 PM): tocmai, ca mie nu mi se pare neajutorata
Eu (9/21/2007 2:30:21 PM): dimpotriva, extrem de puternica
Eu (9/21/2007 2:30:36 PM): capabila de orice compromis
El (9/21/2007 2:30:36 PM): - filmul prezinta, prin factori exteriori, cum traverseaza omul situatia
Eu (9/21/2007 2:30:51 PM): de acord
El (9/21/2007 2:31:04 PM): evident ca este extrem de puternica, of, nu asta am vrut sa spun
Eu (9/21/2007 2:31:05 PM): gabitza este fragila, neajutorata
El (9/21/2007 2:31:11 PM): dar este extrem de puternica in situatie
El (9/21/2007 2:31:55 PM): in afara situatiei nu cred ca isi dorea sa fie extrem de puternica
El (9/21/2007 2:31:56 PM): adica, na, sa ne uitam la relatia ei cu prietenul...
Eu (9/21/2007 2:32:19 PM): nu, cred ca nu putem analiza asa
Eu (9/21/2007 2:32:31 PM): otilia isi cauta un partener puternic, ceea ce nu a gasit
Eu (9/21/2007 2:33:11 PM): sau, in fine, un partener care sa se dovedeasca mai puternic decit ea
El (9/21/2007 2:33:22 PM): eu nu o cred pe otilia un om extraordinar indiferent de imprejurari. pentru mine, a fost un om extraordinar intr-o situatie extraordinara
El (9/21/2007 2:33:52 PM): si motivatia comportamentului ei e in special prietenia
Eu (9/21/2007 2:33:52 PM): eu am vazut-o un om extraordinar
El (9/21/2007 2:33:57 PM): dar nu numai atat.
Eu (9/21/2007 2:34:11 PM): pai, noi nu stim despre noi daca suntem extraordinari sau nu
El (9/21/2007 2:34:11 PM): si-apoi, eu insist pe faptul ca era lipsita de experienta
Eu (9/21/2007 2:34:23 PM): insa prilejurile extraordinare ne arata adevaratul caracter
El (9/21/2007 2:34:34 PM): e de vazut cum se roaga de doctor sa o amane cu banii, ca intr-o saptamana ii are
Eu (9/21/2007 2:34:55 PM): iti dai seama ca mintea cu nerusinare
El (9/21/2007 2:35:01 PM): deci, faptul ca pierdea rezervarea la hotel, planul aici-acum, nu era pana la urma o problema financiara insurmontabila
El (9/21/2007 2:35:06 PM): si nici una de timp
Eu (9/21/2007 2:35:17 PM): ntz, eu am inteles altfel
Eu (9/21/2007 2:35:28 PM): “aici si acum” a fost decizia gabitzei
El (9/21/2007 2:35:28 PM): ma rog, eu n-am putut sa nu calculez ca hotelul facea cat 3 pachete de kent
Eu (9/21/2007 2:35:31 PM): otilia doar a plusat
El (9/21/2007 2:35:38 PM): chiar asa scump cum a fost
Eu (9/21/2007 2:35:46 PM): nu, mai era mai mult
El (9/21/2007 2:36:06 PM): repet, un om experimentat refuza toata chestiunea si amana cu cateva zile, deja irelevante medical
El (9/21/2007 2:36:12 PM): ideea era sa fie gata, sa se termine
El (9/21/2007 2:36:30 PM): pachetul de kent a fost 80 de lei
El (9/21/2007 2:36:35 PM): hotelul a fost vreo 240, uite ca nu mai stiu exact...
Eu (9/21/2007 2:37:30 PM): nu cred ca are importanta
Eu (9/21/2007 2:37:34 PM): era oricum mult pentru ele
Eu (9/21/2007 2:37:55 PM): iar medical este un fel de a spune
Eu (9/21/2007 2:37:58 PM): ala nu era medic
El (9/21/2007 2:38:03 PM): mie un viol imi pare mult mai mult decat niste bani
Eu (9/21/2007 2:38:24 PM): le-a pus in postura de sah
Eu (9/21/2007 2:38:34 PM): gabitza nu mai putea intirzia
El (9/21/2007 2:39:07 PM): uel, ma rog, avem opinii diferite despre ce ar fi trebuit sa faca persoana
El (9/21/2007 2:39:17 PM): pana la urma e important cum a fost filmul
Eu (9/21/2007 2:40:47 PM): cred ca aici se manifesta si o diferenta de sex (in abordarea problemei), putin si de virsta
Eu (9/21/2007 2:41:04 PM): ideea este ca Mungiu a relevat monstruozitatea situatiei...
Eu (9/21/2007 2:41:31 PM): insa asta este cea mai interesanta discutie pe ziua de azi
Eu (9/21/2007 2:41:39 PM): si in general, cu tine port astfel de discutii
El (9/21/2007 2:42:16 PM): eh, ar fi interesant de detaliat ambele diferente
Eu (9/21/2007 2:42:24 PM): pai, da
El (9/21/2007 2:42:32 PM): in special aia de varsta m-ar interesa
Eu(9/21/2007 2:54:02 PM): … de virsta in sensul ca nu ai apucat sa auzi ce-si faceau femeile in perioada respectiva
El (9/21/2007 2:54:33 PM): oooo, ba da, am auzit de metode contraceptice ingrozitoare si de tehnici de avort idem
Eu (9/21/2007 2:55:06 PM): avortul era punctul terminus

*************************
Nu a fost decit o discutie lejera, fiecare dintre noi faceam si cite altceva in timpul acela, insa am vrut sa o pastrez aici...ca o piedica in calea uitarii :-D

PS Ieri am auzit la radio ca filmul de care vorbim a mai fost premiat, undeva in Italia, daca nu ma insel (ziarele de astazi nu ma ajuta si nici n-am rabdarea sa caut mai bine). Tare m-ar fi interesat cum au receptat strainii evenimentele prezentate de Mungiu.


joi, septembrie 20, 2007

Cararea pierduta

21 oct 2003
Noua mea activitate (scrierea unui scenariu sau, macar, participarea la acest proces - cita vreme nu stiu de unde incepe , cind se termina , ori cum :) m-a aruncat, fara veste, direct in prima copilarie. Joaca favorita la gradinita era "sa facem roluri". Aveam si-un partener : Eugen. Impreuna imaginam tot felul de povesti si repartizam roluri celor din jur. Imi amintesc , foarte clar, doua lucruri : faptul ca timpul trecea nespus de repede si 2. gestul nostru de a-i tot aseza pe actorii ad-hoc. Unul trebuia sa stea acolo, celalalt dincolo (dar nici un pas mai departe!) si niciodata, bietii de ei, nu reuseau sa faca fata exigentelor noastre, mereu in schimbare. Insa eu si Eugen ne intelegeam perfect. Multa vrede dupa aceea Eugen a ramas un nume magic.
De aceea m-am imprietenit, in scoala primara cu Eugen Cuta, cel cu care nu voia sa stea nimeni in banca. Avea o inima mare insa nici un strop de imaginatie.In plus, nu a stat niciodata in cartierul meu.

O alta prietena, la gradinita,a fost Alina. Cu ea si cu Eugen (desigur) am avut primul nostru moment incarcat de adrenalina. Amindoua eram fascinate de un nasture al unui sortzuletz. Nasturele era bleumarin, lucios, bombat, placat cu o suprafata aurie de marimea unei unghii. Aia ne tulbura pe noi... Mergeam impreuna sa aducem sortzuletzele de la bucatarie, numai sa vedem ce mai face nasturele nostru. Pina la urma, tentatia a fost prea mare. Intr-o zi ne-am decis. L-am rupt (imi amintesc si-acum scena, caci ne-a trebuit un pic de efort, era cusut bine si-am rupt si pinza , pina la urma) apoi am fugit acasa, bucuroase, dar constiente, totusi, de nemernicia noastra. Stiu ca am hoinarit in ziua aia pina aproape de sapte. Plouase si nu ne mai dadeam duse de linga burlanele care adunasera clabuci in locul de scurgere. Stiu ca, atunci, mamele noastre nu ne-au certat, caci impreuna erau cind ne-au gasit.
Am ramas cu Alina prietena si-n liceu, si-n facultate... Cind si cind mai primesc vesti despre ea. Este in Canada.

Tot in Canada se afla acum si Eugen. Un Eugen care ar corespunde, din anumite puncte de vedere, semnalmentelor acelui Eugen. L-am descoperit tirziu, din intimplare. Era proaspatul sot al unei colege de serviciu. Da, a stat in cartierul meu in copilarie, da, a facut gradinita in acel loc si suntem de aceeasi virsta. Insa, nu, nu isi mai aminteste nimic despre "joacele" noastre si, nu, nici de mine macar. Asta, desigur, daca ne-am fi jucat vreodata impreuna...

Macar cu nasturele mi-e clar. Il mai am intr-un sertar dar nimic , privindu-l, nu-mi trezeste fascinatia de odinioara. Daca ma gindesc bine, este chiar un nasture caraghios...

miercuri, septembrie 19, 2007

Reciclari

...intrucit inca ma urmareste filmul lui Cristian Mungiu mi-a venit ideea, zile trecute, sa recuperez citeva dintre contributiile mele la activitatea unui forum care a debutat, prin 2003 -Konceptions. Ne adunasem noi, citiva "creatori", si am incercat un fel de schimb cultural, cea mai interesanta parte fiind conceperea unui scenariu de film.
Nu stiu care a fost motivul pentru care am incetat sa scriem, poate eram cu totii destul de ocupati, sau destul de putini motivati, insa -dupa patru ani- am recitit ce era pe-acolo si tot mi-a placut. Reiau aici fragmente din jurnalul pe care mi-l numisem atunci "Cararea pierduta", cu scuzele de rigoare pentru eventualii prieteni care vor trece pe-aici si vor constata ca ma repet. :-)

20 sept 2003
Nu cred in literatura de sertar. Cuvintul, bun (sau prost), scris,solicita cu insistenta lumina tiparului. Am ciudatul sentiment ca, mai cu seama, acela din urma...Cine spunea ca o carte satisface cel putin o nevoie...macar pe a autorului?

Imi amintesc si acum de primul articol publicat, de emotia cu care mi-am cautat numele tiparit. Era imediat dupa revolutie,cind ziarele inca se vindeau ca piinea calda, cind tinerii ziaristi erau priviti ca niste eroi. Venerati, aproape, purtau prin urbe faclia „revoltei” si a „dreptatii”. Mesagerii neintinati ai „noii ordini sociale” (ghilimele nu-mi sunt de ajuns , as scoate si limba aici ) erau urmariti cu interes iar actele lor de curaj ( si ce curaj, inca, sa dai publicitatii fapte si nume care, pina nu demult, erau spuse in soapta, cu ridicari din sprincene si clipiri insinuante) erau comentate la cafeaua de dimineata. Aia adevarata. Fara naut. Ce vremuri! Noi toti ne credeam invingatori.
In tipografie, linga zetzarii care culegeau litera cu litera CUVINTUL tau, noi, redactorii, o trupa vesela si impertinenta, eram priviti cu un respect nicicind de-atunci atins. Eram si noi un fel de eroi ai revolutiei, nu? Speranta patriei si viitorul ei luminos. Redactorul sef nu uita sa adauge, rinjind: spaima avutului obstesc!

L-am intilnit zilele trecute pe nea Gica de la linotip, cel care mi-a aratat cum functioneaza antica masinarie, pe unde curge plumbul, si care mi-a pus in palma, ca suvenir, intiia-si data, literele numelui meu. O placa mica si calduta pe care am pierdut-o in scurt timp. Batrin si obosit,avea o fata plictisita din care lipsea acel licar zarit in ziua in care mi-a aratat cum se aseaza imensele suluri de hirtie, cum se pliaza si-apoi se taie ziarul,mi-a povestit ce mai stia de colegii lui, imprastiati dupa dezafectarea tipografiei si inlocuirea ei cu noile offset-uri. De unul stia ca-i gardian public , se ingrasase si arata fioros, altul lucra in constructii... Vera, de la legatorie, vindea pungi de plastic in piata. Cristache murise.
Ciroza.

Erau zile cind nu aveai cu cine vorbi in tipografie. Se bea naprasnic, dar ziarul iesea, a doua zi, ca prin minune. Cu tipografii puteai purta discutii interesante, stiau redactorii din vechea garda si o multime de amanunte picante. Stiau cum, cind si de ce se scrisesera unele articole, cum si cite telefoane dadusera cei de la partid, cite plecaciuni facuse redactorul sef, erau o agenda vie. Tipografii erau categoria de muncitori de pe vremuri care citeau, cu adevarat, in fiecare zi.

Din acele zile am capatat un respect aproape mistic, as spune daca nu m-as teme de vorbele sforaitoare, fata de CUVINT. Mi se intimpla ca, dupa predarea articolului, sa mi se invirta o noapte intreaga prin cap, iar dimineata sa alerg la redactie sa-i rog sa schimbe un cuvint. Sa scoata sau sa adauge o fraza. Si-atunci, plimbindu-ma de la unul la altul (caci tipografii urau aceste nehotariri si nu faceau cu veselie schimbarile mele) vedeam cum se aduna litera cu litera in palmele lor batatorite, rindurile se retopeau si capatau forma dorita de mine.
Acum, cu un simplu click, pavezi iadul cu bune intentii. Pe-atunci, daca o faceai, trebuia sa transpiri mai mult.

Virtualul nu exista.

marți, septembrie 18, 2007

4 luni, 3 saptamini si 2 zile

Am vazut ieri filmul lui Cristian Mungiu. Atit de bine a reusit sa redea atmosfera anului 1987, an in care aveam cam virsta Otiliei si a Gabitzei din film, incit a fost o incredibila intoarcere in timp. Atent la detalii, Mungiu a reusit sa adune in recuzita si batrinul jegos aparat telefonic, si Daciile stravechi, si atitudinea receptionerelor hotelurilor din capitala , ca sa nu mai vorbim despre "peisajul" sordid al camerelor de student. Daca mai adaugam si intunecimea orasului, discutiile ipocrite din jurul meselor festive, tabloul este complet.

Nu, eu nu am trecut printr-o experienta atit de traumatizanta insa, la sfirsitul filmului, am vazut o prietena cum plingea de i se scutura hainuta pe ea. Nu m-am putut abtine sa nu o intreb din ochi si, da, ea trecuse prin ceva asemanator.
Cumplit.

Demersul lui Mungiu mi se pare remarcabil prin incercarea sa reusita de a recupera istoria. Au trecut (numai) 20 de ani de atunci si, dupa cit s-au distrat niste mai-tineri :-) linga mine, pareau ca asista la un thriller. Cred ca gindeau ca este o exagerare cinematografica, basme de adormit copiii amatori de cosmaruri, nicidecum realitatea trista pe care am trait-o atitia ani.
Nu pot sa-mi inchipui cum au vazut occidentalii un asemenea film. Sa fi perceput ei grozavia perioadei de au acordat palme d'or-ul??

...inca ma gindesc la film, dar mai ales la ororile pe care noi le consideram viata de zi cu zi si ma bucur ca exista barbati care care au pastrat sensibilitatea de a aborda -atit de curat, pina la urma-problema avortului care, in perioada d-inainte de 89, era numai a femeii. "Cine a gresit trebuie sa plateasca", spune Gabitza in film, si ramine dispusa la orice sacrificiu iar regizorul incheie intr-o ironie savuroasa, pe refrenul atit de cunoscut in epoca ..."si m-am indragostit de tine, de tine, de tiiiiineeee..."

Chapeau, maestre!

luni, septembrie 17, 2007

Am vazut...

Am vazut Iubirea.
Era in metrou.
Se alinta.
Tuguia buzele, spunea cuvinte dulci si privea cu ochii inmuiati obiectul adoratiei sale.
Era pierduta.
Plutea.
Visa.
Atita emotie aducea in jurul ei incit atragea privirile si le rusina, apoi, atit era de dezarmanta.
Iar obiectul adoratiei privea furis la cei din jur- daca observa. De parca ar fi putut sa nu…
Cind a coborit, parea ca nu atinge pamintul…
Zbura.

Am vazut Copilaria.
...pe plaja la Constanta.
A venit impreuna cu doi baietei de vreo 10 ani,cu prosoapele mici sub brat. Negri si sanatosi, doar in chiloti, si-au descaltat sandalele, si au acoperit o sacosa, grijulii, cu prosoapele din dotare. Apoi au zbughit-o in apa.
Cind au iesit, veseli si ciufuliti, au scos din sacosa o franzela pe care au rupt-o in lung, au pus in ea salamul rupt cu dintii, vreo doua rosii si-apoi au impartit megasandvisul in doua.
Aveau atita ris in parul lor, atita incredere si bucurie in priviri…
Copilaria era, sunt sigura.

Am vazut Fericirea.

...in vie, la tzara. Printre araci, un cuplu isi petrecea dupa-amiaza.
Erau batrini si chiar uriti intr-un decor deloc promitator.
Ei nu se vedeau asa. Spuneau glume si rideau cu atita pofta incit te intrebai de ce esti tu invelit intr-un nor atit de negru.
De ce asupra ta ploua iar asupra lor stralucea atita soare...
Te stiai tinar si, cu putin efort, gaseai un loc mai potrivit pentru picnic. Atit lipsea: omul care sa te soarba din ochi. Atunci si acolo.
Fericirea,in acea zi,venise la cei doi batrini.Exista.