4 luni, 3 saptamini si 2 zile
Am vazut ieri filmul lui Cristian Mungiu. Atit de bine a reusit sa redea atmosfera anului 1987, an in care aveam cam virsta Otiliei si a Gabitzei din film, incit a fost o incredibila intoarcere in timp. Atent la detalii, Mungiu a reusit sa adune in recuzita si batrinul jegos aparat telefonic, si Daciile stravechi, si atitudinea receptionerelor hotelurilor din capitala , ca sa nu mai vorbim despre "peisajul" sordid al camerelor de student. Daca mai adaugam si intunecimea orasului, discutiile ipocrite din jurul meselor festive, tabloul este complet.
Nu, eu nu am trecut printr-o experienta atit de traumatizanta insa, la sfirsitul filmului, am vazut o prietena cum plingea de i se scutura hainuta pe ea. Nu m-am putut abtine sa nu o intreb din ochi si, da, ea trecuse prin ceva asemanator.
Cumplit.
Demersul lui Mungiu mi se pare remarcabil prin incercarea sa reusita de a recupera istoria. Au trecut (numai) 20 de ani de atunci si, dupa cit s-au distrat niste mai-tineri :-) linga mine, pareau ca asista la un thriller. Cred ca gindeau ca este o exagerare cinematografica, basme de adormit copiii amatori de cosmaruri, nicidecum realitatea trista pe care am trait-o atitia ani.
Nu pot sa-mi inchipui cum au vazut occidentalii un asemenea film. Sa fi perceput ei grozavia perioadei de au acordat palme d'or-ul??
...inca ma gindesc la film, dar mai ales la ororile pe care noi le consideram viata de zi cu zi si ma bucur ca exista barbati care care au pastrat sensibilitatea de a aborda -atit de curat, pina la urma-problema avortului care, in perioada d-inainte de 89, era numai a femeii. "Cine a gresit trebuie sa plateasca", spune Gabitza in film, si ramine dispusa la orice sacrificiu iar regizorul incheie intr-o ironie savuroasa, pe refrenul atit de cunoscut in epoca ..."si m-am indragostit de tine, de tine, de tiiiiineeee..."
Chapeau, maestre!
Nu, eu nu am trecut printr-o experienta atit de traumatizanta insa, la sfirsitul filmului, am vazut o prietena cum plingea de i se scutura hainuta pe ea. Nu m-am putut abtine sa nu o intreb din ochi si, da, ea trecuse prin ceva asemanator.
Cumplit.
Demersul lui Mungiu mi se pare remarcabil prin incercarea sa reusita de a recupera istoria. Au trecut (numai) 20 de ani de atunci si, dupa cit s-au distrat niste mai-tineri :-) linga mine, pareau ca asista la un thriller. Cred ca gindeau ca este o exagerare cinematografica, basme de adormit copiii amatori de cosmaruri, nicidecum realitatea trista pe care am trait-o atitia ani.
Nu pot sa-mi inchipui cum au vazut occidentalii un asemenea film. Sa fi perceput ei grozavia perioadei de au acordat palme d'or-ul??
...inca ma gindesc la film, dar mai ales la ororile pe care noi le consideram viata de zi cu zi si ma bucur ca exista barbati care care au pastrat sensibilitatea de a aborda -atit de curat, pina la urma-problema avortului care, in perioada d-inainte de 89, era numai a femeii. "Cine a gresit trebuie sa plateasca", spune Gabitza in film, si ramine dispusa la orice sacrificiu iar regizorul incheie intr-o ironie savuroasa, pe refrenul atit de cunoscut in epoca ..."si m-am indragostit de tine, de tine, de tiiiiineeee..."
Chapeau, maestre!
Comentarii