Cand iubirea va face semn - Kahlil Gibran

Cand iubirea coplesitoare va face semn, urmati-i indemnul,

Chiar daca drumurile ei sunt aparent grele si prapastioase,

Si cand vraja ei paradisiaca va cuprinde cu aripile ei angelice,

Supuneti-va misterului ei, chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i

V-ar putea rani.



Iar cand iubirea transfiguratoare va vorbeste

Si o simtiti profunda si divina, dati-i crezare,

Chiar daca vocea ei ar putea sa va sfarme visurile himerice,

Asemenea vantului de miazanoapte care va pustieste gradinile.



Fiindca precum iubirea va incununa, adeseori tot ea trebuie sa va si crucifice,

Precum va face sa cresteti mai repede si imbatati de fericire,

Tot ea trebuie sa va reteze uscaciunile si sa va distruga cat mai repede

Rautatile si egoismul.



Precum ea va ridica, imbatati de bucurie, pana la inaltimea voastra ideala,

Alintandu-va cu o dumnezeiasca gingasie ramurile cele mai fragile

Care freamata in lumina soarelui infinit al iubirii,

tot la fel ea va razbate ca o miraculoasa forta purificatoare

pana in adancul radacinilor voastre, zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.



Asemeni snopilor de grau,

Ea va secera, niciodata intamplator,

Va treiera pentru a va descoji,

Va vantura pentru a va curata de pleava,

Va macina pana la inalbirea fainii voastre

Va framanta pana ajungeti supusi, divini si puri

Ca apoi sa va harazeasca focului sau

si sa puteti deveni painea cea sfanta

a nemuririi la ospatul divin.



Toate acestea si multe altele vi le va da cu prisosinta iubirea,

pentru ca astfel sa va puteti cunoaste pe deplin tainele inimii

si sa deveniti o parte din inima Vietii Eterne din care izvoraste Iubirea.



Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism si meschinarie, suspiciune sau teama,

veti cauta doar tihna si placerea dragostei care permanent vi se daruie

fara ca voi sa iubiti,

Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti, goliciunea

si sa iesiti din treierisul iubirii,

Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri in lumea fara anotimpuri,

unde veti rade, dar nu cu intreaga voastra bucurie,

unde veti plange, dar nu cu toate lacrimile voastre

pe care vi le-ar fi putut smulge extazul iubirii.



Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia energia sa atotputernica, divina si

misterioasa decat de la sine.



Iubirea nu stapaneste si nu vrea niciodata sa fie stapanita de cel sau cea caruia i se daruie.



Fiindca iubirii adevarate ii este de ajuns iubirea infinita, sublima si transfiguratoare

Cand iubiti nu trebuie sa spuneti "Creatorul este in inima mea",

ci mai degraba "Eu sunt acum topit de iubire in inima Creatorului"

Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii, fiindca iubirea,

daca o meritati cu adevarat, va va arata drumul ea insasi.



Iubirea nu are nici o alta dorinta decat aceea de a se implini prin totala iubire.

Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte, fie ca acestea sa fie:

Sa te topesti de iubire in tot si sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta;

Sa cunosti adeseori durerea prea marii duiosii;

Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii;

Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti plin de recunostinta multumire pentru inca o zi de iubire;

Sa te odihnesti, coplesit de beatitudine, la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;

Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului;

Si apoi sa adormi inaltand din inima o ruga pentru fiinta iubita, iar pe buze sa ai un cantec de lauda.