duminică, noiembrie 18, 2007

Codul lui Da Vinci

Am vazut ieri filmul “Codul lui Da Vinci” si, pentru prima oara, mi-a placut mai mult un film decit cartea. In primul rind, pentru ca surprinde, cu precizie, esenta ideilor lui Dan Brown si, pe cit mi-am dat seama, include si o parte din contestatiile ulterioare. Nu am vazut documentarele “Codul spart al lui Da Vinci” ori “Adevaratul cod al lui Da Vinci” si nici alte carti care au “curs” dupa nebunia declansata de Brown, insa am urmarit o parte din discutiile de pe net asupra acestui subiect si, vorba unui amic, sunt oameni gata sa ucida pentru a convinge ca tot ceea ce este scris acolo este gresit.

In fond cu ce idei tulburatoare vine Dan Brown? Ca Iisus a avut un urmas si ca Maria Magdalena a fost cea care l-a adus pe lume. Ca “descendenta” Lui s-a pastrat pe linie feminina (de ce nu si masculina, nu se explica), ca a existat o “fratie” care a ocrotit aceasta descendenta (aici se insinueaza ca Biserica a platit un pret greu pentru mentinerea secretului descoperit de catre templieri, “bratul armat” al Staretiei din Sion) si, nu in ultimul rind, ca femeile au fost sistematic persecutate de Biserica. Se vorbeste chiar de cifra de 50000 de femei arse de vii, in 3 secole de vinatoare de vrajitoare - de fapt, liber-cugetatoarele vremii. Desigur, o cifra impresionanta, dar greu de dovedit. Probabil ceea ce a iritat dreptcredinciosii a fost degetul intins inspre Biserica, desi se stie deja ce crime s-au infaptuit in numele credintei (inchizitia va spune ceva ?).
Desigur, Brown foloseste copios simbolistica rozacruceana asa cum a facut-o si Umberto Eco pentru a lansa o cu totul alta ipoteza iar, ca tot nu mi-am propus aici sa disec “Codul...” , am convingerea ca astazi voi citi cu alti ochi « Pendului lui Foucault » mai ales ca, spre deosebire de policierul lui Brown, “Pendulul...” este literatura.

Revenind la film, dincolo de povestea lui Brown, am descoperit Europa nocturna, cu muzeele si castelele pe care ni le prezinta, de altfel, si ghizii excursiilor noastre de vacanta in varianta “oficiala”. Codul...lasa loc insa visarii si creeaza acea magie care explica frenezia turistilor japonezi (un exemplu, la intimplare) de a-si pune banii la bataie pentru a reface traseul domnisoarei Neveu si a profesorului Langdon. Probabil ca hotelierii francezi si englezi ar trebui sa-i ridice o statuie scriitorului american si sa-i omagieze creativitatea…
Tot filmul m-a facut sa-mi amintesc de o noapte teribila, acum citiva ani, cind ne-am ratacit, cu autocarul, pe la orele 4, pe niste drumuri destul de pustii, in Franta. Ne-am oprit la portile unui castel, asemeni resedintei lui Teabing. O alee lunga, cu pietris atent pieptanat, ne-a condus pina la zidurile masive si, in intunericul spaimos, o singura fereastra luminata ne-a aruncat o umbra de speranta. Acolo, un fel de Remy mai tinar, statea in fata unui monitor. Am batut in geam si a iesit pentru a ne explica intr-o franceza cu un puternic accent german pe unde sa o luam. Usor nervos s-a aratat doar cind i-a vazut pe baietii grupului cum misunau pe linga cele patru superbe Porche, fotografiindu-se linga ele in toate pozitiile :-)

Mai demult am citit un interviul acordat de Tom Hanks pe marginea acestui subiect si stiu ca m-a nedumerit atunci detasarea pe care o manifesta actorul fata de ecranizare. El insista pe ideea ca este o fictiune si, abia dupa ce i-am vazut evolutia, am inteles cita dreptate avea. Faptul ca un film prezinta o gorila uriasa care ia in stapinire New Yorkul sau ca extraterestii invadeaza lumea nu inseamna ca acesta si este adevarul. Nu este adevarul nici daca vezi scris, negru pe alb, acele lucruri. Si-atunci, de unde atita pasiune in combaterea cartii?! Filmul, din cite stiu, nu a fost contestat... Dar nici nu a primit Oscarul. :-)

Ca o concluzie, caci astazi am avut "de invatat" la istorie, impreuna cu fiica-mea, lectia « Catolicism si ortodoxie in Evul mediu » si am avut unele explicatii de dat, cred ca a venit timpul la Biserica sa-si schimbe "partitura" . Copiii vad filme si citesc carti ca « The Da Vinci Code » iar noi, parintii lor, venim dintr-o societate care, timp de 40 de ani a respins credinta. Chiar daca nu ar fi fost asa, ar fi fost greu de explicat fetelor de ce nu au voie in altar ori de ce nu pot sluji in Biserica .
Parerea mea este ca aceasta carte deschide un drum al tolerantei. “Ce va face descendentul in viata al lui Iisus, va distruge credinta sau o va innoi?” – este intrebarea filmului iar Biserica (si includ aici si Sinagoga ori Moschea) trebuie sa gaseasca un raspuns.
Acel raspuns care sa faca imposibila repetarea unui 11 Septembrie, cu toate repercusiunile sale.

**************

P.S. Dind eu o cautare pe google la “Ordinul templier” iata ca gasesc ca ideile lui Brown au fost preluate de Wikipedia, enciclopedia moderna si-atit de la-ndemina in comparatie cu bibliotecile Vaticanului...Grea sarcina are noul Papa! :-)

2 comentarii:

Carina spunea...

n-am vazut filmul...am citit doar cartea
dar de cele mai multe ori ecranizarile ma dezamagesc

Luciana spunea...

Carina, si pentru mine a fost surprinzator; si eu prefer cartile...Astept opinia ta dupa ce vezi filmul.Eu mi-am propus sa vad si "Adevaratul cod al lui Da Vinci" si "Codul spart al lui Da Vinci", documentare care se pot descarca de pe torrent, insa nu mi-am gasit vreme, deocamdata...