marți, februarie 17, 2009

Cum am ajuns sa urim statul

M-am tot gindit la afirmatia lui Liviu Mihaiu, ca toti romanii urasc statul, si am gasit si o pertinenta analiza a d-nei lector univ. dr. Dorina Tudor, profesor la catedra de Marketing politic a FCRP-SNSPA. Dumneai spune ca primul şi probabil cel mai important mit al României moderne este Statul.

"În spaţiul european, formarea statelor moderne s-a produs după două scheme principale. Prima,urmată de ţările occidentale, a fost schema contractuală. Contractul, devenit ulterior Constituţie, prevede în esenţă că supuşii (în Anglia sau ţările scandinave) sau cetăţenii (în Elveţia, Ţările de Jos sau Franţa) deleagă statului (monarhic sau republican) o funcţie de reprezentare, impunându-i în schimb respectarea unor norme (legi) care să nu poată fi modificate fără consultarea electoratului. În toate cazurile, această schemă presupune apariţia timpurie a unor comunităţi urbane, cu legi puţine, simple, dar severe, comunităţi cu o diviziune a muncii avansată, a căror supravieţuire depindea în mod esenţial de schimburi economice care puneau în circulaţie stocuri de resurse aduse de la distanţe uneori considerabile. În plus, supravieţuirea acestor comunităţi implică obligatoriu creştere şi dezvoltare – orice stagnare fiind percepută ca un semnal de alarmă.

Cea de-a doua schemă de formare a statelor europene se aplică într-o perioadă târzie, în comunităţi rurale, cu legi multe, complicate, incoerente, dar permisive (de fapt, mai degrabă cutume, obiceiuri ale pământului). Aceste comunităţi au o foarte slabă diviziune a muncii, iar munca familială concentrată asupra unor resurse limitate, grupate în imediata apropiere a casei, asigură supravieţuirea – care, în acest caz, înseamnă strict reluarea unui ciclu ancestral. Asupra acestor comunităţi se exercită influenţa modelatoare (economică, politică şi culturală) a statelor mai avansate.
În această a doua schemă emanciparea apare ca un produs romantic. Un personaj eroic sau o elită restrânsă aduce, prometeic, un model ideal (libertate, egalitate, fraternitate – pierdut sau confiscat din illo tempore de către forţele răului), pe care îl revarsă asupra masei amorfe a unui popor aflat în lanţuri şi în întuneric. Indivizii se ridică din această masă printr-un ritual iniţiatic, o probă de control, prin care devin o parte a elitei fondatoare şi vor continua acţiunea de eliberare, de luminare a maselor (modelul lui Iisus şi al celor doisprezece apostoli).

Din cele expuse mai sus, rezultă că raportul dintre stat şi cetăţean este fundamental diferit în Vestul şi Estul Europei. Dacă în Occident preeminenţa cetăţeanului (şi în general a individului) asupra statului este nu numai afirmată constituţional, ci are şi o valoare funcţională firească, în România (şi în alte state din Est), mitul statului prezent în structurile profunde ale mentalului colectiv face ca statul să fie acela care să prevaleze asupra individului şi, mai mult decât atât, identitatea şi legitimitatea socială a individului să fie date de apartenenţa la şi de poziţia în ierarhia statului. Dintre cuvintele cheie enumerate, masa amorfă ne indică o funcţie esenţială a statului est-european: aceea de reprezentant al unităţii. Dacă în Occident, statul este un negociator între diferenţe (de unde şi tradiţia federativă), în Orient, statul este cel care dă identitate cetăţenilor, este un tată ai cărui copii trebuie să semene între ei.
Fasonarea acestei mentalităţi se leagă, trebuie să o recunoaştem, şi de modalitatea în care s-au comportat în Evul Mediu târziu şi în perioada fanariotă autorităţile din Ţările Române. Mila domnitorului şi căftănirea în diverse slujbe au suferit doar o schimbare formală: în loc de prezentarea la curte cu plocon, a apărut prezentarea la examen. (...)Comunismul a însemnat pentru România un pas înapoi şi din punctul de vedere al evoluţiei mitologiei politice. El a reluat, după aproape un secol, mitul romantic al eliberării maselor şi a înlocuit o elită care, de bine de rău, începuse să fie structurată pe criterii de competenţă, cu o elită în care proba de control era dosarul, originea socială „sănătoasă“. Centralismul absolut şi suprapunerea stat-partid unic au adâncit percepţia de dependenţă totală a individului faţă de o autoritate abstractă, aproape divină. Revoluţia şi prăbuşirea regimului comunist au condus la un fenomen interesant de remodelare a percepţiei publice: prin dispariţia Partidului, Statul (adică mitul statului) a fost curăţat de păcate, el a redevenit un bun al oricărui cetăţean, o valoare în sine. Probabil încă multă vreme de acum înainte, românii vor avea nevoie, conştient sau inconştient, de acceptul sau poziţia statului în orice iniţiativă. Paradoxal, elitele de astăzi, aflate în contact direct cu reprezentările şi dezbaterile occidentale asupra statului şi a relaţiei dintre stat şi cetăţean, sunt nevoite să adopte un dublu discurs. Pe de o parte, discursul de tip occidental, în care să admită preeminenţa cetăţeanului (discurs rostit în exterior sau în cercuri restrânse din ţară), iar pe de altă parte, un discurs reacţionar, rostit mai mult sau mai puţin explicit în faţa electoratului, în care se afirmă implicit dacă nu preeminenţa statului, atunci măcar o situaţie de criză care să o presupună. Acest tip de discurs se dovedeşte necesar din cauza apariţiei bruşte a numeroase clivaje care ameninţă direct coeziunea socială, precum şi datorită relaţiei de dependenţă a României faţă de Occident."

***
Eu cred ca acestea sunt informatii pretioase, care ar trebui cunoscute, pentru ca -intr-un fel sau altul-trebuie sa ne recuperam istoria.

Niciun comentariu: