duminică, februarie 22, 2009

Referat comunicare organizationala

Tipuri de comunicare si institutii prezentate in literatura universala - "Uimire si cutremur", Amelie Nothomb

Intrucit am constatat ca acest blog- pornit intr-o joaca, aproape-are mare cautare, mai ales pentru referatele publicate, sa mai adaug unul, solicitat pentru a intra in examenul "Comunicare organizationala" al prof. univ. dr. Dumitru Iacob - FCRP, SNSPA.
Am scris cu placere acest referat, care a fost apreciat. Amelie Nothomb ramine o scriitoare de suflet si, dintre volumele ei, "Uimire si cutremur" mi-a mers la inima. Poate si pentru ca, la data cind il citeam, eram nou angajata intr-o institutie publica si gaseam remarcabile asemanari intre povestile Ameliei si ceea ce mi se intimpla mie. Dar probabil ca eram subiectiva :-)

Iata tema: analizaţi comunicarea într-o instituţie prezentată în literatura universală.

***

Cartea Ameliei Nothomb, “Uimire şi cutremur”, reuşeşte –în mai puţin de 200 de pagini- să demoleze toate miturile legate de eficienţa întreprinderilor japoneze. Un lucru uimitor, câtă vreme imaginile buletinelor de ştiri ne arată o Japonie desprinsă parcă din filmele sience-fiction, cu rezultate tehnologice demne de invidiat. Să poarte europenii ochelarii roz atunci când asociază Japonia cu eficienţa şi eficacitatea? Aşa încearcă să ne convingă Amelie Nothomb, iar o carte scrisă de fiica unui ambasador belgian, descendentă a unei ilustre familii bruxeleze, licenţiată în filologie, devine o armă de mare calibru. Cum o dovedeşte, de altfel, şi Marele premiu pentru roman decernat de Academia Franceză.

“Romanul e, de fapt, (Amélie Nothomb însăşi a făcut această precizare) o mărturie autobiografică. „Nu avem nici un motiv să-i punem la îndoială autenticitatea – precizează în prefaţă Alexandru Călinescu. Autoarea scoate în evidenţă fractura culturală, imposibilitatea comunicării: "celălalt" (în speţă, Occidentul) este marginalizat şi, în final, exclus. Amélie "iese din rând" şi e sancţionată necruţător. Maşinăria companiei Yumimoto funcţionează într-adevăr impecabil, numai că funcţionează uneori în gol şi, pe de altă parte, îl striveşte pe oricine încearcă să se abată de la mişcările reglate cu precizie de ceasornic.” Aşa cum aflăm încă de la început, tânăra scriitoare s-a născut la Kobé, şi-a trăit primii ani de viaţă în Ţara Soarelui Răsare, a călătorit apoi prin lume, iar la începutul anilor '90 s-a întors în Japonia hotărâtă să se instaleze un timp într-o cultură şi într-un spaţiu care o fascinau şi pe care credea că le cunoaşte foarte bine.

Metoda de studiu
Metoda folosită pentru studierea comunicării organizaţionale este calitativă – studiul documentele, în speţă volumul, care furnizează informaţii despre comportamentul, structura formală, starea economică, actele de comunicare şi imaginea organizaţională. Fiind un singur document, nu se poate vorbi despre obiectivitate ci numai despre imaginea transmisă lumii occidentale despre organizarea şi comunicarea din cadrul unei întreprinderi japoneze. Este posibil ca, din motive stilistice ori comerciale, autoarea să exagereze unele caracteristici negative ale organizaţiei nipone.

Structura companiei Yumimoto
Compania Yumimoto era, aşa cum o descrie Nothomb, “una dintre cele mai mari companii din univers “, cu un sector Import - Export “care vindea şi cumpăra tot ce exista de-a lungul şi de-a latul întregii planete (...) de la şvaiţerul finlandez până la soda singaporeză, de la fibra optică canadiană până la pneurile franţuzeşti şi iuta togoleză”. După această descriere, aplicând metodele comunicării organizaţionale, putem imagina o corporaţie utilitar – normativă de mari dimensiuni, cu un tip de structură managerială descentralizată în funcţie de linia de produs, asupra căreia se exercită presiuni importante pentru diversitate. Dintre presiunile pentru uniformitate exercitate de managementul companiei, nu se sesizează decât impunerea procedurilor standardizate pentru realizarea activităţilor şi exercitarea unui control direct, extrem de brutal uneori, asupra angajaţilor. Mărimea organizaţiei ne sugerează un număr ridicat de niveluri, autoarea fixându-se la patru: “Domnul Haneda era şeful domnului Omochi, care era şeful domnului Saito, care era şeful domnişoarei Mori, care era şefa mea. Iar eu nu eram şefa nimănui”. Ca angajat, lucrurile sunt percepute astfel: “Eram la ordinele domnişoarei Mori,care era la ordinele domnului Saito, şi aşa mai departe, cu precizarea că, în aval, ordinele puteau sări peste treptele ierarhice. Aşadar, în compania Yumimoto, eram la ordinele tuturor.” Până la sfârşitul cărţii aflăm că întreaga structură era puternic ierarhizată, planul formal fiind bine evidenţiat.

Comunicare formală şi comunicare informală
Cazul Ameliei Nothomb, prezentat dramatic din motive literare, s-ar prezenta în felul următor: fiind angajată pe un post de secretară, constată -în scurt timp- că, de fapt, nu i se cere să facă mai nimic. I se dau sarcini tot mai absurde şi mai penibile, cum ar fi fotocopierea absolut inutilă a unui teanc de hârtii, operaţie repetată în mai multe rânduri la ordinul lui Saito, sub pretext că n-ar fi aliniat "la milimetru" paginile în copiator. Se acoperă de ridicol când încearcă să ducă la capăt alte dispoziţii ale şefilor, care nu-i sunt explicate, unele depăşindu-i competenţele. Amélie începe să se simtă tot mai umilită, şi este adusă în postura de a admite că nu poate face faţă îndatoririlor profesionale şi că, în definitiv, e de-a dreptul retardată intelectual. În cele din urmă, Amélie ajunge femeie de serviciu, la toaletele de la etajul patruzeci şi patru. Va pleca din companie supunându-se ritualurilor locului, adică umilindu-se o dată în plus, mulţumind pentru înţelegere şi recunoscând că a devenit conştientă de gravele ei deficienţe intelectuale.

Este posibil ca un angajat să aibă o asemenea „carieră”?! Se petrec astfel de lucruri în Japonia?! Romanul răspunde pozitiv şi, de-a lungul lecturii găsim unele explicaţii. Recrutarea a fost defectuoasă o dovadă fiind că, după prima zi de lucru, opinia angajatei este următoarea: „nici una dintre competenţele pentru care fusesem angajată nu-mi servea la nimic (...) nu înţelegeam deocamdată care era rolul meu în această întreprindere, dar îmi era indiferent.” Până la sfârşitul volumului nu aflăm care sunt aceste competenţe, angajata primind noi şi noi sarcini, pentru care apare evident că nu fusese pregătită.

Dintre tipurile de comunicare, în compania descrisă, funcţionează numai comunicarea formală, de sus în jos: „ca subaltern era de neconceput să sari fie şi o singură treaptă ierarhică, darămite pe toate! Nu aveam dreptul să mă adresez decât superiorului meu direct, care se nimerea să fie domnişoara Mori.” Şeful acesteia, Saito „nu tolera întrebările”. Problemele de comunicare sunt agravate de iniţiativele Ameliei astfel încât ordinele şefilor devin injurii: „Şi ţi se pare onorabil să afirmi fără nici o ruşine că eşti ultima imbecilă? / - Nu cred ca-s chiar aşa de proastă./ - Ar fi bine de ştiut; ori eşti trădătoare, ori eşti retardată: altă posibilitate nu există.”

În plan informal, singura discuţie purtată la copiator cu domnul Tenshi, directorul sectorului lactate, omologul domnului Saito, care era directorul sectorului de contabilitate, are consecinţe dramatice pentru noua angajată. Fiind rugată să întocmească un raport care -spune autoarea- „nu numai că-mi acorda o şansă ci, mai mult, nu-mi dădea nici o instrucţiune, adică îmi lăsa mână liberă, ceea ce, în Japonia, e un lucru excepţional.”, atrage, din nou, furia şefilor. „Atât eu, cât şi domnul Tenshi am avut parte de nişte urlete smintite(...)am fost făcuţi în tot felul: eram nişte trădători, nişte năpârci, nişte prefăcuţi şi- culmea injuriei-nişte individualişti.” Consecinţa – angajata este mutată la sectorul contabilitate. După o nouă greşeală, ajunge să igienizeze toaletele.

Concluzii:
„Uimire şi cutremur” are o structură complexă, diferenţele culturale sunt destul de bine reliefate. În unele pasaje am recunoscut teoriile lui Hofstede privind dimensiunile care formează cultura naţională – distanţa faţă de autoritate, individualismul vs colectivism, masculinitatea vs. feminitate – diferenţiind atitudinea angajatului occidental de a celui asiatic în abordarea problemelor, însă - neputând face distincţia între real şi ficţiune, între realitate şi construcţie literară – m-am oprit la elementele de comunicare, care sunt evidente.
Întregul volum este un exemplu negativ privind comunicarea într-o organizaţie. Amelie Nothomb nu a reuşit sa comunice cu şefii. Aceştia sunt prezentaţi a avea competenţe profesionale dar nu şi competenţe organizatorice sau competenţe social-umane. Motivarea personalului, care ar trebui să fie una dintre preocupările conducerii unei organizaţii, în vederea obţinerii eficienţei în activitate, nu rezultă a exista, în urma lecturii. Sarcinile angajatei nu au fost distribuite in conformitate cu capacităţile si competenţele acesteia (care, de altfel, nici nu au fost determinate). Nu a reuşit să se integreze în organizaţie, nereuşind să găsească „scopul comun” cu ceilalţi membri. Singurul motiv care a făcut-o să-şi încheie contractul a fost încercarea de asimilare a tradiţiei japoneze conform căreia „demisionarii îsi pierd obrazul”. Înaintând în această situaţie inacceptabilă pentru un occidental, probabil că a reuşit să-şi definească propriile scopuri, respectiv sondarea sinelui confruntat cu atâtea umilinţe, în vederea scrierii acestui roman .

2 comentarii:

Anonim spunea...

"Singurul motiv care a făcut-o să-şi "INCHEIE" contractul a fost încercarea de asimilare a tradiţiei japoneze conform căreia demisionarii îsi pierd obrazul"
Contractul individual de munca se "INCHEIE" la angajare adica se intocmeste, A "INCETA" contractul individual de munca sau a inceta raporturile de munca este corect.

Luciana spunea...

Observatia e buna, din punct de vedere juridic. Insa, pentru frumusetea textului (si, desigur, corectitudinea exprimarii) as propune " sa-si duca la bun sfirsit contractul" in loc de "incheie contractul" ... Gasesc ca "incetarea contractului de munca" sau "incetarea raporturilor de munca" nu se potrivesc in contextul respectiv.
Astept si alte observatii, sunt deschisa imbunatatirii acestui text.